Zăpezi, zei şi zâmbete prinse-n bolduri

Săptămâna trecută ne-a citit scriitoarea Tatiana Nona Ciofu, poetă care a debutat editorial anul trecut cu volumul “Fiara de hârtie”, la Editura Vinea.

Textele prezentate vinerea trecută au fost evaluate de către Ion Avram drept “poeme sincere, dezarmante, cu pasaje de observaţie în care nostalgia se întâlneşte cu starea apăsătoare a lipsei de orizont, lăsându-ţi un gust amar al sentimentului de nelinişte”.

Stela Iorga le-a recepţionat ca pe “nişte fulguraţii ale unui sentiment, care conturează conflicte şi drame discrete ale unui personaj liric surprinse în nuanţe caligrafiate”.

“Poeziile Nonei fixează sentimentele prin alăturarea de imagini asemeni tehnicii haiku-ului, fără a respecta însă metrica”, vine caracterizarea lui Victor Cilincă,  ca apoi Anca Şerban Gaiu să completeze: “în pesimismul autoarei există o resemnare”.

“O poezie de dragoste lipsită de dulcegării, spusă simplu, fără multe stridenţe, cu ţuşe trasate inteligent într-un spaţiu oarecum mitic”, ne spune Marius Grama.

“În tristeţea dezvoltată de textele Nonei găseşte câte o oază de speranţă pe ici, pe colo” (Ana Maria Panagatos). “Creează o atmosferă, dar se grăbeşte în finalul textelor nereuşind să transmită fidel sentimentele care, astfel, par difuze, superficiale” (Cristina Dobreanu).

“Autoarea are o altă atitudine, abandonând impulsivitatea-i caracteristică şi lăsând să i se dezvăluie detaşarea” e de părere Laurenţiu Pascal .

Gabriel Mihăilă observă o situaţie de simetrie între autoare şi muza ei.

Acestea fiind spuse, ieri, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, l-am ascultat pe Laurenţiu Pascal.

Octavian Miclescu