vineri, 26 iulie 2013

Cronică de cenaclu: Filmul unei lupte delicate

Cronică de cenaclu: Filmul unei lupte delicate
„Cu degete amorţite/ încerc să te potrivesc/ într-o noapte albă/ ca dinţii tăi// Ai pielea vânătă/ la toate răscrucile/ unde nu ai ştiut/ peste care asfinţit să te trânteşti (…)” (Ioana Andrada Tudorie – Călătorii lente)
Imaginea, lupta - şi de aici un anume existenţialism, delicateţea par a fi elementele care compun textele Ioanei Andrada Tudorie. S-ar putea spune că Ioana Andrada simte la cote înalte, inspiră aerul tare al „bucăţilor de piele/ neatinsă”, dar nu şi-a găsit vocea care să-l expire sau redea cu aceeaşi tărie. Ca şi cum încă nu reuşeşte să-şi treacă sunetele prin diafragmă şi măruntaie. Imaginile originale, observate de către toţi cenacliştii, „uneori sunt prea sofisticate şi parcă primează asupra sincerităţii şi a ceea ce trebuie transmis”, spune Cristina Dobreanu, adăugând: „aglomerarea de cuvinte neobişnuite, dure nu comunică între ele, uneori, decât la nivel de imagine”. Cu toate acestea, nu poţi tăgădui că imaginile creează o impresie puternică. „Are capacitatea de a crea atmosferă. Se văd prinse nişte trăiri intense, imediate. Are o imaginaţie ancorată într-o experienţă a palpabilului, creează un pastel, între ghilimele, al citadinului”, comentează Ion Avram. Potrivit Ancăi Şerban Gaiu, poemele şi universul Andradei se construiesc din cuvinte dure ca un scrâşnet, dar din care răzbate o delicateţe a reaşezării lumii. După Stela Iorga totul în poemele Andradei este un glissando între împlinire şi neîmplinire, între corporare şi noncorporare. Lupta intuitivei, rafinatei, vibratilei Ioana este resimţită de Gelu Ghemiş ca un existenţialism, o căutare, fără ca aceasta să se complice în filosofii. Opune lumii „zoioase” „pielea neatinsă”. În final, lirismul textelor de vinerea trecută, cum spune Buzdu, nu este omogen, dar rămâne în picioare, „până la braţele/ care sparg geamurile balconului/ şi-aruncă firmituri de sticlă zoioasă/ în ciocul păsărilor/ proaspăt întoarse/ de focuri de armă sufocate/ de nori/ ca dâra vocilor noastre/ prin aerul molcom/ de la balcon la perne” (Aerul tare de la etajul 7).
Nicoleta Onofrei

Astăzi, de la 18.00, la sediul cotidianului „Viaţa liberă”, citeşte Alexandru Maria.

vineri, 19 iulie 2013

Cronică de cenaclu: Sinceritate pe tavă

Cronică de cenaclu: Sinceritate pe tavă
te-ai oprit din orice mişcare/ între noi, firele de praf/ tăcerea ţiuie/ aerul se resoarbe/ particulele pielii intră, pe nări, în plămâni/ în sânge/ se vede clar/ corpurile noastre sunt hăpăite/ unul de altul/ un şarpe cu două capete/ muşcându-se la nesfârşit
Clădirea asta se va prăbuşi pe mine, îi zic/ Cărămizile se vor desprinde şi vor aluneca uşor/ Fără grabă, ruginii/ Aproape levitând/ Dar carnea tot se va învineţi/ Oasele tot se vor rupe/ Şi ochii tot se vor închide           
(Nicoleta Onofrei)
Proaspăt laureată a Festivalului Porni Luceafărul... din Botoşani, cu premiul Editurii Timpul din Iaşi – păstorită de Cassian Maria Spiridon, poeta Nicoleta Onofrei a prezentat în Cenaclul Noduri şi Semne un grupaj de cinci poeme a căror conciziune a sugerat ideea de atentă distilare sau de rigoare remarcabilă în structura textelor, fără ca această modalitate să facă dificilă perceperea ironiei, sarcasmului sau revoltei personajului liric confundat pe alocuri cu însăşi autoarea a cărei sinceritate pare a lucra direct asupra lirismului poemelor – chestiuni, de altfel, remarcate, cum se va vedea, de colegii de cenaclu.
„Remarcabile limbajul poetic original şi truda în alcătuirea asociaţiilor lingvistice care trădează o maturitate artistică fericită; textele sunt atent distilate, foarte sincere – o sinceritate pe tavă, am putea spune – de unde vine şi lirismul poemelor; muncă şi talent conjugate în mod fericit; pare într-o asceză cu propria-i fire; îi aşteptăm debutul.” (Stela Iorga)
„Sursele imaginarului sunt palpabile; nu-i mai regăsesc înverşunarea de altădată; are şi locuri originale; textele sunt OK, dar nu sunt pe stilul ei şi sunt prea cerebralizate; implicarea personajului liric mai atenuează din duritatea textelor - cu care ne-a obişnuit.” (Alexandru Maria)
„Deşi dure ca stare, poemele au o anume detaşare care o deosebeşte de Nicoleta Onofrei pe care o ştiam – parcă nu mai este la fel de convingătoare – pare a fi într-o tranziţie de la un ciclu/ fază de creaţie la altul/ alta; transmite senzaţia de căutare oarbă.” (Cristina Dobreanu)
„Trăiri duse la extrem, dar totuşi mai edulcorate/ atenuate de intervenţia eului liric.” (Florin Buzdugan)
      
Ion Avram
Astăzi, la ora 18,00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, citeşte Ioana Andrada Tudorie. 

vineri, 12 iulie 2013

Cronică de cenaclu: Ironie şi umor de Salford

Cronică de cenaclu: Ironie şi umor de Salford
(...)Harry se ridică greoi de pe bancă, încă apăsat de frământările sale. Frământări care, ca să fie sincer cu el însuşi, nu prea îşi mai aveau rostul acum. După ce-L va omorî pe Dumnezeu, va fi liber de datorie şi, ca rezultat, liber de orice. De Harold nu putu să dea. Îl va face să regrete că s-a dat dispărut, dar asta după îndeplinirea misiunii. Desigur, Harry nu şi-a dat seama în ce măsură va afecta lumea ce avea el de gând să facă. Biserica se va destrăma, oamenii nu vor mai crede în nimic. Vor fi doar budiştii şi ateii care vpr spune tuturor „V-am spus noi!”. Măcar agnosticii vor rămâne la fel. Ei tot nu o să ştie ce să creadă.(...)          
(Paul Berenştain – Complotul)

Paul Berenştain a prezentat o proză scurtă bine structurată, scrisă cu o ironie şi un soi de umor englezesc care au subliniat, parcă, faptul că autorul, student la facultatea de tehnologie profesională audio-video din Salford, s-a molipsit de la colegii/concitadinii insulari.
Prin alternarea de multiple planuri şi prin introducerea în scenă a unor personaje spectaculoase bine conturate, proza a câştigat vervă şi receptivitate inducând, totodată, ideea de simplitate şi de facil.
„O povestioară sclipitoare, plină de umor şi de firesc, cu dialoguri sprinţare, cu subtilităţi care-l recomandă şi cu nume de personaje bine alese; dincolo de ironia seacă şi biciuitoare, stă un umor de bună calitate, un acut simţ al observaţiei; cultivă paradoxurile; se vede că are mână de scris şi originalitate.” (Stela Iorga)
„Pasaje de-a dreptul ilare; dialogul are un ritm susţinut; intrarea personajelor este cinematografică; atenţie la concordanţa timpurilor.” (Marius Grama)
„O proză îndrăzneaţă prin temă – uciderea lui Dumnezeu, comică şi totuşi plină de profunzime – ceea ce întâlnim mai rar.” (Diana Balmuş)
„Intriga şi întreg firul acţiunii sunt foarte bine construite; deşi, aparent, încâlcită, pe parcurs, povestea capătă substanţialitatea necesară pentru a captiva cititorul; personajele sunt introduse cu o scurtă prezentare, precum într-o operă dramatică; umorul, ironia şi originalitatea rezidă din tipul personajelor; acţiunea interesantă propune o abordare tragi-comică a unui subiect vechi de când lumea; de apreciat est inovaţia la nivelul intrigii complicate progresiv şi, din punctul de vedere al problematicii filozofice, privită grav şi atinsă discret. O proză savuroasă şi fermecătoare.” (Ioana Andrada Tudoie)
„Are multe prsonaje pe care le rezolvă cap-coadă; scrie omeneşte şi foarte bine.” (Simona Toma)
„Text complex prin multitudinea de acţiuni şi personaje bine conturate; ştie să introducă cititorul în atmosferă.” (Ana Maria Panagatos)
„Un text uşurel, previzibil prin modul de a prezenta lucrurile.” (Alexandru Maria)
„A evoluat; scrie cu maturitate şi cu bună intuiţie artistică; are şi un lirism bine ponderat.” (Anca Gaiu)      
Ion Avram
Astăzi, la ora 18,00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, citeşte Nicoleta Onofrei.   

vineri, 5 iulie 2013

Cronică de cenaclu: De vânzare

Cronică de cenaclu: De vânzare
"vânzarea de sine e o crăpătură în parbrizul maşinii lui Dumnezeu/ ca şi cum ai asmuţi un dans tribal în jurul propriului craniu/ vânzarea de sine înseamnă demnitate curaj/ spirit antreprenorial" (superofertă, din "versuri de vânzare", de Marius Grama)
Vinerea trecută am fost aproape neîncăpători. Ne-am adunat ca într-o zi de sărbătoare, de târg, de pe platforme petroliere marine, de pe la Tuluceşti, din Gellu Naum, din Cubul Critic Oblio, cu toţii, la Noduri şi Semne. Și, Marius Grama, văzând că-i mare piaţa de desfacere, a început să scoată la vânzare ce are el mai scump, adică tot ce se poate măsura de la iubită la poem, de la părinţi la copii, din sine, de la sine, şi tot așa, probabil, ar fi dorit să ne vândă şi pe noi cu tot cu cenaclu, dar se prea poate să nu fi trecut nimeni la ora aceea pe Domnească. Iată câteva frânturi din negocierea unor versuri de vânzare!
"Poeme constatative, retorice, dar cu eu-l liric foarte puternic, discret mascat, sunt la limita ironiei, la limita băşcăliei licenţioase, o butaforie. Tragismul care decurge din asociaţii mercantilo-romantico-sentimentale este de bună calitate." (Stela Iorga)
Ion Avram şi-a adus aminte de Sorescu, de Paraschivescu, de "Vânzătorul de păsări", a spus că-i vorba de un umor negru care vine din tragismul textelor şi a început să citească o listă de versuri pe care el nu le-ar fi scris sau, poate, le-ar mai fi scurtat. Celălalt Ion, adică Zimbru, a venit şi-a spus așa: "autorul scrie o poezie care nu se mai întîmplă în zilele noastre, adică o poezie scrisă şi de la gât în jos", i-a strâns mâna autorului şi-a continuat cu "mi-au plăcut sintagmele tale, eşti perfecţionist, nu-s lucruri la întâmplare". Radu Vartolomei s-a declarat invidios că nu poate scrie poezie. Leo Matei spus-a că, dacă ar fi scris el în locul autorului, şi-ar fi adus aminte că este altcineva. A. G. Secară (cu litere mici) a văzut "un portret al României de tranziţie într-o estetică a urâtului inedit, un Kafka pe dos". Simonei Vartolomei i-a plăcut tehnica, da, i-au plăcut şi versurile. Octavian Miclescu, bulversat, nu a vrut să spună ce a spus şi a spus ce nu voia, sub nicio formă, să spună. Așa că "eram tentat să spun că m-a dezamăgit pentru că e pe punctul de a se autopastişa, i-aş sugera să fie mai atent să nu se clasicizeze, dar, după discuțiile și părerile colegilor mei, mi-am revizuit părerea". Anca Șerban-Gaiu a văzut vânzarea ca pe un truc prea mare pentru autor, "un truc pe care n-a ştiut să-l jongleze".
Vineri ne va citi, tot la orele 18 trecute fix, la sediul Cotidianului "Viaţa Liberă", Paul Berenştain.
Autor:   Simona Toma

