Cronică de cenaclu: Poezia, un pian care te face să roșești

Revenită în Cenaclul "Noduri și Semne", după o lipsă motivată de mai bine de jumătate de an, Ioana Andrada Tudorie a reușit să se reafirme drept o voce lirică armonizată fericit cu diapazonul poeziei feministe actuale. Poemele citite vineri, fără a constitui neapărat un grupaj, au revelat o autoare stăpână pe ustensilele ei literare, capabilă să se așeze într-un stil propriu și, în același timp, să experimenteze. Ușor intrigantă, obraznică, poate, pe alocuri, poezia erotică a Andradei i-a făcut pe unii dintre noi să roșească, pe alții să mai ceară.

Stela Iorga: "Îmi place acest aparent prozaism, această aparentă indiferență - care e numai așa, pentru sufletul ei. În spatele acestora e foarte multă pasiune. E ca un pian bine acordat, care nu scoate sunete false sau fals-sentimentale. Și-a creat un stil în care nu stagnează, ci merge înainte."
Carmen Neacșu: "Remarc tonul foarte clar, fără zgomot. Am simțit grupajul de poeme de la un capăt la altul."
Ioan Gh. Tofan: "O poezie de dragoste cu zvâc!"
Anca Șerban Gaiu: "Ioana este o voce lirică extrem de aparte, puternică. Este un spectator al propriei vieți, al propriilor trăiri. Mi-au plăcut metaforele - acolo unde sunt, sunt inedite."
Leonard Matei: "Îmi plac aglomerările din poezia Andradei. Reușește să transmită emoția. Mi se pare specială."
Adrian George Secară: "Primul poem nu se "lipește" de restul grupajului. Pianul nu sună mereu cum vrea pianistul, dar sunt rare cazurile. Sunt unele versuri care pică în banalitate. Este genul de literatură erotică care i-ar face pe unii să roșească - mai puțin întâlnit în cenalul nostru."
Iulian Mardar: "Este o poezie de nișă, bazată pe o abundență de amănunte anatomice. Texte bine scrise, fără lucruri supărătoare."
Nichita Sava: "Poezia ei este aparte. Percepția erosului este de o profundă sinceritate. Uneori aparține unei voci masculine. Metafore deosebite, încifrate."
Andrei Velea: "Văd aceste poeme ca pe un experiment. Andrada scrie mai mult în virtutea unei inteligențe poetice. Nu e hiperemoțională, ca în lirica tipic feminină. E mai cerebrală."
Paul Budeanu: "M-a intrigat folosirea datelor exacte. Am încercat să găsesc motivul, dar nu am reușit."
Ovidiu Vrânceanu: "Prima poezie mi-a plăcut, am simțit-o mai aproape. Uneori metafora pare puțin forțată."

Astăzi, mai pe seară, pe la ora 18,00, ne revedem la sediul cotidianului "Viața liberă", să îl ascultăm pe Ioan Gh. Tofan.

Marius Grama

Cronică de cenaclu: Poezia, o vodkă pentru condiția artistului

Ermetismul poeziei lui Leonard Matei a căpătat, după publicarea celui de-al doilea volum al autorului, ”În dialog cu al treilea”, o formă care îl face (paradoxal, poate) mai accesibil. Mai aproape de suprarealism, dar cu pasaje de realism sadea, scriitorul propune abordări noi ale poeziei.

A. G. Secară: ”Poeziile reflectă o încercare de a fi altceva, fără pretenția de a fi neapărat un inovator. În această luptă cu limbajul sunt și reușite (momente în care autorul pare să fi avut îngerul lângă el), și aspecte care fac textul mai puțin politicos cu lectorul. M-a dus cu gândul la Komartin și la Teodor Dună.” 
Iulian Mardar: ”Le-aș numi poezii universale. Ca un film de genul ”Forest Gump”. Au filosofie, au profunzime, joacă, sunt foarte inteligente, chiar sclipitoare din punctul de vedere al ideilor. ”
Carmen Neacșu: ”Mi-a plăcut ”dar 6”, foarte sensibilă, foarte multe trăiri fine. Multe simboluri, o poezie ca o ceapă cu multe foi.” 
Ana Maria Panagatos: ”Îmi place cum scrie Leonard Matei. Omogenizează bine ideile. E o voce distinctă în cenaclu.”
Nichita Sava: ”Poeziile pot fi încadrate în stilul neomodernist. Am remarcat lepădarea de normele de punctuație, profunda oralitate a stilului, ceea ce dă și veridicitate mai multă. Componenta epică este pregnantă. Mi-a plăcut să descopăr spiritul de frondă față de clasa politică.”
Cristina Dobreanu: ”Textele mi se par conturate ca mesaj și ca poveste. Chiar dacă vine cu un lirism necenzurat, autorul creează o poveste și dă sens. Sunt accente de suprarealism și chiar de realism. Creează atmosferă – poezia nu stă numai în idee, ci și în imagine. Are și note sociale, dar îmi place faptul că nu are o abordare agresivă, ci una cu umor, în care este detașat.”
Octavian Miclescu: ”Mie îmi plăceau poeziile lui Leonard pentru că erau extrem de încifrate, se folosea de toate temele filosofiei ca să își exprime emoțiile. Acum descopăr o cu totul altă tehnică, alt autor – care îmi place foarte mult. Îmi place cum își face regia poemului, scenografia. Deși vorbim despre suprarealism, e foarte bine structurat. Este surprinzător, își păstrează acea încifrare care îl caracterizează, însă acum o face mult mai degajat, introduce personaje, știe să le creioneze.
Paul Budeanu: ”Textul cu ”etern partid” mi-a amintit de Gheorghe Dinică în ”Lumini și umbre” și eu cred că ăsta este viitorul poeziei românești.”

Astăzi, de la ora 18,00, va citi Ioana Andrada Tudorie.

Marius Grama

Cronică de cenaclu: O scriitură franțuzească

Ioana Andrada Tudorie ne-a prezentat vineri la cenaclu nu doar poeme, ci şi un fragment de proză scurtă. Ea confirmă impresia dominantă azi cum că între proză şi poezie nu mai sunt decât diferenţe formale. Proza poate fi mai poetică decât poezia, iar poezia mai narativă decât proza. Altfel spus, totul e un singur text literar, organizat într-un fel sau altul. Ceea ce contează e felul în care este receptat, iar aici aprecierile au fost (aproape) unanim împărtăşite. 

"Am receptat mai multă poezie atunci când a citit proză. Sunt prozo-poeme. Faine!" (Gabriel Gherbăluţă). "E o monodramă. E foarte multă poezie. Pasaje nimicitoare prin gingăşia lor. În proză are multe descrieri cinematografice şi poezie. Practică un simbolism al titlurilor muzicale. Un cinism plăcut, o scriitueă franţuzească." (Victor Cilincă) "Poemele şi proza sunt sub deviza expresiei: „Iată, câteva maşini grăbite tocesc depărtarea”. Porneşte dintr-un prezent continuu şi plonjează într-un spaţiu al memoriei. Sinceritate crudă, dar fără a fi violentă, brută, dar fără a fi brutală. "(Ion Avram). "O confesiune lirică extrem de puternică unde eul liric respiră prin poezie, iar Poezia asimilează personajele feminine. Realitatea e un pretext. Toate înseamnă o trăire: dragostea. Foarte multă dragoste!" (Anca Șerban Gaiu). "Confesiune de un tragism discret. Bine temperat tonul liric. Lasă un gust amar. Un final foarte frumos ambalat liric." (Stela Iorga). "Scriitura este onestă, nefiltrată, cu un flux ideatic profund. Mi-a plăcut cronologia marcată prin titluri. Balcicul este un topos al maturizării erosului într-un cadru în care era „extrem de vară”. E un aer foarte confesiv." (Nichita Sava). "Parcă a pierdut ceva din inocenţă, din disponibilitatea de a visa. E un soi de dezamăgire. O privire cinică parcă." (Cristina Dobreanu). "Între Marguerite Duras şi Simone de Beauvoir. M-a surprins bogăţia pe orizontală şi pe verticală. La fiecare două versuri e o imagine inedită." (Adi Secară). "Eul liric inventariază o iubire închiriată." (Paul Budeanu). 

