Cronică de cenaclu: Zmeul-zmeilor după Stela Iorga

Poezia Stelei Iorga conține în ea combustii esențiale, o pecete fachirică intrinsecă lesne recunoscibilă. Structural "locuiește" în același bloc cu tragediile nesupunerii din corsajul lui Domine, ale Martei Petreu și pe același palier dramatic neconcesival Marianei Marin.

Iulian Mardar: Un grupaj scris cât se poate de profesionist. Tema centrală este cuvântul. Vă scrieți, vă rescrieți, vă lăsați scrisă; uneori vă urâți, alteori vă iubiți … alteori apare o stare de disperare.
Anca Șerban: Poeme noir cu o zicere extrem de noir, foarte directe - care nu-mi plac în totalitate. Prefer mai multă subtilitate, mai multă metaforă, mai mult curaj.
Carmen Neacșu: O poezie profundă, încărcată de trăiri, ca un urlet care taie în carne vie altfel decât în carnea asta din carne.
Cristina Dobreanu: Sunt multe poezii reușite ca întreg, dar și multe directe pe care nu rămâne decât să le constați.
Marius Grama: Experiența textelor Stelei Iorga este una pe care ți-o dorești, pentru că este foarte intensă. Cu toate că este o poezie atent construită, sunt mici repetiții care nu apăreau sub bisturiu înainte.
Nelu Păcuraru: Versurile au cadența unor psalmi. Metaforele mi-au sunat ca o muzică străină, căreia nu-i înțeleg cuvintele, dar care e plăcută la auz.
Violeta Bobe: Mi-a amintit de "Coffin Blues", dar atunci vocea era mult mai ascuțită, mai puternică.
Sabina Penciu: A reușit să se scrie și să se rescrie în aceeași temă, dar rezultatul liric să fie diferit. Curgerea textului citit și felul în care este așezat el în pagină vin ca o avalanșă, nu te lasă să-ți tragi sufletul, e tranșant.
Grigore Postelnicu: Intuiesc o biografie spirituală, întretăiată de mituri, presărată cu tot felul de aluzii, care se referă la momente esențiale ale vieții.
Simona Toma: Se mișcă în trei direcții: "Coffin Blues", "A Deauville" și "Fecioara de fier". E un melanj. Sunt orizonturi în care se simte confortabil, cred că se cere o nouă direcție.
Ioan Gh. Tofan: Poezie profundă și înverșunată. Se urăște atunci când iubește pe cine nu trebuie și când nu trebuie.
Octavian Miclescu: Mă gândesc la primul album al celor de la Black Sabbath... sunt mai negre și mai directe decât cele din trecut.

Vineri, 22 februarie, la ora 18,30, suntem protagoniști, în Librăria "Bookcity" (din "Shopping City" Galați, la etaj), în cea de-a doua lectură publică a Cenaclului Literar "Noduri și Semne" din acest an. Vă așteptăm să profitați de căldura textelor noastre!

Matei Leonard

Cronică de cenaclu: Poezia pe care o citește Meryl Streep

Poeta Luminița Dascălu ne-a onorat vinerea trecută cu prezența și ne-a citit un grupaj de poeme din cartea abia publicată la editura Cartea Românească, "fiara. nevisătorul. trei". Versurile s-au ridicat la nivelul prestigiului de care se bucură editura. Limpezi, clare, cu inserții din cotidian, dar și ambigue pe alocuri, cu voci lirice care învăluie în mister, poemele au cucerit audiența. Poeta a făcut un efort și a venit din Brăila special pentru a lectura la cenaclul nostru. Îi mulțumim frumos și o așteptăm cu drag și cu alte ocazii.

M-au bucurat inserțiile de lirism, mai ales unde se coboară în cotidian. Nu toate sunt la același nivel. Aș fi vrut mai multă vioiciune. E un discurs cu inserții de lirică. Multe poeme foarte reușite. (Stela Iorga)
Unele poeme curg prea lin. E un grupaj omogen, reușit. Îmi plac referințele intertextuale. Îi stă bine în poeziile scurte. Există și poezie de forță, revoltată. Sunt plăcut impresionat! (Iulian Mardar)
Grupajul a fost foarte bine ales. E o poezie matură. Sunt mult mai bune decât precedentele. Această carte e un fel de moarte ritualică, un început de viață nouă. Parcă pregătiți altceva. Un fel de neo-existențialism. (Adi Secară)
Poezie modernă, cu versuri ultra-ultra-îngrijite. Respiră feminitate. Este fan Meryl Streep și ar trebui să fie reciproc. (Nelu Păcuraru)
Mi-au plăcut. Curg bine. Există în spate experiență. Există un joc viață-moarte bine gestionat. E un fel de a spune lucrurile care pare că vine din mai multe direcții. (Matei Leonard)
Mi-a plăcut, abia aștept să citesc cartea. Pe alocuri v-am simțit îndrăzneață. V-aș fi vrut mai îndrăzneață. O impresie foarte bună. (Marius Grama)
Fiecare poem vine cu o poveste, asta mi-a plăcut mult. Îmi plac poemele mai scurte. În cele lungi, parcă unele zone sunt lipsite de tensiune lirică. Discursul liric e direct și limpede. O poezie încărcată de sens. (Anca Șerban Gaiu)
Un sentiment confortabil. Cuvintele capătă o altă semnificație decât cea obișnuită. E o senzație că te miști într-un univers plin de taine, de mister. (Grigore Postelnicu)
Îmi plac poveștile pe care le scrie. Sunt adeptul unor versuri mai scurte. Logică și cursivitate. Parcă uneori se diluează, se împiedică. Aș vrea o poezie mai concentrată.(Virgil Andronescu)

Vineri, 15 februarie, ora 18,00, sediul "Viața liberă", ne va citi Stela Iorga.

Andrei Velea

Cronică de cenaclu: Frumusețea imperfecțiunii

Atunci când o lectură provoacă, se lasă cu discuții lungi la cenaclu. Poemele prezentate de Stela Iorga au părut ca desprinse dintr-un film noir, amintind, cu tonalitatea lor sumbră și cu zgârcenia vocabularului, de celebrul Bacovia. Unii colegi au apreciat realizarea estetică, alții ar fi vrut o poveste mai clară și mai puține cuvinte atât de încărcate de semnificații. Dar nu e sensul unui cenaclu să îi spună unui autor cum să procedeze. S-a discutat aprins și s-a filosofat mult despre legătura dintre lumea fizică și poezie, despre libertatea artistului și despre frumusețea imperfecțiunii.

Versurile Stelei Iorga m-au bucurat mult. A făcut un alt salt, e o altă etapă. Este plină de semnificații. Este sumbră până la a fi apocaliptică. Sunt texte care o recomandă. O recunoști că e Stela Iorga. (Ion Avram)
Am felicitat-o deja. Ne bucură estetic textele, dar ni se face un pic pielea de găină. Arată partea sumbră a lumii. Păianjenul poate fi un clown care o inspiră. (Adi Secară)
În spatele păianjenului e singurătatea crucii. E un gol imens, e un pustiu. Multe idei pe care aș fi vrut să le scriu și eu. Un regal de poezie. (Iulian Mardar)
Ceea ce m-a mișcat e ideea care stă la baza tuturor poemelor: la Dumnezeu, Ființa Supremă, poate să ajungă chiar și cea mai neînsemnată ființă, un păianjen cu cruce. Ideea textelor e înălțătoare. (Anca Șerban Gaiu)
Cred că e un autoportret foarte frumos. "O arătare frumoasă/ dar plină de scârbă". E o lehamite cu care mă identific total. Textele nu trezesc o dragoste la prima vedere. Dar la a doua sigur! (Daniel Lungu)
O poezie foarte profundă. M-a atins în multe pasaje. (Carmen Neacșu)
Ceea ce face Stela aici este o încifrare a mesajului și aparține "fișei postului" unui artist. (Octavian Miclescu)
Puternic, impresionant, tragic. Mi-a plăcut foarte mult grupajul. (Marius Grama)
Simbolurile sunt prea programatice. Atunci când uitați motivele, versurile sunt mai libere, mai poetice și mai moderne. E o manieră cam îngroșată și greoaie. Cuvinte prea pline de semnificații. (Cristina Dobreanu)

Astăzi, va fi o zi plină pentru cenaclul nostru. La orele 14,00, vom fi găzduiți de Colegiul Național "Vasile Alecsandri", unde "Caravana literară Noduri și Semne" va face un nou popas. Seara, la ora 18,00, ne vom întâlni în sediul "Viața liberă", unde Anca Șerban Gaiu ne va delecta cu teatru.

Andrei Velea

Memoria păsărilor

Memoria păsărilor este noul ciclu de poezie al scriitoarei Stela Iorga, un ciclu promiţător care reuşeşte să creeze o atmosferă în acord cu tema şi să se aproprie de structura textului stănescian (Ion Avram). Cât despre temă, o ştim prea bine din grupajele trecute: o împletire a morţii cu iubirea neîmpărtăşită. Clasic pentru Stela Iorga. Însă, în ciuda tristeţii pe care ţi-o imprimă (Carmen Neacşu), a intensităţii şi a profunzimii, trăirea nu este susţinută de modul de expresie (Anca Şerban Gaiu).

ochiul meu mort miroase a parfum franţuzesc vechi/ de pe vremea când era întors numai spre tine/ ca o floare de soare/ astăzi ochii mei miros numai a păsări oarbe/ care nu îşi găsesc drumul în cer

În definitiv, cum poate fi un text de-al Stelei dacă nu o autoironie colocvială, cu imagini tari, pătrunzătoare (Victor Cilincă) şi puternic interiorizată (Ioan G. Tofan)?

De data aceasta  nu mai este prezent sentimentul de duritate într-atât de mult, este de părere Leonard Matei iar A.G. Secară observă încercarea autoarei de a esenţializa în detrimentul unei dinamici, emoţia lipsind ca substanţă metaforică.

Întâi şi întâi de toate/ se cere iertare păsării/ că am murit şi nu i-am cerut/ şi ei voie/ apoi se ia sufletul şi se sălăşluieşte/ cu voia păsării chiar în ea/ apoi se poate muri de-adevăratelea/ liniştit/ până la a doua pasăre de iubit

Acum, depinde şi de modul de raportare. Dacă o citeşti pe Stela Iorga pentru prima oara vei fi la fel de încântat ca domnul Mihail Botez. Cei care îi cunosc lucrările publicate anterior vor observa că abordează aceeaşi temă respectând aceleaşi tipare; nimic nou (Cristina Dobreanu). Iar dacă ai încerca să citeşti textele alături de o coloană sonoră, Bach – oricâte proteste am provoca în stanga şi-n dreapta – ar fi cel mai nepotrivit deoarece scoate în evidenţă unele disonanţe ale textului.

Stela Iorga sfidează de data aceasta ADN-ul poeziilor din trecutul său „acvatic”, autopastişându-se cu lejeritate, melancolică după momentele în care prindea moartea în cadrul fotografic al versurilor ignorând puţin ceea ce era în jurul ei.

Ştiind că experienţa o va susţine pe Stela Iorga în regăsirea substanţei metaforice şi în calibrarea focusului, vă aşteptăm şi în seara aceasta la sediul Viaţa Liberă, începând cu ora 18:00, pentru a-l asculta pe Ioan G. Tofan.

Octavian Miclescu

Blues me like they do in U.S.A., de Stela Iorga

„Când plângea Otohime parcă avorta îngerii fără aripi deodată, era o zburătăcire grozavă la ea în suflet, de unde alunga cu disperare înaripatele făpturi, care ţâşneau disperate din ea şi nu îşi găseau hainele albe cu pene cu tot, apoi veneau la rând serafimii care, vai!, nu mai putea trâmbiţa frumuseţile lumii, ci numai sunete de jale scoteau, ceva ca un blues ritmat, dar totodată şi sictirit cumva, pe la încheieturile ritmului, apoi veneau heruvimii care nu mai acoperea nici eu faţa urâtă a lumii, ci numai îi acoperea lui Otohime ochii, să nu vadă drumul spre iubitul ei”. (Made in U.S.A., Stela Iorga)

Textele Stelei Iorga, fie că este vorba de poezie în proză, cum este cazul celor citite vinerea trecută, fie că este vorba de poezie, pur şi simplu, sunt dramatice. În ele sunt învolburate iubiri neîmplinite, privite şi descrise cu jale. Stela Iorga nu este un narator detaşat, este implicat până în măduva oaselor şi jeleşte odată cu serafimii pentru personajele feminine etern îndrăgostite, dar fără a avea cale de împlinire pe acest plan. Motiv pentru care personajul feminin apare ca fiind blestemat să rămână în singurătate, „spânzurată de cerurile disperării”.

Astfel, Gelu Ciorici-Şipote vede în „Made in U.S.A.” un poem tulburător, cu muzicalitate interioară, cu simboluri bine inserate, iar leitmotivul prozei „Scurtă poveste de iubire” este o cheie originală, respectiv pisica - un terţ rezolvă trăirea de viaţă, carne şi sentiment între două persoane. Tristeţea din textele Stelei transpare tandru, aşa cum observă şi Carmen Neacşu, ca un blues, însă cuvintele dure, explicative, mari trag parabola textului în jos. „Personajele nu sunt vii, nu au o viaţă a lor. Lipseşte atmosfera şi dialogul. Pare să fie mai important autorul decât personajele. Suferă de patetism”, spune Cristina Dobreanu.

Nicoleta Onofrei

Vinerea trecută, adică pe 3 octombrie a.c., a citit Violeta Bobe.

Pas de deux prietenesc

La şedinţa de cenaclu de vineri, 6 iunie, a citit poetul Ion Zimbru, care a adus mai multe texte lirice scurtisime — tip haiku, cât şi vreo două, trei poeme, dintre care unul era pamflet. Ce să spui despre textele lui Ion Zimbru? Mai bine întrebi cititorii, şi, încă şi mai bine, îi întrebi prietenii, printre care se numără şi prozatorul Ion Avram, care, împreună cu Ion Zimbru, şi-au desfăşurat aripile hazului şi ale tachineriei amicale şi s-au luat la o pseudo-harţă „critico-lirică”, fiecare cum putea şi ducea, adică odată mai hâtru, altădată mai ironic. Ca între prieteni, prozatorul Ion Avram observa în deschidere, persiflându-l tandru şi amuzat pe poet, că acolo unde trebuie, în poeme, se mai poate adăuga, şi ştie Ion (Zimbru) unde, iar acolo unde mai trebuie tăiat, trebuie să adauge, şi tot Ion (Zimbru) ştie el bine unde, şi aşa, din vorbă în vorbă prinsă în fuiorul şuguileii amicale, ori al paradoxului lingvistic, cei doi au dat un mic recital de replici care mai de care mai scânteietoare şi mai sprintene, arătându-ne cum se pot preţui doi scriitori, fără a cădea în sclifoseală şi clişee ieftine, tachinându-se afectuos, mână în mână cu observaţia critică şi seriozitatea. La care tachinerie amicală în duet, precum şi la lectura şi seara de poezie nonconformistă şi atipică, au contribuit, după putirinţa lor, toţi membrii cenaclului, fireşte. A zâmbit laolaltă cu toţi cei prezenţi şi a scris o cronică la fel de atipică, precum a fost seara de cenaclu,

Stela Iorga

Mâine, pe la orele 18 şi un pic, la sediul cotidianului Viaţa liberă, va citi Tatiana Nona Ciofu.

LUPTĂTOARE DE STRADĂ

câteodată totul/ de pe mine/ valorează mai puţin/ decât cei 30 de arginţi/ viaţa mă vinde/ viaţa mă are/ ea de crengile unui copac va atârna moartă/ pe cât timp/ eu voi supravieţui/ aşa zdrenţuită/ cum mă aflu/ şi voi spune/ iubiţi-i pe cei goi/ cu haine din gunoi.     

 (Stela Iorga – sh extrem)

„Texte foarte amare, despre o lume duplicitară, care te doboară cu greutatea stării lor dar, totodată, te fac să apreciezi, cu atât mai mult, nobleţea firescului – pe cale de dispariţie – din oameni şi din societatea contemporană.” (Diana Balmuş)

„Comunică foarte telegrafic; nu demonstrează, ci creează stare; sinceritatea copleşitoare dă o forţă specială textului; este o luptătoare, o luptătoare de stradă – care se luptă cu impostorii, aruncă în ei cu borduri, cu felinare, cu pantofi, cu ea însăşi; deşi este foarte prozaică, nu înseamnă că nu are poezie; exprimările – în limbajul familiar al oraşului – sunt bine găsite; o brutalitate care-i vine bine; un fel de eseu jurnal – pe de o parte, şi poezie – pe de altă parte.” (Victor Cilincă)      

„O francheţe pişcătoare; consider că scriitorul trebuie să aibă o menire: menirea Stelei Iorga este – în acest grupaj de poeme şi nu numai – să ne arate adevărul crud al lumii; dar nu ne arată şi o energie pozitivă, o soluţie, o cale spre lumină, spre speranţă.” (Simona Toma)

„Texte intense, abil schiţate, cu elemente de poezie plasate exact în angrenajul dorit; violenţe greu de suportat; are ritm, imagine şi calitate poetică.” (Tudor Neacşu)

„Multă furie – până la carne vie; probabil, eliberatoare – un fel de catharsis.” (Carmen Neacşu) 

„Poeme scrise cu frustraţie, pline de fiere, greu de prizat.” (Anca Şerban Gaiu)

„Texte tranşante; prezintă o lume ca un abator; disecă unele tablouri din cotidian.” (Fănica Dumitrache)

„Eroina acestor poezii confesive dispreţuieşte pe nedrept semenii din alte clase sociale; i-aş sugera să se împace cu lumea.” (Paul Budeanu)

„Limbaj colocvial; redă realităţi ale societăţii în care trăim; personajele sunt creionate succint.” (Eugenia Tănase)

„Nu m-au marcat psiho-emoţional; nişte momente scurte cu ea însăşi – flash-uri interioare unde îţi poţi permite orice ca libertate de exprimare.” (Ana Maria Panagatos)   

Ion Avram

Astăzi, la ora 18,00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, citeşte Paul Budeanu.        

Fantasticul convențional la Stela Iorga

„Prințesa de cleștar” apucă piatra de mâini și o ridică cu toată puterea inimii ei, în aerul plin de gâze fericite și de efemeride, care-și trăiesc fericirea de-o clipită, și suflă peste piatra morocănoasă, și, deodată, piatra se crăpă, și din ea se ivi „Johann cel credincios”… (Stela Iorga, Johann)

          Săptămâna trecută, Stela Iorga ne-a propus o lectură interesantă a unor „Povești mici, pentru oameni mari”; dintre textele prezentate, fiind trei la număr, au fost două (re)interpretări/ (re)aranjări ale basmelor literaturii universale. Ion Avram a spus că sunt „trei parabole dulci-amărui cu o plinătate de înțelesuri, cu multă sugestie și închipuire, au trimiteri la real și la nostalgiile omului, un fel de elogiu adus neîmplinirilor”. Victor Cilincă a văzut în poveștile Stelei Iorga „niște eseuri care se joacă în povești cunoscute;  mă fascinează acest joc, e o idee interesantă, originală; tonul, în general, e de poezie, dar uneori se lovește de duritățile cunoscute ale autorului, acest contrast mă neliniștește, sunt povești spuse poetic, eseuri și poezie”. Marius Grama a urmărit greu unele fraze lungi, a mai găsit niște epitete la îndemână și „multă poezie care nu transformă aceste texte într-o proză bună”. Lui Tudor Neacșu i s-au părut „prea condensate, prea multe simboluri, sunt niște pedepse, niște recuperări cu o încărcătură literară prea mare; aici nu se mimează nimic și nu există niciun sentiment simulat”. Ancăi Șerban i s-a părut că ștacheta a fost prea sus ridicată. a. g. secară a văzut o „reconstrucție a magiei, niște esențe prea tari (…), lipsește puțin ca să fie perfect, pentru că toți știm marca Stela Iorga”. Andrei Velea a avut o problemă cu logica unui text, dar autorul a pus-o pe seama necunoașterii poveștii de la care s-a pornit interpretarea. Octavian Miclescu așteaptă să vadă cum se desfășoară noul tonus al autorului și cum evoluează viitoarele texte, și autoarea, în această paradigmă. Cronicarul ar mai adăuga că fantezia reinterpretării poveștilor zboară prea mult în lumea celor mari și, poate, dacă frâul scrisului Stelei Iorga n-ar fi atât de strâns, ar lăsa mai mult loc visului într-un spațiu în care poți crede că totul este posibil.

                                                                             Simona Toma

  P.S. Vineri a venit cu dramaturgie, tot la orele 18 trecute fix, la sediul Cotidianului Viața Liberă, Marius Chiru.