vineri, 1 decembrie 2017

Cronică de cenaclu: Dialogul ca monolog spart


Flash-ul literar a fost prezentat de Ilie Răpcianu și a cuprins o lucrare referitoare la Radu Gyr - poet, dramaturg, eseist și gazetar - a cărui creație a cunoscut o ascensiune deosebită în temnițele comuniste. Deși succintă, lucrarea a fost interesantă, cu mențiunea că a fost un preludiu la o prezentare mai amplă cu ocazia Simpozionului Național ”Mărturisitori ai dreptei credințe din eparhii în timpul regimului comunist”, organizat de Seminarul Teologic ”Sf. Andrei” din Galați în data de 27 noiembrie a.c. la Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității de la Dunărea de Jos.
Apoi, Anca Șerban Gaiu ne-a surprins cu două acte dintr-o piesă de teatru intitulată Memoriu tehnic, o compoziție prin care poeta și-a încercat condeiul în teatru și - după comentariile celor prezenți - s-ar părea că talentul o slujește și în acest sens, ba, mai mult, demonstrează că poezia prinde întotdeauna bine teatrului.
”La Anca Șerban Gaiu, dialogul este un fel de monolog spart; replicile sună cam la fel la toate personajele; are nevoie de mișcare, de descrierea gesturilor etc.; la ea, umorul are mai multe fațete: umorul aluziv, umorul paradoxal, umorul critic etc.; multe replici au încărcătură poetică; are instinctul teatrului; are toate ingredientele - îi mai trebuie legăturile și un punct culminant; are probleme cu tehnica de construcție.” (Victor Cilincă)        
”Aplaud această piesă de teatru foarte reușită.” (Ilie Răpcianu)
”Totul este viu, are energie, curge bine, este ancorată în realitate; are umor și are căldură; repetițiile fac bine textului.” (Mihaela Brumar)
”Replicile sunt firești și umorul - aliniat la prezent; ar putea fi mai diversificată.” (Nelu Păcuraru)
”Atenție la inadvertențele de timp/ perioade.” (Paul Budeanu)
”Acțiune captivantă și plină de umor.” (MiNa Maria)
”Un puzzle în care a reușit să așeze piesele în mod fericit; și-a adunat ideile într-un act și jumătate – bine scrise, cu haz; are și mici trimiteri în zona SF; trezește interesul, are personaje savuroase - unele dintre ele caracterizându-se prin nume, altele - prin limbaj etc.” (Marius Grama)
Astăzi, la ora 18,30, lectură și flash-book: Leonard Matei. 
Ion Avram

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu