vineri, 19 decembrie 2014

Încă o lansare



 Vinerea trecută s-a petrecut o nouă lansare cArtESENȚE, volumul douăzecișidoi semnat de Marius Grama sub titlul  „Autodenunț”, la Mansarda Centrului Cultural  „Dunărea de Jos”, între colegi de Noduri și Semne și nu numai, între prozatori și poeți, unii autori ai celor două colecții ce au mers în paralel în acest proiect, proză și poezie.
Marius Grama a fost susținut de nelipsitul critic de serviciu, aflat în afara programului, A.G.Secară și de prietenul, colegul din multiplele cenacluri fondate împreună, acum (re)strânși în ale nodurilor și semnelor, Octavian Miclescu.
Florina Zaharia, coordonatoarea proiectului, a denunțat încetarea lansarilor în acest format, poate, cine știe?, pentru o perioadă, poate, pentru a se căpăta o nouă formă. Cu această ocazie s-a putut viziona în forma unui colaj de fotografii o proiecție-retrospectivă a celor 22 de lansări poezie și a celor 7 lansări de cArtESENȚĂ-proză.
Săptămâna trecută am anunțat pe blogul nostru, sub forma unui afiș, toți membrii Noduri și Semne care au semnat câte un volum din această colecție liliput. Așa, ca în încheiere, îi anunțăm și aici.
În cArtESENȚA-poezie, care a început din martie 2011, au semnat și au fost lansați: Iulian Grigoriu (vol. 2), Stela Iorga (vol. 3), Victor Cilincă (vol. 6), Ion Zimbru (vol. 7), Mihail Gălățanu (vol. 10), Simona Toma (vol. 11), Nicoleta Onofrei (vol. 15), Cristian Pavel (vol. 16), Simon Ajarescu (vol. 17), Anca Șerban-Gaiu (vol. 18), Alexandru Maria (vol. 21) și Marius Grama (vol. 22).
Din cArtESENȚA-proză, care a început să apară în paralel cu cealaltă colecție din martie 2013, fac parte: Dimitrie Lupu (vol.1), Andrei Velea (vol.2), Ion Avram (vol. 3) și Octavian Miclescu (vol. 4).
Cei ce știu ce înseamnă și au făcut parte din această idee care și-a luat trupul acestui proiect, fie că au fost autori, artiști plastici din gruparea Athanor, fotografi, muzicieni, echipa care a muncit pe rupte, cu bune și rele, știu foarte bine încărcătura emoțională desfășurată în timpul lansărilor acestor volume simbol. Adio, deci, pe curând!

                                                                 Simona Toma

P.S. Astăzi, la orele 18,00, la sediul Cotidianului "Viața Liberă", ne citește Viorel Ilișoi. 


marți, 9 decembrie 2014

Noduri și Semne în colecțiile cArtESENȚE

Vineri, 12 decembrie 2014, la orele 17,00, în Mansarda Centrului Cultural "Dunărea de Jos",  va avea loc lansarea celui de-al 22-lea volum din colecția poezie cArtESENȚE semnat de Marius Grama.