 |
| Ioana Andrada Tudorie |
Ana se trezește
în fiecare pat ca din morți/ nu știe că aici nu ninge/ și numai în spitale
albul e bun/ aici duhnește a rufe curate/
înăsprite de soare/ pe geamuri se leagănă/ tot felul de ore târzii/ și
aerul scârțâie/ și Ana speră / ca fiarele din ea să tacă (...)
(Ioana Andrada Tudorie – În genunchi, la marginea patului)
Ioana Andrada Tudorie are încredere în poezie şi o lasă
să-şi conducă zidirea. Astfel, Ion Avram a observat în grupajul de texte
„Respiraţiile Anei” o răsucire a mitului Anei lui Manole: sacrificiul este
necesar, autoimpus şi ţine de cotidianul real; în plus, încărcătura dramatică
este bine slujită de o forţă expresivă deosebită; are putere de a crea şi
descoperi imagini. Stela Iorga găseşte un univers sufocant, ciclic,
nevindecabil, un „univers fără univers”; „tema cruce a întregului grupaj este
zidirea interioară, însă o altfel de zidire”. Octavian Miclescu vede suferinţa
din poemele Ioanei ca fiind universală, iar prin sacrificiu nu se ajunge la
izbăvire; cuvintele utilizate sunt simple, exprimarea este, în general, lipsită
de artificii bombastice; totuşi, sentimentul claustrofob este oarecum în exces.
Şi Alexandru Maria consideră că abundenţa imagistică creează o supărătoare
senzaţie de sufocare. Anca Şerban Gaiu identifică mai multe ipostaze ale Anei
care devin, pe parcurs, din ce în ce mai vagi. Pentru Tudor Neacşu lirica
Ioanei „deşi pesimistă, pare destul de colorată, deşi la limita morţii, respiră
peste tot”. Extrem de sinceră şi poetică este afirmaţia lui Carmen Neacşu: „Am
primit poezia ta clară. Nu m-a rănit. E ca un cântec.” În încheiere, Gelu
Ghimeş a adaugat că în aceste texte „cuvântul este viaţa unei femei”, iar
expresia ancestralului este adusă în context modern.
Radu Dragomir
Astăzi, 25 iulie, începând cu ora 18.00, la sediul
cotidianului „Viaţa Liberă”, citeşte proză Anca Şerban Gaiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu