„(...) în aerul care se lipeşte de pereţi/ am depus toate
aşteptările/ teancurile de scrisori/ zâmbetele fără adresă/ fricile mele
isterice/ le-am împachetat pe toate/ pe rând, cu sfori, cartoane (...).” (Carmen-Cristina Neacşu – „Păpădia de
ceară”)
Carmen Neacşu ne-a propus să păşim într-o cameră din universul
ei liric unde a aşezat, de o parte, izolarea: „Am văzut o pereche de ghete puse
la uscat/ Murdare de plâns/ Murdare de singur” şi, de cealaltă parte, nostalgia
iubirii: „Am şters amprenta buzelor/ Cu degetul cu care îţi arătam luna,/ Ca
sărutul meu să trăiască nevăzut,/ În taină.” („Sărut”). Din îmbinarea acestora,
versurile m-au făcut să cred că privesc fie un om care se zăvorăşte în mintea
unui demiurg, fie unul dispus să adune şi lumile celor ce le ignoră: „Plec să
îmi strâng în braţe tot ceea ce uiţi să priveşti/ Când nebunia îti pune şaua în
spate şi mi te ia în galop”. Victor Cilincă a remarcat stilurile şi modalităţile
de construcţie diferite şi elementele de factură simbolistă inserate pe alocuri.
Leonard Matei a observat momentele de mare însingurare, „sfârşiturile ca de
plumb” şi jocurile stilistice, sensibile, neaşteptate. Apoi, Anca Şerban Gaiu a
apreciat lipsa de falsitate şi profunzimea textelor; în plus, a adăugat:
„lucrează aproape chirurgical cu delicateţe şi curăţenie sufletească”; totuşi,
i-a atras atenţia asupra faptului că este prea directă. Şi Nicoleta Onofrei i-a
recomandat să fie mai sugestivă în exprimare şi să aibă mai multă grijă în
alegerea titlurilor. Cristina Dobreanu a găsit poezie la nivel de expresie,
stare şi ritm interior, deşi uneori versurile sunt prea simpliste, prea previzibile.
În fine, Gelu Ghemiş a scos în evidenţă atât sensibilitatea şi originalitatea
cu care a fost realizată atmosfera feminină, cât şi încercarea reuşită de a
atinge puţin transcendentul.
Radu Dragomir
Azi, începând cu ora 18.00, la sediul
cotidianului „Viaţa Liberă”, citeşte Victor Cilincă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu