vineri, 6 iulie 2018

Cronică de cenaclu: Fericirea+omul vag=LOVE


Inspirat de Jose Ortega Y Gasset și „Revolta maselor”, Andrei Velea a început să scrie încă din perioada facultății despre „omul vag”, personaj care capătă contur, în scurt timp, într-un volum. Ca să îl mențină proaspăt și actual, autorul l-a reconfigurat, reașezat, apretat și prezentat pe „omul vag revizitat” în varianta 2018. Un personaj dizgrațios, grotesc, vulgar, care, la fel de bine, în unele poeme, poate fi demn de compasiune și chiar de empatia cititorului.
 
Octavian Miclescu: „Omul vag arată diferit în aceste texte. În cele vechi aspectul politic nu era la fel de pregnant - nu știu încă dacă este de bine sau de rău. Am impresia că îl duci uneori prea în mocirla societății pe omul vag și nu trebuie să riști să dai impresia că autorul își tratează personajul cu superioritate. Trebuie să diversifici puțin recuzita omului vag (prea des îl vedem scuipând coji de semințe, la bere).”
 
Anca Șerban Gaiu: „În acest grupaj se văd și lecturile numeroase și solide ale autorului. Desface lumea în bucăți și o reconstruiește. Diferența dintre poeme o face faptul că în unele există mai multă transfigurare și în altele mai puțină.”
 
Iulian Mardar: „Am avut impresia că ascult o proză poetică despre omul de condiție joasă. Se simte că nu are niciun fel de milă față de omul vag. Autorul e dezamăgit de el.”
 
Cezar Amariei: „Omul vag este ușor de identificat ca specie. Cred că ar putea fi dezvoltată această nișă - ideea de om vag poate fi regăsită pe orice palier, e păcat să rămână într-o zonă suburbană. Autorul creează imagini de o valoare excepțională. Are un crescendo. Reușește să aibă umor, nu doar să fie ironic.”
 
Iulian Grigoriu: „Ce mă intrigă cumva este statutul ambiguu al omului vag. Nu reușesc să îl localizez. În unele poeme mă simt solidar, mă regăsesc în lehamitea lui (această atitudine a autorului față de subiect este doar un element secundar). La un moment dat, însă, nu mai este nici un alter ego, nu îmi identific nici afinități și nu mai văd dacă există o coerență a acestui concept poetic. ”
 
Victor Cilincă: „E polemic, se vede că scrie cu plăcere, dar, de data aceasta, este cam grăbit și pierde muzicalitatea.”
 
Astăzi, la sediul cotidianului Viața Liberă, ne vom reîntâlni de la orele 18,30 pentru a-l asculta pe subsemnatul. 
Marius Grama

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu