Cronică de cenaclu: O voce nouă...

FOTO: Gabriel Ghimpu

fiecare zi e diferită// e ca şi cum m-aş muta dintr-un motel ieftin în altul/ încă de la intrarea în cameră tapiţeria din ce în ce mai căzută/ pare să sfideze hotarul unde sângele întâlneşte ficţiunea un bec pâlpâie anemic/ ademeneşte întunericul privesc jumătatea goală de pat ca pe o capcană de urs/ ce are propria inimă bătând îmi spun că suferă de claustrofobie şi închid/ ochii sperând ca dimineaţa următoare să străpungă geamurile zoioase// diferenţa de la motel la motel/ sunt vecinii din ce în ce mai joviali cu un libidou/ insaţiabil pentru satisfacerea ignoranţei mă gândesc că aripile fără voinţă/ sunt ca un avion fără combustibil dar ce folos dacă cerul e doar punctul unde/ arată zâmbind cu degetul// o nouă cameră de motel deschid uşa/ întotdeauna privesc după umăr nu cumva să fiu jefuit sau înjunghiat/ nu hoţii amatori mă îngrijorează ci hoţii profesionişti care migrează/ cu tine până în cel mai cald şi sigur loc (Gabriel Nicolae Mihăilă – le jardin noir)

„Poetică largă, de respiraţie şi explicită; tensiuni lirice mai puţin acute, sincopate; unele pasaje nu m-au prins; majoritatea textelor se salvează printr-o curgere firească; poeme de stare, fără încrâncenări majore – decente – merg funcţie de temperamentul interior al fiecărui cititor; există şi o inteligenţă a discursului liric.” (Stela Iorga)

„Ultimul poem, «Poetul lui Peşte», este acid, amuzant; Gabriel Nicolae Mihăilă este un scriitor talentat care ne propune şi nişte pasaje de filozofare care, la nivelul de propuneri, sunt interesante şi care duc mai mult spre proză/ eseu; se vede că-şi caută stilul din faptul că unele pasaje sunt diferite între ele ca formă, ca încărcătură şi ca lirism.” (Marius Grama)

„Texte care sunt ori prea lungi, ori prea încărcate stilistic, ori prea superficiale, ori mai multă proză decât poezie, ori toate la un loc; nişte gânduri care mai trebuie filtrate/ distilate.” (Alexandru Maria)

„Are o anumită crispare, o frică de poveste; construcţiile tautologice sunt deranjante; aduce ceva nou, revelatoriu, dar se pierde pe parcurs; o filozofare care sufocă; atenţie la construcţiile banale; i-ar trebui mai multă realitate; la el, poezia are o funcţie eufemistică.” (a.g. secară)

„O voce nouă în cenaclu, cu o individualitate proprie; un soi de modernism puţin desuet.” (Gelu Ghemiş)
„Deşi pare un delir liric, nu este un delir oarecare, ci foarte bine pus la punct; e greu de ţinut suflu într-un poem lung, şi totuşi Gabriel Nicolae Mihăilă reuşeşte să o facă.” (Anca Şerban Gaiu)
„Se vede o luptă interioară; o scriere oscilantă, cu suişuri şi coborâşuri; are şi versuri memorabile.” (Dan Cătălin Rîclea)

A consemnat: Ion Avram

Astăzi, la ora 18,00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, citeşte Nicoleta Onofrei.