luni, 1 iulie 2013

Cronică de cenaclu: Ucigaşul de şerpi ai reginei

Cronică de cenaclu: Ucigaşul de şerpi ai reginei
ca şarpele mă târăsc/ dintr-o vizuină/ în altă vizuină/ capul mi-l feresc sâsâind a jale/ nimeni nu va rupe descântecul/ de târâtoare/ aşa voi muri/ pe orizontală/ regina şerpilor sunt/ dar cui îi pasă/ afară de ucigaşul de şerpi/ care mă aşteaptă/ să îmi zdrobească/ cele două capete/ şi duhul/ cu care despic cuvântul. (Stela Iorga – mersul prin lume)
„Texte care ne spun: viaţa este aşa! Bine scrise dar, parcă, le-ar mai trebui puţină transfigurare – prea puţină mască (persona - în greceşte) şi prea mult din autor.” (Radu Vartolomei)
„Stela Iorga pare a fi schimbat ceva în texte, ceva care dă altă deschidere poemelor; sensul, în poeme, este destul de negociabil, lasă loc de interpretare; ca remarcă generală: intensitatea şi sinceritatea de a vorbi despre ale vieţii – lucru pe care autoarea îl face foarte bine.” (Adrian Haidu)
„Stela Iorga pare un scriitor care calcă sigur în scris.” (Iulia Roman)
„Mi-au plăcut în special finalurile care vin şi întregesc frumos poemele; se remarcă şi o religiozitate acută care este bine înrădăcinată în poem.” (Ioana Andrada Tudorie)
„Poemele au un ritm de rap şi o muzică specifică incantaţiilor; adevărurile personale sunt ridicate la rangul de adevăruri generale; are şi fragmente pastelate sau semipastelate sub masca facilului şi a tristeţii, a unor emoţii foarte profunde; pare a transpare ideea de putere cu care-şi stăpâneşte sentimentele; în textele sale găsim mai mult simbol decât fantastic.” (Simona Vartolomei)
„Texte din ce în ce mai împlinite.” (Gelu Ghemiş)
„Stela Iorga este o regină a şerpilor care, pândită de ucigaşul de şerpi, se întreabă câtă moarte mai încape în ea; face apel la o lume fantastică atunci când vrea să-şi transmită trăirile; cuvântul-cheie al poemelor este sinceritatea; are imagini puternice, profunde şi pline de sensibilitate.” (Marius Grama)
Nu putem închide această cronică fără a-i felicita pe colegii noştri de cenaclu care s-au întors de la Botoşani încununaţi de laurii celor mai importante premii acordate la concursul de poezie „Porni Luceafărul”. Astfel: Marele Premiu al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iaşi pentru carte de debut a fost obţinut de Tatiana-Nona Ciofu; Premiul Editurii Junimea din Iaşi – cu debut în volum – pentru Marius Grama; Premiul Editurii Timpul din Iaşi (păstorită de Casian Maria Spiridon) a revenit Nicoletei Onofrei şi Premiul pentru Manuscris – cu debut în volum – al Editurii Carmides – primit de gălăţeanul Gabriel Mihăilă. Ne bucurăm pentru ei şi împreună cu ei şi... s-o ţină tot aşa!
Autor:   Ion Avram