Între mundan şi ceruri, zgomotul

„când ai crezut că poţi crede/ nu ai putut suporta zgomotul/ unei familii de moluşte care/ trasează o graniţă/ peste linia ferată”. Iubirea şi „aerul tare” în textele lui Leonard Matei sunt ascunse voit de „rufele colorate”, fie că acest lucru se întâmplă ca o autocenzură a eului liric, fie pentru că, mai întotdeauna, în realitate, acestea din urmă distrag atenţia de la primele. Astfel încât totul devine doar o umbră a oamenilor „cu feţe de ceasuri/ agăţaţi în fulare”. Leonard Matei este un idealist, caută credinţa în iubire şi credinţa în credinţă, iar la urmă „să nu avem moarte”. Ascunzişul sentimentului în spatele metaforei a născut, în şedinţa de cenaclu, dispute pe text şi pe lângă text. Cristina Dobreanu a remarcat că sumedenia de metafore diluează sentimentul, iar autorul riscă un suprarealism greu de descifrat, care uneori nu trece dincolo de jocul de cuvinte şi naşte doar un limbaj preţios. De aici, membrii cenaclului s-au împărţit în două tabere, cei care au susţinut existenţa preţiozităţii limbajului şi cei care au infirmat. Marius Grama a observat linia logică a textelor, care trasează doar nişte tuşe din care cititorul trebuie să îşi construiască singur propriul tablou. Tot lui Marius, exprimarea i-a părut simplă, deranjante fiind numai rimele şi ritmul accidentale. Ordine în şedinţa de cenaclu a părut să facă Stela Iorga: "Un univers sensibil configurat, în care umanul este în regresie. Inserţiile de suprarealism fac bine, dar uneori exprimarea este contorsionată, pare să caute formule de exprimare inedite. Ruperile de sintaxă potenţează o idee, dar, în acelaşi timp, produc sincope, pe când cele întregi, care curg, merg direct la suflet. Este un continuu balans între mundan şi ceruri", a spus aceasta. Şi tot ea a remarcat faptul că textele sunt mature, indiferent conflictele ideatice pe care le-au creat. Leonard Matei ştie ce caută la un text ştie ce vrea să transmită, iar, vorba Ioanei Andrada Tudorie, titlurile sunt ca nişte momeli pentru cititor. „Poezia lui Leo are o nuanţă filosofică, dar nu mai este la fel de criptată, versurile sunt mai fluide”.

Nicoleta Onofrei

Mâine, 11 iulie, de la 18,00, la sediul cotidianului „Viaţa liberă”, citeşte Paul Berenştain.