Se afișează postările cu eticheta lansare de carte. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lansare de carte. Afișați toate postările

vineri, 12 mai 2017

ZIARISTUL ROMÂN – EL ESTE


Viorel Ilișoi

Vinerea trecută, cenaclul Noduri și Semne s-a implicat în prezentarea cărții Cele mai frumoase reportaje a lui Viorel Ilișoi, apărută în 2017 la Editura GRI din București. Evenimentul s-a desfășurat în sala de festivități a Casei Serfioti, sub bagheta moderatoare a lui Cezar Amariei și cea comentatoare a lui Andrei Velea și Victor Cilincă, secondați îndeaproape de autorul protagonist care, cu verva-i bine cunoscută, a ținut un veritabil curs de reporteristică, iar povestirile și observațiile sale, condimentând întâmplarea, au declanșat hohote de râs, aplauze și chiar lacrimi,     demonstrându-ne spusele criticului literar Daniel Cristea-Enache din prefața cărții: Domnul Ilișoi este un om fericit. E atât de pasionat de ce face, încât suportul (dacă nu beneficiul) material al activității profesionale a devenit irelevant. Un adevărat jurnalist nu scrie pentru bani; pentru avantaje materiale; pentru resurse și putere. Un jurnalist scrie pentru că nu poate face altfel. Viorel Ilișoi e atât de înrobit meseriei lui, încât și-a modelat viața cu ea. Ziaristul român – el este.        
Întâmpinând cartea, Andrei Velea s-a arătat, printre altele, frapat de calitatea scriiturii și de literatura din reportaje, iar Victor Cilincă a subliniat că Viorel Ilișoi este catalogat ca fiind cel mai bun ziarist de reportaj din România, asemuindu-l cu Dickens, Defoe sau Hemingway și menționând că multe reportaje au fost preluate și în străinătate: Franța, Germania, Italia, Israel etc.   
Poetul Cristian Pavel a ținut să arate că, dincolo de umor și spontaneitate, Viorel Ilișoi are multă veridicitate, flash-uri din realitate culese, realizate și transmise cu măiestrie și nu se cantonează într-un stil anume.  
Membrii cenaclului prezenți – Anca Șerban Gaiu, Simona Toma, Victor Cilincă, Marius Grama, Stela Iorga, Cristina Dobreanu, Gelu Ghemiș, Leonard Matei, a.g. secară, Andrei Velea - și grupul de fani ai autorului au solicitat autografe și au participat direct la întreținerea unei atmosfere de eveniment cultural autentic.
Ion Avram
Astăzi, la ora 18,30, lectură și flash literar: Victor Cilincă.
Viorel Ilișoi, Victor Cilincă, Andrei Velea
Viorel Ilișoi, Victor Cilincă, Andrei Velea și Cezar Amariei



 

vineri, 14 aprilie 2017

CRONICĂ DE CENACLU : Înalte grade de "alcool" poetic





Vineri, 7 aprilie. În sala de la etaj a Muzeului Cuza, prezentarea cărţii de poezie a lui Leonard Matei, "În dialog cu al treilea", apărută de curând la Editura "Grand Godot", s-a desfăşurat într-o atmosferă spectaculară. Spectatorii - prieteni, rude, colegi de cenaclu şi alţi fani ai poetului - au urmărit cu atenţie şi răbdare expunerile confraţilor săi de condei referenţi, care au întreţinut evenimentul timp de peste două ore şi jumătate.
Moderatorul a.g. secară a butonat competent de la pupitrul de control al întâmplării, subliniind, printre altele, că: Leonard Matei, care se anunţa un copil teribil al poeziei (să ne amintim de cartea sa ”Ninsoare de Paşti”, apărută în 2003 - n.n.)revine, în fine, fără grabă, în ţinuturile mişcătoare ale metaforei".
Leonard Matei scrie despre ”ascuţirea crucii”, ”încălţarea cu aripi”, despre ”orice zbor trist” care a fost cântat şi ”se desface în argila degetelor” sale, despre cum s-ar putea iubi corăbiile între ele… Într-un fel, este un drumeţ incendiar care şi-a uitat cioranian bricheta spre Parisul ideal, dar ştie să aprindă un foc ”pe umbre”, născocind amnar din cuvinte, cremene din trup, iască orice imagine neo-avangardistă, din orice iubită incitată să devină kung fu sau rug dorinţelor…
La rândul său, poeta Stela Iorga a ţinut să sublinieze că "este vorba de un volum cu momente remarcabile, deşi nu este un volum marcant şi că Leonard Matei nu a mizat pe o retorică prea confortabilă, ci pe una a poeziei religioase, iar unele referinţe trimit la Nichita Stănescu."
Poetul Iulian Grigoriu crede că "Leonard Matei are unele reverii acvatice şi scrie o poezie de înalte grade de "alcool" poetic".
Invitat din Constanţa, poetul Yigru Zelfil a observat că "există nişte afinităţi între Leonard Matei şi începuturile sale poetice în spirit manierist-baroc" şi a găsit versuri care l-au frapat.

Pentru relaxare şi nu numai, au fost prezentate şi două filme video de scurt-metraj - unul, reprezentând un poem metaforă regizat de Lucian Caşu, intitulat "În celulă cu Wittgenstein" şi altul cu titlul "HU - all the names of God", referitor la unele practici religioase ale dervişilor, regizat de o echipă din care a făcut parte şi protagonistul serii.
Atmosfera de spectacol, prietenie şi apetit cultural a continuat până târziu în noapte la Casa Serfioti.
Astăzi, la ora 18,30, va citi Marius Grama. 
Ion Avram
( fotografii - Amara Ibănescu - mulţumim!)


vineri, 27 martie 2015

Lansarea unei bărcuțe de hârtie



Vinerea trecută, poetul Ion Zimbru n-a pregătit o lectură obișnuită celor din cenaclu, a pregătit o lansare neobișnuită a ultimelor volume de poeme ale sale numind-o „lansarea unei bărcuțe de hârtie pe apă”.

Cristina Dobreanu a întrebat bulversată dacă e vreun recital, așteptându-se probabil la o analiză pe texte și a concluzionat declarându-se copleșită de numărul cărților prezentate. De aici s-a iscat o analiză a comportamentului în cenaclu, dar, zic eu, degeaba, pentru că niște norme de conduită nu se stabilesc acum și nici nu au fost vreodată în Noduri și Semne.

Prietenul autorului, Victor Cilincă a spus despre poezia lui Zimbru că e din aceea de spus cu glas tare așa cum e poezia bună din toate timpurile, se găsesc în ea mai mulți Zimbri de toate categoriile, poemele tragice nu sunt lipsite de umor, cultivă niște paradoxuri mai cu măsură cu trecerea timpului, parcă face reverențe multor scriitori buni, nu-s două poezii la fel.

Carmen Neacșu a simțit că e o poezie vie care reușește să spargă în ea orice fel de zid și că Ion Zimbru e poetul care o aduce într-o stare de vibrație. Paul Budeanu l-a numit pe autor „mercenarul cuvintelor care respiră în versuri.”
Mulți, din cei prezenți, nu au îndrăznit să spună ceva, poate că, așa cum a zis Tudor Neacșu, e destul doar să-l asculți sau să-l citești pe Ion Zimbru.

„Pe tine nu. Pe mine mă./Zice că da. Pe sine se. Cu ce, cu cine să mă vă? Cultivă, ninge numai pe.// Ru nu am vrut să iese cum./ Nu mi-a lăsat o rază de./ Ce morgă, ce curriculum!/ Ce mascalțone!...E-he-he!// El nu aude. El nu e./ Nici așadar și nici așa./ Pe tine nu. Pe sine se/ cu cip-cirip-cirip-și-pa!// Este mai bine undeva./Deoarece și pentru că./ Pe sine nu./ Pe mine s-a./ Și nu mai are cine să.// A da e greu./ Nu e ușor/ a ști. Mai lesne not to be./ Vor îndura și apoi vor./ Virgulă, punct, și dor, și și.// Ce intră moartea pe vizor!/ Ha-ha-ha-ha! Să facă ce?/ Un vis pe rod. Un vis pe dor./ Re-mi-fa-sol-sol-fa-mi-re!/”(Ion Zimbru, Mascalțone, din volumul Tandrețe, Ed. Sfera-2014)
                                                                    
                                                                                      Simona Toma

P.S. Astăzi ne citește, pe la orele 18,00 trecute, la sediul Cotidianului Viața Liberă, Tatiana Nona Ciofu (Crețu, ha!)

vineri, 19 decembrie 2014

Încă o lansare



 Vinerea trecută s-a petrecut o nouă lansare cArtESENȚE, volumul douăzecișidoi semnat de Marius Grama sub titlul  „Autodenunț”, la Mansarda Centrului Cultural  „Dunărea de Jos”, între colegi de Noduri și Semne și nu numai, între prozatori și poeți, unii autori ai celor două colecții ce au mers în paralel în acest proiect, proză și poezie.
Marius Grama a fost susținut de nelipsitul critic de serviciu, aflat în afara programului, A.G.Secară și de prietenul, colegul din multiplele cenacluri fondate împreună, acum (re)strânși în ale nodurilor și semnelor, Octavian Miclescu.
Florina Zaharia, coordonatoarea proiectului, a denunțat încetarea lansarilor în acest format, poate, cine știe?, pentru o perioadă, poate, pentru a se căpăta o nouă formă. Cu această ocazie s-a putut viziona în forma unui colaj de fotografii o proiecție-retrospectivă a celor 22 de lansări poezie și a celor 7 lansări de cArtESENȚĂ-proză.
Săptămâna trecută am anunțat pe blogul nostru, sub forma unui afiș, toți membrii Noduri și Semne care au semnat câte un volum din această colecție liliput. Așa, ca în încheiere, îi anunțăm și aici.
În cArtESENȚA-poezie, care a început din martie 2011, au semnat și au fost lansați: Iulian Grigoriu (vol. 2), Stela Iorga (vol. 3), Victor Cilincă (vol. 6), Ion Zimbru (vol. 7), Mihail Gălățanu (vol. 10), Simona Toma (vol. 11), Nicoleta Onofrei (vol. 15), Cristian Pavel (vol. 16), Simon Ajarescu (vol. 17), Anca Șerban-Gaiu (vol. 18), Alexandru Maria (vol. 21) și Marius Grama (vol. 22).
Din cArtESENȚA-proză, care a început să apară în paralel cu cealaltă colecție din martie 2013, fac parte: Dimitrie Lupu (vol.1), Andrei Velea (vol.2), Ion Avram (vol. 3) și Octavian Miclescu (vol. 4).
Cei ce știu ce înseamnă și au făcut parte din această idee care și-a luat trupul acestui proiect, fie că au fost autori, artiști plastici din gruparea Athanor, fotografi, muzicieni, echipa care a muncit pe rupte, cu bune și rele, știu foarte bine încărcătura emoțională desfășurată în timpul lansărilor acestor volume simbol. Adio, deci, pe curând!

                                                                 Simona Toma

P.S. Astăzi, la orele 18,00, la sediul Cotidianului "Viața Liberă", ne citește Viorel Ilișoi.