Poezii - Lorena Sorina Naltabar

Aripi de iubire

Iubesc să mă uit în depărtarea mării, 
Precum oamenii pe aşezarea țării.  
Din unicitatea nostră să oferim,  
Zâmbetul pribeag ce noi îl dorim!  
Din apropiere în depărtare,
Sunt câteva trepte de mare amploare.
Încrederea în avântul iubirii,      ,
Te face să nu cazi în avalanşa nefericirii.

Armonie

De-i iubire-n inimă,
E iubire-n toate.
Căci a Domnului lumină,
Pe toate le străbate.
Din gând, până în faptă.
Din cer, până-n pământ.
Sub mii de călători
Toți, sub acelaşi vânt.
Căci una e chemare,
Şi aia-i să iubim.
Tot ce îi dat în lume,
Sub o gură de vin.

Bogăție

Bogăție infinită poți găsi,
De cauți unde-ar trebui.
De-obicei e la vedere
Şi te-așteaptă în tăcere.
                                        
Perspectivă, perspectivă,
Caută să stai o clipă
Să răsufli, să priveşti,
Unde-ai fost şi unde eşti!

Coboară ca să urci,
Doar aşa ai să-nțelegi
Ce-nseamnă un crescendo
Al vieții pământeşti.

În diferite game,
Sub felurite chei,
Urcând pe scara vieții
Aşa te-mbogățeşti!   

 Dorință

De-ai fi cu credință,
Ce te-ai înălța…
Peste muntele dorit,
Cu dorința ta.
                    
Însă drumu-i aprig,
Încovoiat de vânt.
Te bate şi te doare
Totul, pentr-un scop bun!
                                                    
Ține găleata-n mână,                      
Şi udă zilnic fapta.
Să vezi precum săgeata,
Drum direct spre țintă.
                                          
Şi ce privelişti are,             
Şi ce miros gingaş.
Că dulce-i poenița,                          
În pelerinaj.

Gândul

Gândul,
Ce e gândul?
Negru,  alb,
În culori  îmbibat ;

El e prins în sentiment,
Are ş-acompaniament.
În acorduri diferite
Cântă, cântă, tu, copile.
De e prins în sentiment,
Are un rafinament.
De e prins în iubire,
Poți crea o simfonie!
De e negru, rătăcit,
Poți aprinde un chibrit.
De te afli-n încercare,
Domnul, te va ține tare! 
 
A cânta pe partitură
Notele, tre-să le-nveți!
Ca s-apeşi pe nota bună,
Mai trebuie să şi greşeşti.
Fară frică, doar iubire.
Fară griji, doar armonie. 
De iubești muzica,
Vezi ce cântă mintea ta.

Îndemn

Pe sub plapuma misterului
Să-nchinăm o rugăciune,
Prinsă-n dragoste de semeni
Şi trimisă-n lume.

Pe sub plapumă-n-întuneric  
Să ne-aprindem cu iubire,
Ca să ardem tot amarul  
Şi să sune-a bucurie.

Să trimitem în cerul mare
Printre stele arzătoare,                   
Ruga noastră iubitoare
Cu speranță arzătoare. 

 Iubirea

Adevărul
este unu-n omenire,
Şi-i primit doar prin iubire.
De mai mulți l-ar căuta,
Viața lor s-ar transforma.
Din paragină-n izvor,   
Insă hoții ochilor
Îi atrag în drumul lor.  

Banu-i ochiul dracului.
Tristă-i soarta omului,
Ce aleargă ne-ncetat
După banul blestemat.  

Viață plină în iubire,
Lângă Domnul eu voiesc.
Decât una prinsă,
În mirajul pământesc.

 Luptătoare

 În față privesc păsind cu putere

Cutremur priviri iubind în tăcere.
Luptătoare în gând, luptătoare în vise,
Luptătoare în fapte, toate – n adevăr scrise.
Nici în vânt nu mă clatin
Nici în ceață nu mă pierd
Când un univers întreg,
Îmi şopteşte să tot merg!

Raza – mi bate-n colț de ochi,
Ne atinge pe noi toți.
Câți din noi mai observăm?
O putere atât de mare…
Cu iubire dăm valoare.
Luptătoare, am fost şi sunt!
În adevar lupt.
Pentru mine, pentru El,
Pentru ce vrea Dumnezeu,
Cu o inima de leu.

 O singură ușă

Totu-i dulce de jur împrejur,
Unii sunt prinşi într-un nevrotic contur.
Prinşi p-afară, într-o hipnoză vizuală,
Departe de uşa interioară.                

Adevărul este gol,
Cuprins de-un foc mântuitor.
Vârful e acoperit în zel,  
Să nu-l atingă vre-un mişel.
Când atingi împărăția,
Are loc armonia.

Oile

Oile au şi ieşit
Peste câmpul vestejit.
N-au cioban, da lupii-s mulți.
Stau la pândă instruiți
Printre munții asupriți.
Urlă, urlă, oile…
Cin-le-aude domnule?

Pomul neroditor

Mă lasă cu gura seacă
Rădăcinile uscate
Prinse-n bătaia
Vorbelor fără de cap.
Îngreunate de fructe neroditoare
Aruncate-n zadar, precum pietre.  

E o durere ce merită doar linişte. 
Linişte și tăcere,
Rugăciune si dizolvare.
Căci altfel se împrăstie ca o infecție
Ce ar vrea să te prindă
În dansul vântului purtător
De vorbe stricate.

Mai bine laşi vântul să îți usuce buzele,
Decât fructele.

 Praf de stele 

O să-mi întind într-o zi pe masă, praf.
Praf de stele!
Îl voi strânge-ntr-un săculeț roşu şi-am să-mi fac drum către grădină…
Acolo unde stelele sunt rătăcite, zâmbitor îndurerate, aplecate. La suprafață atât de frumoase, gata să se-nşele chiar pe ele.
Dar tu, tu vezi în adânc, că a lor strălucire s-a rătăcit. S-au ascuns sub imagini perfecte, atât de imperfecte.
Şi te doare când le vezi, rătăcite prin livezi.
Aşa că speri, speri că praful le va reaminti. Şi îşi vor aminti… un cuvânt, o vorbă, o alinare, dulcea alinare...
Iubirea e ca un praf, o împrăștii în aer şi ea va fi inhalată.
Ca o căldură pudrată ce curge ca un râu parfumat,  interiorizat.
Îşi face loc printre plămânii putreziți de la atâta durere strânsă-n nicotină.
Şi-i desface, îi curăță, îi masează cu un iz luminos. E ca o reacție chimică ce străpunge zidurile cu lumina prezentului.
  Şi revine, îşi aminteşte, de sine, de ea, de adevăr.

 Regăsire

Prin perdeaua ce se-ntinde
În lungul înfățişării noastre,
M-a învățat să privesc
Ușor, timid, cu ezitare.

Rătăceam în priviri,
Prinse-n vizual.
Adâncite-n minciuni,
Prinse-n scandal.
De durut… a durat!
Şi cât a durat, a şi durut.    
Adânc, adânc, căutam…
Şi parcă nu mai găseam
Glasul iubirii, ce cândva îl aveam.
  
Dulcea copilărie cu mustățile de lapte,
Crucea de lemn, lacrimile învolburate.                          
El mereu a fost, este și va fi
Doar eu mă plimbam, prin erezii.

Și poetul cântă

 Şi poetul cântă,
Muzica lăuntrică ce el o iubeşte,
O pune pe foaie, şi-o dăruiește.
Cel ce caută, acela o doreşte!
Căci Domnul m-a-nvățat
Că doar cine caută găseşte.
Iubire mare, scrisă-n adevăr.
E cufărul dăruinței,
Şi nu-i întâmplător.

Solitudine

În solitudine păşesc grațioasă,
Dansând cu cortina trasă.
Aplauzele nu le aud,              
Nici nu-mi trebuie…
Le simt crescând din interior ca o avalanşă.
Îmi parcurg în tot corpul ca nişte  furnicături vibrante.
Sărut frunzele copacilor și mă las mângâiată                      
De globul luminos ce străbate pântecul cerului.
Sunt aici, pe șcena ocupată de milioane de artiști.     
Caut, păşesc și mă avânt în ritmul nesigur ce îl pătrund.
Depăşesc înfruntând!
Scenariul e sigur pentru cel ce ascultă
Sunetul iubirii ce doar prin inima cântă.

Lorena Sorina Naltabar