Astăzi, 29 decembrie, ne va citi prozatorul Octavian Miclescu. Ne-a sugerat, în glumă, să punem bulină „18+”. Dar noi punem bulina de literatură de calitate şi vă aşteptăm cu drag la cenaclu la aceeaşi oră, 18 trecute fix! 
Andrei Velea

CRONICĂ DE CENACLU : Prin morfina sentimentelor

(…) ştiu exact/ câte kilograme ai/ câte şosete pierdute/ câte refuzuri neîmblânzite/ îmi îngrădesc urechea stângă/ între pulsul şi apartamentul tău - 7-8/ aştept să pocnească luminile pe toată strada/ să dizolve publicitatea şi grindina/ îmi este matinalul oricare de tine/ doar să pot auzi/ 'set the controls for the heart of the sun' iar şi iar/ în splină în plex în tine

(Ioana Andrada Tudorie - Fructele preferate ale apartamentului tău)

"Interesantă, la Ioana Andrada Tudorie, este ideea de raportare la evenimentele de fiecare zi; este surprinzătoare în construcţie, dar monotonă în modul de lecturare - fapt ce-i deserveşte textul." (Marius Grama)

"Consemnează liric momente din viaţa ei de zi cu zi; creează o atmosferă dură, încărcată; un suprarealism care vine din plasarea în poem a lucrurilor palpabile, a simţurilor, prin trimiteri la unele chestii cotidiene din zona muzicii (de exemplu, Pink Floyd, Chopin etc.)." (Anca Şerban Gaiu)

"Un fel de jurnal senzual; are poveste, durere, nostalgie etc. - trăiri trecute, parcă, printr-o morfină; nu se teme de cuvintele curente - ceea ce o face foarte contemporană; are o obsesie către simbolism; în ciuda disperării temperate şi a unei atmosfere sumbre, poezia curge delicat, natural şi cinstit." (Victor Cilincă)

"Nostalgia şi regretele vin din retrăirea unei iubiri dintr-o poziţie detaşată." (Cristina Dobreanu)

"Este ancorată în cotidian; din punct de vedere literar, este descriptivă; mizează pe efecte artistice speciale." (Gelu Ghemiş)

În flashul literar, Victor Cilincă a făcut o pledoarie pentru experimentul de a scrie, arătând că un autor, pentru a rămâne în literatură, trebuie să încerce cât mai multe genuri - pentru că nu se ştie care dintre ele îl va recomanda posterităţii; în acest sens, a exemplificat prin Herman Melville, renumit prin Moby Dick, şi cu Pierre Boulle - autor cu o biografie fascinantă, care, deşi a încercat toate genurile, a rămas cunoscut prin Planeta maimuţelor.

Astăzi, în preajma Anului Nou, le urăm tuturor membrilor şi fanilor cenaclului Noduri şi Semne obişnuitul La mulţi ani! şi vă invităm să vă exprimaţi liber, prin lectură sau altfel de manifestări literare mai mult sau mai puţin spontane.

Consemnat de Ion Avram

Blândeţea mecanică a unui caleidoscop

Ioana Andrada Tudorie revine - odată cu vacanţa studenţească - cu 20 de poeme înseriate conform unui jurnal de călătorie şi încununate, fiecare, în final, cu un motto concluziv şi inspirat. Dar, sub pretextul de jurnal se ascund, de fapt, trăiri oscilante - între nostalgie şi regret, între dorinţă şi renunţare etc. - ale unei poveşti de dragoste, încă vie. Cu mici excepţii, poemele sunt întregi şi bine structurate, alternând pasaje de inspiraţie spontană cu pasaje descriptive şi cerebrale.

Scriitorul Victor Cilincă vede deja în cele 20 de texte, „o plachetă gata apărută, completată cu nişte ilustraţii din peniţă, întrucât poemele sunt foarte aşezate, cursive, asemenea unui jurnal, cu o eleganţă deosebită, cu un simbolism adaptat unui jurnal de călătorie, cu mult ritm şi muzicalitate, cu un soi de mecanică filmică a imaginii, cu tristeţe, cinism, dar nu şi cu disperare.”

Poeta Stela Iorga observă că „textele propun multe deschideri şi că imaginile par a fi ale unui caleidoscop blând; mărturii lirice, multă sensibilitate, percepţii care mai de care mai proaspete, deschiderea unui ochi pur, limpede, nepervertit asupra lumii etc.”

Remarcabile - i s-au părut poetei Simona Toma – „îmbinarea lumii interioare cu cea  exterioară de care autoarea se slujeşte ca să-şi transmită mesajul şi faptul că parantezele finale dau cheia poemelor.” „Un jurnal de melancolieri cu tote emoţiile trăite şi... are imaginaţie” - a spus succint scriitorul Octavian Miclescu. „O litanie de călătorie prin fălcile oceanului” - a afirmat prozatorul Ioan Ghe. Tofan, făcând trimitere la o sintagmă din poemele prezentate.

Poeta Anca Şerban Gaiu crede că „Ioana Andrada Tudorie respiră poezie. Poemele sunt de notaţie a stării şi sunt mai reuşite acolo unde notaţia este lirică.”

„Texte bune, închegate, reuşite. Finalurile completează frumos poemele; ştie să conducă un poem, metafora nu este în exces, zicerile au sens” - s-a exprimat Cristina Dobreanu.

„O lectură agreabilă, are muzicalitate, culoare - dar, are şi nişte zone prea explicative.” (Matei Leonard)

 Ion Avram

Astăzi, la ora 18,00, la sediul cotidianului "Viaţa liberă", citeşte Cristina Dobreanu.

Cronică de cenaclu: Cui i-e frică de vânzătorul de margarete

Octavian Miclescu ne-a prezentat un nou capitol din „Vânzătorul de margarete”, romanul la care lucrează şi care este, deja, la a doua lectură în cenaclu. De data asta, textul a fost mai lung şi explicaţiile autorului despre intenţiile lui, mai consistente, ceea ce a contribuit la o înţelegere mai bună. Emoţiile autorului, fumul de ţigară şi privirile repezi din sală dădeau să se înţeleagă că va fi o şedinţă aprinsă.

Gelu Ghemiş: „Foarte frumos! Mai bine lucrat decât lectura precedentă, mai atent la partea descriptivă. Realist. Direct. Îşi cunoaşte scriitura. Atrage. E mai  coerent şi are o manieră originală de-a scrie”.

Stela Iorga: „Are cadenţă. Totuşi prea multă lentoare. Se pierde din interesul cititorului. Trebuie insistat pe portretizare, pe crearea de personaje. Momentele narative sunt prea discursive şi explicite. Mi-a amintit de ”.

Ioan Gh. Tofan: „Un personaj complexat, cenuşiu, nemulţumit. Lentoarea ascunde o tensiune latentă. Cursiv. Lectura prinde. Aştept continuarea”.

Carmen Neacşu: „Am reuşit să vizualizez filmul prozei, e un lucru foarte bun!”.

Paul Budeanu: „Indicaţiile precise despre locaţii deservesc textului”.

Diana Balmuş: „Proză bine scrisă, însă cam plată. Detaşată, fără dinamism, în ciuda temelor abordate. Prea explicită şi artificială. Unele detalii sunt gratuite, nu au un rol anume. Ar trebui să fie tridimensional, nu doar bidimensional”.

Cristina Dobreanu: „Nu se ridică la nivelul literaturii, e o simplă descriere. E o ficţiune nereuşită. E un text plat”.

Cu bunăvoinţa dumneavoastră, cronicarul consideră că textul este lent, e alegerea autorului, mai bun decât lectura precedentă, însă pasajele intermediare ar trebui potenţate pentru a condimenta acţiunea. Prea multe verbe. De remarcat pasajele în care personajul atacă prejudecăţile sociale, precum şi curajul de a scrie din perspectiva unei femei. Autorul ne promite că romanul va câştiga în atractivitate pe măsură ce va intra în pâine. Aşteptăm cu drag o nouă lectură! 

A consemnat Andrei Velea

La ora 18.30, sediul cotidianului Viața Liberă( în condiții optime), ne va citi Ioana Andrada Tudorie - vă așteptăm!

Ioana nu-și dă ochii peste cap în poezie

“Acum e duminică-n fiecare zi/ obișnuia să fie o zi sfântă/ îl citesc pe ginsberg ca pe doamne-ajută/ tot felul de cuvinte cu litere stâlcite/ se lovesc de toți pereții/ de peste tot/ și ginsberg nu mai poate (…)”

(Ioana-Andrada Tudorie, Exil în ginsberg)

Ion Avram: “Am găsit plusuri, e o poezie bună, dar trebuie să mai renunțe la câteva cuvinte scăpate de sub condei. Consider că este o poezie de tranziție a autorului în comparație cu textele citite anterior ”.

Stela Iorga: “Îmi place temperanța tragicului unei confesiuni. Spre deosebire de celelalte lecturi, în poemele prezente apare un soi de discursivitate, o explicitare, parcă dă seamă existenței sale în lume. Toate textele sunt emoționante, e o dramă prinsă în versuri, pare o diluare a stilului său, nu și-a găsit cadența, ritmul ei interior. Totuși e bine că a rămas ea și nu-și dă ochii peste cap în texte ”.

Victor Cilincă: “Foarte puțin prozaism, sunt texte de poftă, nu sunt de saț, o abundență prea mare în comparații, e o cruzime care ar merita să o înțeleg astfel, e o cursivitate care-mi pare mai mult proză, dar fiind declarativă poate rămâne așa. Reușește să construiască o întreagă poveste în două versuri”.

Tudor Neacșu: “Sunt texte destul de încărcate de emoții, de întâmplare, de imagini, de trăiri. Mi-au plăcut mai mult reușitele și mă declar mulțumit”.

Anca Șerban-Gaiu: “Este poezia unui autoexil impus, încearcă să se redefinească ignorând interferențele din mediul înconjurător, are momente tensionante îmbinate cu cele detensionate, este mai așezată în ceea ce privește forma și conținutul”.

Cristina Dobreanu: “Nu-s poezii rele, nu foarte profunde, unele mi se par facile, la îndemână, discursivă pe alocuri, titluri ce nu mi se par prea bine alese. Se vede că are talent, simț artistic, dar lipsește profunzimea”.

Leonard Matei: “Am remarcat o prolemă la nivelul sensului, are loc o psihanaliză într-o luptă, niște liane care nu-s prea bine ancorate”.

Cronicarul concluzionează că Ioana-Andrada Tudorie încă se mai caută în poezie ceea ce nu poate să fie decât bine. Vocea ei din lecturile anterioare încă transpare prin expresii și alăturări inedite de cuvinte închise într-o atmosferă nostalgică, gingașă, aproape domoală și aceasta e doar o aparență.

                                                                                      Simona Toma

P.S. Astăzi, pe la orele 18 trecute fix, la sediul Cotidianului “Viața liberă”, ne va citi Viorel Ilișoi.

Poezia – zidire ce nu răneşte pe nimeni

Ioana Andrada Tudorie

Ana se trezește în fiecare pat ca din morți/ nu știe că aici nu ninge/ și numai în spitale albul e bun/ aici duhnește a rufe curate/  înăsprite de soare/ pe geamuri se leagănă/ tot felul de ore târzii/ și aerul scârțâie/ și Ana speră / ca fiarele din ea să tacă (...)

(Ioana Andrada Tudorie – În genunchi, la marginea patului)

Ioana Andrada Tudorie are încredere în poezie şi o lasă să-şi conducă zidirea. Astfel, Ion Avram a observat în grupajul de texte „Respiraţiile Anei” o răsucire a mitului Anei lui Manole: sacrificiul este necesar, autoimpus şi ţine de cotidianul real; în plus, încărcătura dramatică este bine slujită de o forţă expresivă deosebită; are putere de a crea şi descoperi imagini. Stela Iorga găseşte un univers sufocant, ciclic, nevindecabil, un „univers fără univers”; „tema cruce a întregului grupaj este zidirea interioară, însă o altfel de zidire”. Octavian Miclescu vede suferinţa din poemele Ioanei ca fiind universală, iar prin sacrificiu nu se ajunge la izbăvire; cuvintele utilizate sunt simple, exprimarea este, în general, lipsită de artificii bombastice; totuşi, sentimentul claustrofob este oarecum în exces. Şi Alexandru Maria consideră că abundenţa imagistică creează o supărătoare senzaţie de sufocare. Anca Şerban Gaiu identifică mai multe ipostaze ale Anei care devin, pe parcurs, din ce în ce mai vagi. Pentru Tudor Neacşu lirica Ioanei „deşi pesimistă, pare destul de colorată, deşi la limita morţii, respiră peste tot”. Extrem de sinceră şi poetică este afirmaţia lui Carmen Neacşu: „Am primit poezia ta clară. Nu m-a rănit. E ca un cântec.” În încheiere, Gelu Ghimeş a adaugat că în aceste texte „cuvântul este viaţa unei femei”, iar expresia ancestralului este adusă în context modern.

Radu Dragomir

Astăzi, 25 iulie, începând cu ora 18.00, la sediul cotidianului „Viaţa Liberă”, citeşte proză Anca Şerban Gaiu.

Cronică Elena Donea și Ioana Andrada Tudorie

„În oraşul meu interior mi se permite să locuiesc/ din când în când/ şi câteodată să joc şotron/ şi să mă ţin cu el de mână” – Elena Donea: Oraşul meu interior

„Sub noi pocneşte ploaia aceasta mocnită/ de parcă am fi elefanţi/ ce se dizolvă/ în ceasurile potrivite fără cusur” – Ioana Andrada Tudorie: De pe-o umbrelă ne prelingeam

Prima şedinţă din an – primele două poete, care s-au întrecut într-ale versurilor, spre plăcerea celor prezenţi.

Andrei Velea spune că Andrada este un Dalí mai liniştit, încă tentată de aglomerarea de imagini, pe care reuşeşte mai bine decât înainte să le ţină în frâu. Elena refuză prin textele sale să treacă din adolescenţă în maturitate, jucându-se din nou pe aceeaşi temă a refuzului de a deveni femeie – ceea ce nu este neapărat bine, din perspectiva evoluţiei autoarei.

Poate că cel mai bine a spus Stela Iorga, după care Elena încearcă şi nu prea reuşeşte să adere la un lexic mai matur; de aceea pare puţin discursivă, puţin preţioasă, puţin livrescă – puntea dintre adolescenţă şi maturitate este doar una exterioară. Andrada, în schimb, şi-a păstrat simplitatea discursului, propunând chiar o mică mitologie „într-o coajă de pâine”, frumos, curat, aproape perfect.

Andrada e de părere că Elena fuge către copilărie, în timp ce Elena spune despre Andrada că scrie cu bun-simţ şi căldură asumată.

Nicoleta Onofrei observă că oraşul interior al Elenei este prea încărcat, iar Drugan Bogdan salută autoironia din aceleaşi texte, care ar putea fi la fel de bine un manifest feminist.

Eu nu spun nimic că nu mă pricep.

Săptămâna aceasta, tot vineri, tot la Viaţa Liberă, tot de la aceeaşi oră „potrivită fără cusur” citeşte Florin Buzdugan.

Eu sunt Alexandru Maria şi vă mulţumesc.

Păpuşarul din matrioşcă

“ca soarele într-o dimineaţă de vară,/ soarele încerca să răsară din spatele munţilor/ şi nu reuşea// şi-aşa că acum este mereu întuneric,/ iar vorbele se pierd în noapte, / ca şi cum ai vărsa cerneala/ în cerneală” (Alexandru Maria)

Textele lui Alexandru Maria se ţes ca într-un joc (nefericit) al vieţii, al omului în interiorul minţii sale. Poemele se constituie ca o matrioşcă, având surpriza adâncimilor neexplorate, unde orice sentiment se concentrează într-un nucleu în care colcăie neliniştea, indecizia. Omul prin şi printre cuvinte: rătăcit, regăsit, înecând amăgirea, ajuns parcă la capătul răbdarii, dar nu şi al devenirii sale ca “jongleur” profesionist, supravieţuitor al tuturor accidentelor de muncă “în cuvinte”.

Ion Avram remarcă raportul interior-exterior din texte, subliniind ritmul interior bine strunit de autor, care recurge la expresii construite original pentru a atinge o problematică ce vizează existenţa umană, dar şi modul de analiză al acesteia. Stela Iorga vede un univers liric articulat, organizat în opoziţie, oscilând între seriozitate şi ludic, având o sinceritate crudă. Perspectivă ludică este percepută şi de Elena Donea, care compară textele cu Motanul Chesire din „Alice în Ţara Minunilor”.

Ana Maria Panagatos spune despre texte că sunt contemplative, însă greoaie şi uşor pesimiste, iar Radu Dragomir semnalează prezenţa unui eu demiurgic, „conştient de imperfecţiunile sale, care se retrage în sine, însă acolo nu mai e nimic”. Marius Grama este de părere că avem de-a face cu: „o poezie a nimicului, în care autorul încearcă să dea verdicte, şi, parcă, să utilizeze cuvinte mari, imagini puternice”. Octav Miclescu atrage atenţia asupra dorinţei exersării unei simplităţi ce are tendinţa de a nu spune nimic. Gelu Ghemiş conchide: „textele lui Alexandru Maria au o tentă masculină şi deşi pe alocuri pierd puterea de expresie, au un suflu caracteristic”.

Nu putem omite să amintim performanţa unui membru al cenaclului „Noduri şi semne”, Victor Cilincă, care a obţinut Premiul I pentru piesa „Bun de legat”, în cadrul Festivalului Naţional de Dramaturgie „Goana după fluturi”, Râmnicu Vâlcea, ediţia a VI-a, prezidat de Alex Ştefănescu.

Astăzi, de la 18.00, la sediul cotidianului „Viaţa liberă”, citeşte Octavian Miclescu.

Andrada Tudorie