"vânzarea de sine e o crăpătură în parbrizul maşinii lui Dumnezeu/ ca şi cum ai asmuţi un dans tribal în jurul propriului craniu/ vânzarea de sine înseamnă demnitate curaj/ spirit antreprenorial" (superofertă, din "versuri de vânzare", de Marius Grama)
Vinerea trecută am fost aproape neîncăpători. Ne-am adunat ca într-o zi de sărbătoare, de târg, de pe platforme petroliere marine, de pe la Tuluceşti, din Gellu Naum, din Cubul Critic Oblio, cu toţii, la Noduri şi Semne. Și, Marius Grama, văzând că-i mare piaţa de desfacere, a început să scoată la vânzare ce are el mai scump, adică tot ce se poate măsura de la iubită la poem, de la părinţi la copii, din sine, de la sine, şi tot așa, probabil, ar fi dorit să ne vândă şi pe noi cu tot cu cenaclu, dar se prea poate să nu fi trecut nimeni la ora aceea pe Domnească. Iată câteva frânturi din negocierea unor versuri de vânzare!
"Poeme constatative, retorice, dar cu eu-l liric foarte puternic, discret mascat, sunt la limita ironiei, la limita băşcăliei licenţioase, o butaforie. Tragismul care decurge din asociaţii mercantilo-romantico-sentimentale este de bună calitate." (Stela Iorga)
Ion Avram şi-a adus aminte de Sorescu, de Paraschivescu, de "Vânzătorul de păsări", a spus că-i vorba de un umor negru care vine din tragismul textelor şi a început să citească o listă de versuri pe care el nu le-ar fi scris sau, poate, le-ar mai fi scurtat. Celălalt Ion, adică Zimbru, a venit şi-a spus așa: "autorul scrie o poezie care nu se mai întîmplă în zilele noastre, adică o poezie scrisă şi de la gât în jos", i-a strâns mâna autorului şi-a continuat cu "mi-au plăcut sintagmele tale, eşti perfecţionist, nu-s lucruri la întâmplare". Radu Vartolomei s-a declarat invidios că nu poate scrie poezie. Leo Matei spus-a că, dacă ar fi scris el în locul autorului, şi-ar fi adus aminte că este altcineva. A. G. Secară (cu litere mici) a văzut "un portret al României de tranziţie într-o estetică a urâtului inedit, un Kafka pe dos". Simonei Vartolomei i-a plăcut tehnica, da, i-au plăcut şi versurile. Octavian Miclescu, bulversat, nu a vrut să spună ce a spus şi a spus ce nu voia, sub nicio formă, să spună. Așa că "eram tentat să spun că m-a dezamăgit pentru că e pe punctul de a se autopastişa, i-aş sugera să fie mai atent să nu se clasicizeze, dar, după discuțiile și părerile colegilor mei, mi-am revizuit părerea". Anca Șerban-Gaiu a văzut vânzarea ca pe un truc prea mare pentru autor, "un truc pe care n-a ştiut să-l jongleze".
Vineri ne va citi, tot la orele 18 trecute fix, la sediul Cotidianului "Viaţa Liberă", Paul Berenştain.
Vineri ne va citi, tot la orele 18 trecute fix, la sediul Cotidianului "Viaţa Liberă", Paul Berenştain.
Autor: Simona Toma
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu