ca şarpele mă târăsc/ dintr-o vizuină/ în altă vizuină/ capul mi-l feresc sâsâind a jale/ nimeni nu va rupe descântecul/ de târâtoare/ aşa voi muri/ pe orizontală/ regina şerpilor sunt/ dar cui îi pasă/ afară de ucigaşul de şerpi/ care mă aşteaptă/ să îmi zdrobească/ cele două capete/ şi duhul/ cu care despic cuvântul. (Stela Iorga – mersul prin lume)
„Texte care ne spun: viaţa este aşa! Bine scrise dar, parcă, le-ar mai trebui puţină transfigurare – prea puţină mască (persona - în greceşte) şi prea mult din autor.” (Radu Vartolomei)
„Stela Iorga pare a fi schimbat ceva în texte, ceva care dă altă deschidere poemelor; sensul, în poeme, este destul de negociabil, lasă loc de interpretare; ca remarcă generală: intensitatea şi sinceritatea de a vorbi despre ale vieţii – lucru pe care autoarea îl face foarte bine.” (Adrian Haidu)
„Stela Iorga pare un scriitor care calcă sigur în scris.” (Iulia Roman)
„Mi-au plăcut în special finalurile care vin şi întregesc frumos poemele; se remarcă şi o religiozitate acută care este bine înrădăcinată în poem.” (Ioana Andrada Tudorie)
„Poemele au un ritm de rap şi o muzică specifică incantaţiilor; adevărurile personale sunt ridicate la rangul de adevăruri generale; are şi fragmente pastelate sau semipastelate sub masca facilului şi a tristeţii, a unor emoţii foarte profunde; pare a transpare ideea de putere cu care-şi stăpâneşte sentimentele; în textele sale găsim mai mult simbol decât fantastic.” (Simona Vartolomei)
„Texte din ce în ce mai împlinite.” (Gelu Ghemiş)
„Stela Iorga este o regină a şerpilor care, pândită de ucigaşul de şerpi, se întreabă câtă moarte mai încape în ea; face apel la o lume fantastică atunci când vrea să-şi transmită trăirile; cuvântul-cheie al poemelor este sinceritatea; are imagini puternice, profunde şi pline de sensibilitate.” (Marius Grama)
Nu putem închide această cronică fără a-i felicita pe colegii noştri de cenaclu care s-au întors de la Botoşani încununaţi de laurii celor mai importante premii acordate la concursul de poezie „Porni Luceafărul”. Astfel: Marele Premiu al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iaşi pentru carte de debut a fost obţinut de Tatiana-Nona Ciofu; Premiul Editurii Junimea din Iaşi – cu debut în volum – pentru Marius Grama; Premiul Editurii Timpul din Iaşi (păstorită de Casian Maria Spiridon) a revenit Nicoletei Onofrei şi Premiul pentru Manuscris – cu debut în volum – al Editurii Carmides – primit de gălăţeanul Gabriel Mihăilă. Ne bucurăm pentru ei şi împreună cu ei şi... s-o ţină tot aşa!
Autor: Ion Avram
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu