vineri, 3 august 2018

Cronică de cenaclu: Sonetul - un joc de-a dragostea


Profesorul Gabriel Gherbăluță a prezentat câteva „poezuri” (după cum îi place să își numească textele) din „Sonete ale luminii”, volum în lucru care va fi publicat la Editura Junimea. În 2012 a mai lansat o plachetă cu sonete. Riguros, exigent, atent la formă, poetul reușește o împletire interesantă între modernism și clasicism, la nivel de limbaj. Colegii i-au recunoscut aproape unanim aceste calități și au făcut doar mici observații.
Victor Cilincă: „Așa cum mă așteptam, stăpânește bine tehnica sonetului. Este un gen foarte dificil, muzical de la sine. Ambiția autorului este să și modernizeze puțin limbajul, ceea ce îi și reușește. Frazarea este cea a sonetului clasic elisabetan. Cu unele versuri „mă trimite” la Arghezi, cu altele la Eminescu.”
 
Anca Șerban Gaiu: „Poeziile sunt scrise cu o mână sigură. Este respectată forma de sonet, dar nu se remarca doar prin formă, ci și prin faptul că reușește să creeze o stare. E un joc de-a dragostea, un du-te vino, o chemare.”
 
Cezar Amariei: „Am apreciat tehnica bună și nu mi se pare ușor acest tip de poezie cu formă fixă. Muzicalitate, imagini puternice! Pe alocuri autorul abuzează de oximoron și merge într-o direcție care nu dă mereu cele mai bune rezultate. Rezultă locuri comune, recomand reconstrucția.”
 
Andrei Velea: „Am sentimente amestecate față de poezia lui Gabriel Gherbăluță. În timp ce unii fug instinctiv de rimă și de pericolul de a fi furați de jocul rimei, el o preferă. Găsesc și unele zone facile în sonetele lui.”
 
A.G. Secară: „G. Gherbăluță și-a făcut o operație, și-a scos oasele și și-a făcut propriile zaruri, cu care joacă „babaroase” cu Noe, pe arcă. Obsesia ”poezului” - termen care sună strident, zgârie.” 
 
Iulian Mardar: „Poeziile au fost scrise cu multă vervă. Are multe imagini proaspete, lucru surprinzător pentru o poezie cu formă fixă. Efectul de lumină a fost obținut prin abundența de vocale deschise. Mi-a plăcut amestecul de neologisme și arhaisme.”
 
Ioan Gh. Tofan: „Mi-au sunat foarte bine, ca o muzică.”
 
Paul Budeanu: „Mi-au plăcut lectura, tonul. Nu am înțeles de ce concluzia este cuprinsă în corpul sonetului, în unele cazuri.”
 
Vineri, 3 august, orele 18, holul „Viața Liberă”, va citi Cezar Amariei.
Marius Grama

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu