Stela Iorga identifică în textele prezentate de Florin Buzdugan un discurs la persoana întâi asupra unei vieţi cu preocupări relativ comune în care visele i se spulberă înainte de a lua formă, cu un univers guvernat de cele două teme preponderente: iubirea şi tatăl absent, univers redat ca prin ochii unui pictor. Însă, din spatele acestor compoziţii cromatice, din spatele versurilor se poate auzi un strigăt la singurătăţii şi al unei lipse de identitate. Paradoxal, autorul nu pare a căuta o ieşire folosindu-se de noi metode de creativitate şi face apel la vechile elemente de limbaj pe care le cunoaştem din volumul său de debut, „mai mult de trei cuvinte” şi pe care vrea să şi le „cronicizeze” prin folosirea unor „aforisme generale, (...) legându-se de aceleaşi elemente pentru a-şi dezvălui sentimentele” (Nicoleta Onofrei).
Anca Şerban Gaiu îl simte pe autor mai sincer, mai dezinvolt în scris, recomandându-l „firul roşu emoţional”.
Gabriel Mihăilă vede drept un atuu al textului „stilul detaşat, simplitatea textului şi atmosfera rece prin care tot ceea ce ne înconjoară îşi continuă existenţa fără ca noi să o putem înţelege”.
În timp ce Gelu Ghemiş apreciază „atenta observare a realităţii”, Alexandru Maria atrage atenţia asupra „confuziei la nivelul sentimentului”.
Ana Maria Panagatos consideră că poetul Florin Buzdugan are puterea de a observa şi de a reflecta ceea ce îi este în jur, însă are şi „o sită prea rară în discursul poetic”, sfătuindu-l să fie ceva mai lăuntric.
Florin Buzdugan este un poet tânăr cu sentimente bine înfipte în text însă cu mâna uşor nesigură, confuză; nu are nici tuşa scurtă, vizibilă asemeni impresioniştilor dar nici virtuozitatea geometrică asemeni lui Mihail Gavril, de exemplu, la care impresionează „contrastul dintre simplitatea austeră a structurii repetabile şi consistenţa cromatică a picturii propriu-zise” – după spusele lui Corneliu Ostahie. Fără îndoială, autorul arată că are la îndemână toate cele necesare de a se împlini ca poet, trebuie doar să aibă răbdare să-si dobândească maturitatea estetică, lucru pe care îl va atinge poate doar retrăgându-şi privirea spre interior, privind cât mai profund, fără a se lăsa depăşit de propiile sentimente.
Acestea fiind spuse, vă aşteptăm şi astăzi, de la ora 18:00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, pentru a asculta poeziile lui Nicolae Gabriel Mihăilă.
A consemnat Octavian Miclescu
Anca Şerban Gaiu îl simte pe autor mai sincer, mai dezinvolt în scris, recomandându-l „firul roşu emoţional”.
Gabriel Mihăilă vede drept un atuu al textului „stilul detaşat, simplitatea textului şi atmosfera rece prin care tot ceea ce ne înconjoară îşi continuă existenţa fără ca noi să o putem înţelege”.
În timp ce Gelu Ghemiş apreciază „atenta observare a realităţii”, Alexandru Maria atrage atenţia asupra „confuziei la nivelul sentimentului”.
Ana Maria Panagatos consideră că poetul Florin Buzdugan are puterea de a observa şi de a reflecta ceea ce îi este în jur, însă are şi „o sită prea rară în discursul poetic”, sfătuindu-l să fie ceva mai lăuntric.
Florin Buzdugan este un poet tânăr cu sentimente bine înfipte în text însă cu mâna uşor nesigură, confuză; nu are nici tuşa scurtă, vizibilă asemeni impresioniştilor dar nici virtuozitatea geometrică asemeni lui Mihail Gavril, de exemplu, la care impresionează „contrastul dintre simplitatea austeră a structurii repetabile şi consistenţa cromatică a picturii propriu-zise” – după spusele lui Corneliu Ostahie. Fără îndoială, autorul arată că are la îndemână toate cele necesare de a se împlini ca poet, trebuie doar să aibă răbdare să-si dobândească maturitatea estetică, lucru pe care îl va atinge poate doar retrăgându-şi privirea spre interior, privind cât mai profund, fără a se lăsa depăşit de propiile sentimente.
Acestea fiind spuse, vă aşteptăm şi astăzi, de la ora 18:00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, pentru a asculta poeziile lui Nicolae Gabriel Mihăilă.
A consemnat Octavian Miclescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu