"Roşeaţa răsăritului îl lăsă să-şi vadă faţa suptă în oglinda Murano. Luciul briciului tăie legătura dintre el şi dublura sa reflectată. Îşi curăţă obrazul drept, pe urmă cel stâng. Din dreapta, lumina veni ca o avangardă călare trimisă printr-un gest simplu de Balder." (Marius Chiru)
Vinerea trecută am avut parte de proza lui Marius Chiru. Autorul îşi propune ţinte îndrăzneţe, scrie la scară mare, propunând lectura unui fragment din romanul la care lucrează în prezent. Nu-i rău deloc ţinând cont de faptul că promite a fi un prozator de cursă lungă dovedind aceasta prin lecturile dese din cenaclu şi prin publicările povestirilor sale în numere consecutive din revista "Dunărea de Jos". Iată de ce aş îndrăzni a spune că, alături de Radu Vartolomei, vine încă un prozator pur sânge în rândul generaţiei tinerilor. Și dacă tot vorbim de prozatori pur sânge, Ion Avram, cel ce a deschis comentariile din şedinţă, a spus că "textul pare de epocă datorită limbajului, spaţiului în care se desfăşoară acţiunea; autorul controlează cu atenţie detaliile pentru a menţine atmosfera; literar vorbind, nu-i un text pretenţios, curge firesc, simplu, dialogurile sunt curate, cinstite, replica vine previzibil, aşteptată, dar nu este supărătoare". Octavian Miclescu, poetul care se extinde prin proză şi, mai nou, prin dramaturgie, a observat nişte erori la nivel de documentare a textului prezentat. Logica istorică n-ar permite apariţia prea timpurie a trabucului cubanez prin prima jumătate a secolului 19 și că, referindu-se tot la tabieturile oamenilor din acele vremuri, servirea ceaiului era o obişnuinţă, nu cafeaua, chiar dacă ea există în Europa de foarte multă vreme. Poeta Stela Iorga a amendat "lipsa arhaismelor care ar trebui să facă un corp comun cu textul; e plin de anacronisme, construit artificial, are şi exprimări banale, vocabularul se împiedică; îmi pare un hobby, un capriţ, chiar dacă se vede buna credinţă". Paul Berenştain, un alt tânăr care scrie proză bună, n-a putut vedea fragmentul în contextul unui roman, dar a văzut o scenă cu mult potenţial şi, pertinent, l-a sfătuit pe autorul discutat să o exploateze, să revină asupra ei.
Scrie, Domnule Chiru, scrie, că asta-i menirea scriitorului ! Și, apoi, de ce să fie doar un scriitor în Galați care nu se mai poate opri din scris ?
Simona Toma
P.S. Vineri, 21 iunie, ne citeşte, tot la orele 18 trecute fix, la sediul Cotidianului "Viaţa Liberă", Stela Iorga.
Prin cele nouă texte prezentate vineri, la cenaclul Noduri şi Semne, Leonard Matei dovedeşte încă o dată faptul că nu este un musafir în casa poeziei. De acest lucru nu m-am îndoit de la debutul său în cenaclul Anton Holban, de pe la mijlocul anilor ’90.
„Poeziile au ca centru de greutate metafora şi asocierile spectaculoase” (Marius Chiru)
“Ca impact, poeziile îmi par a fi inegale din punct de vedere al tensiunii lirice. În ciuda unui lirism profund – cu delicateţea şi sensibilitatea tipic masculină – pe care-l găsim în poeziile În celulă cu Wittgenstein, Spre dincolo ori Musafir în casa grijii, în alte texte precum Ulise şi Julieta, Umbra a două statui mânioase, care te trimit dincolo de suprarealism devenind obositoare, Leonad Matei cade pradă lesne iubirii de cuvânt frumos şi dă impresia că-şi caută prea atent imaginile.”(Stela Iorga)
„Cel mai mult m-a atras erotismul poemelor În celulă cu Wittgenstein şi Ulise şi Julieta.” (Violeta Bobe)
„O poezie simbolista ruşită, unde nimic nu e pus la întâmplare iar mesajul este greu de înţeles şi te duce în derută.” (Ana Maria Panagatos)
„Are o abordare abruptă şi pot spune că este o voce nouă în lirica gălăţeană.” (Gelu Ghemiş)
Într-adevăr, nimic mai adevărat. Leonard Matei nu practică o poezie cu un mesaj facil, o poezie de box office şi nu te va ajuta să-ţi impresionezi colegele de birou cu ţipătul sus de tot/strâns în braţe ca nisipul/vocile care curăţă plaja/soarele tolănit pe creştet/în această falsă îmbrăţişare, aşa cum nu-ţi vei ivita niciodată prietena, la prima întâlnire, pentru a viziona romantic Midnight Cowboy, o capodoperă cinematografică a lui John Schlesinger, o dramă pur-sânge cu Jon Voight şi Dustin Hoffman în rolurile principale.
Asemeni lui Schlesinger,lui Leonard Matei îi place să-şi fragmenteze discursul (pe umbră şoarecii ridică cetăţi/medicul operează pe gheaţă), să-şi deghizeze mesajul în picioare pe pământ/cu idealuri pe urmele proaspete/care au înghiţit eroi unde, cu siguranţă, nici un cuvânt nu este pus la întâmplare, ca apoi să-şi aducă cititorul cu limpezime, picătură cu picătură, la ţărm. Iar asta doar pentru a putea vorbi/despre oameni şi rădăcini/despre timpul în care Dumnezeu miluieşte.
Acestea fiind spuse, vă aşteptăm şi astăzi, de la ora 18:00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, pentru a asculta proza lui Marius Chivu.
Octavian Miclescu