Între Preda şi Sorescu

„Nitra era zgârcită rău/ De-i tremura chirpirciul casei când te vedea/ La poartă./ - O zgârcă, ce mai!/ Când îi dai îi fată scroafa,/ Când îi ceri îi moare vaca,/ Zicea ţaţa Gherghe.// -Ai, bre, un ciur de mălai?/ - De unde? Totu-i un fluture! Şi dispărea-n casă./ Sau o strigai la pârleaz./ - Ai, bre, cu împrumut un cocoş? Că, uite,/ Mă anunţară copiii că vin mâine/ Şi să le fac un rasol colea,/ Să-i omenesc./ Îs toate turbate! Le-o muşcat dihorii az’noapte...” (Octavian Miclescu, Zgârca)

      Cuceritoare, cam aşa ar putea fi descrise, într-un singur cuvânt, textele prezentate de Octavian Miclescu, vinerea trecută, în şedinţa de cenaclu. Cu un limbaj apropiat de cel folosit de Marin Preda, în Moromeţii, dar cu o structură ce te trimite la Sorescu, Octavian Miclescu a reuşit să creeze un alt fel de proze scurte, autentice prin limbaj, personaje, teme, lirism, umor. Ceea ce l-au făcut pe Gelu Ghemiş să afirme că, poate, doar Marin Preda a reuşit să surprindă atât de bine viaţa satului, o viaţă a satului trecută prin filtrul propriu. „Convinge prin neaşteptatul temelor. Are un umor copios pe care îl aplică prin nume, povestire, limbaj. Unul dintre texte, Dezgheţul, este o superbă parabolă a Revoluţiei. Te trimite la Sorescu şi prin tematica moroilor, nu numai prin structură. Expresiile au naturaleţe, nu sunt false. Somnul lui ‘nea George este de un realism magic”, este de părere Victor Cilincă. Potrivit lui Ion Avram, savoarea, naturaleţea şi farmecul textelor vin din faptul că poveştile sunt cel puţin auzite, dacă nu trăite, astfel încât doar cu mici excepţii forţează inserţiile de folclor. Temperându-şi entuziasmul faţă de micile proze lirice, Stela Iorga consideră că, chiar dacă nu inovează în totalitate în liric şi proză, Octav Miclescu iese cu basmaua curată.

Nicoleta Onofrei