vineri, 31 august 2018

Cronică de cenaclu: După mine a fost din nou luni



Poeziile prezentate vineri la cenaclu, texte scrise de Ana Maria Panagatos, au cucerit prin sensibilitate și cumințenie estetică. Proaspete, ca de sfârșit de vară, au suscitat discuții în care receptarea lor a variat între „naive” și „profunde”. Cine s-a așteptat să fie șocat de versuri, a fost dezamăgit. Cine a crezut că poezia de stare nu poate surprinde, a fost, iarăși, dezamăgit. Dar cu toții ne-am bucurat de versuri și de polemicile constructive dimprejurul lor.

Poemele au fost ca un balsam pentru sufletul meu. Sunt poezii de stare extrem de reușite, de fluente. Există multă transfigurare. (Anca Șerban Gaiu)
Cea cu ciripitul păsărilor e o naivitate. În rest mi-au plăcut. (Ioan Gh. Tofan)
Mi se par bune și a fost o surpriză. Sensibilitate și bun simț. Dă rotunjime textelor. La construcție parcă lipsește o anumită experiență. (Cristina Dobreanu)
M-a plăcut foarte mult. Sunt împărțite în două. Profunde. (Carmen Neacșu)
În afară de muzică, te poate duce cu gândul la o repetiție inefabilă, fără sfârșit. Ana scrie pur și simplu, e ceva de care ne tot îndepărtăm. Lasă lucrurile să se întâmple și apare, pe alocuri, o poezie nemaipomenită. E mai aproape de felul în care simt eu poezia. (Tudor Neacșu)
Mă aștept să fiu șocat. Prima poezie e completă. Ultima m-a surprins prin idei. În rest, nu prea m-a prins. Am mai găsit câteva versuri. (Iulian Mardar)
Mi-au plăcut. Un poem începe excelent, dar apoi cade în banal. Are imagini foarte inspirate, îmbinate pe alocuri cu momente mai puțin fericite. Are har și multe sună bine. Sunt anumite pasaje leneșe. (Adi Secară)
Răzbește un senin pe care nu l-am mai întâlnit de mult în poezie. De asta folosește și expresii mai tocite. Scapă expresii facile în poeziile atent structurate altminteri. (Marius Grama)
 
Vineri, 31 august, orele 18, sediul „Viața liberă”, ne va citi Adi Secară.
Andrei Velea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu