CRONICĂ DE CENACLU: Căzută din cer

Absolventă a Liceului de Artă Dimitrie Cuclin, gălăţeanca Lorena Sorina Naltabar, specializată în coregrafie, şi-a descoperit pasiunea scrisului. Cele 14 poezii prezentate pentru prima dată în cenaclu - deşi au fost, oarecum, bine primite – au determinat-o pe autoare să-şi noteze sârguincios în agendă multe observaţii/ sfaturi/ indicaţii.

„Textele sunt construite pe o bază instabilă. Orice început este greu – dar încercând/ insistând, va evolua.” (Ilie Răpceanu)
„Expresii ale unui preaplin sufletesc care au luat o formă de aşa-zisă poezie; m-aş bucura să văd un salt lăuntric pe această confesiune către lume; are şi unele oaze de originalitate, dar... e de muncă!” (Stela Iorga)
„Are de acumulat multă experienţă; să parcurgă toate etapele; calea este lectura. Drumul este lung; să fie încrezătoare!” (Andrei Velea)
„Sensibilitate, inocenţă şi îndrăzneală.” (Carmen Neacşu)
„Pare puţin căzută din cer - extraterestră; nu pleacă chiar de la zero; lecturând va putea să-şi definească o conştiinţă poetică proprie; o mai aşteptăm.” (Laurenţiu Pascal)
„Metaforele sunt comune - nu sunt proaspete; instrumentele cu care a plecat la lucru nu sunt personale.” (Nicoleta Onofrei)
„Are rezonanţe din poezia populară.” (Paul Budeanu)
„Să caute!” (Matei Leonard)
„Are o naturaleţe de bun augur.” (Gelu Ghemiş)
„Îi lipseşte tensiunea; este cam superficială.” (Cristina Dobreanu)
„Poezii de început; nimeni nu deţine cheia gândirii creaţiei poetice şi nici nu există o reţetă pentru aceasta; trăiri inocente; are zone cu atmosferă.” (Anca Şerban Gaiu)

Începând din această seară, fiecare întrunire a cenaclului Noduri şi Semne va debuta cu momentul Flash: repere literare universale, în care oricine poate veni cu o prelegere de 10 - 15 minute în care să opteze/ pledeze pentru o/ un operă literară/ autor (poet, prozator, dramaturg, critic literar, eseist) cu un rol remarcabil în evoluţia literaturii universale. Pentru primul astfel de exerciţiu, s-a oferit scriitorul Victor Cilincă, propunând romanul Un veac de singurătate al lui Gabriel García Márquez. 

A consemnat Ion Avram.

Astăzi, la ora 18,00, la sediul cotidianului Viaţa liberă, citeşte Ion Avram.

Poezii - Lorena Sorina Naltabar

Aripi de iubire

Iubesc să mă uit în depărtarea mării, 
Precum oamenii pe aşezarea țării.  
Din unicitatea nostră să oferim,  
Zâmbetul pribeag ce noi îl dorim!  
Din apropiere în depărtare,
Sunt câteva trepte de mare amploare.
Încrederea în avântul iubirii,      ,
Te face să nu cazi în avalanşa nefericirii.

Armonie

De-i iubire-n inimă,
E iubire-n toate.
Căci a Domnului lumină,
Pe toate le străbate.
Din gând, până în faptă.
Din cer, până-n pământ.
Sub mii de călători
Toți, sub acelaşi vânt.
Căci una e chemare,
Şi aia-i să iubim.
Tot ce îi dat în lume,
Sub o gură de vin.

Bogăție

Bogăție infinită poți găsi,
De cauți unde-ar trebui.
De-obicei e la vedere
Şi te-așteaptă în tăcere.
                                        
Perspectivă, perspectivă,
Caută să stai o clipă
Să răsufli, să priveşti,
Unde-ai fost şi unde eşti!

Coboară ca să urci,
Doar aşa ai să-nțelegi
Ce-nseamnă un crescendo
Al vieții pământeşti.

În diferite game,
Sub felurite chei,
Urcând pe scara vieții
Aşa te-mbogățeşti!   

 Dorință

De-ai fi cu credință,
Ce te-ai înălța…
Peste muntele dorit,
Cu dorința ta.
                    
Însă drumu-i aprig,
Încovoiat de vânt.
Te bate şi te doare
Totul, pentr-un scop bun!
                                                    
Ține găleata-n mână,                      
Şi udă zilnic fapta.
Să vezi precum săgeata,
Drum direct spre țintă.
                                          
Şi ce privelişti are,             
Şi ce miros gingaş.
Că dulce-i poenița,                          
În pelerinaj.

Gândul

Gândul,
Ce e gândul?
Negru,  alb,
În culori  îmbibat ;

El e prins în sentiment,
Are ş-acompaniament.
În acorduri diferite
Cântă, cântă, tu, copile.
De e prins în sentiment,
Are un rafinament.
De e prins în iubire,
Poți crea o simfonie!
De e negru, rătăcit,
Poți aprinde un chibrit.
De te afli-n încercare,
Domnul, te va ține tare! 
 
A cânta pe partitură
Notele, tre-să le-nveți!
Ca s-apeşi pe nota bună,
Mai trebuie să şi greşeşti.
Fară frică, doar iubire.
Fară griji, doar armonie. 
De iubești muzica,
Vezi ce cântă mintea ta.

Îndemn

Pe sub plapuma misterului
Să-nchinăm o rugăciune,
Prinsă-n dragoste de semeni
Şi trimisă-n lume.

Pe sub plapumă-n-întuneric  
Să ne-aprindem cu iubire,
Ca să ardem tot amarul  
Şi să sune-a bucurie.

Să trimitem în cerul mare
Printre stele arzătoare,                   
Ruga noastră iubitoare
Cu speranță arzătoare. 

 Iubirea

Adevărul
este unu-n omenire,
Şi-i primit doar prin iubire.
De mai mulți l-ar căuta,
Viața lor s-ar transforma.
Din paragină-n izvor,   
Insă hoții ochilor
Îi atrag în drumul lor.  

Banu-i ochiul dracului.
Tristă-i soarta omului,
Ce aleargă ne-ncetat
După banul blestemat.  

Viață plină în iubire,
Lângă Domnul eu voiesc.
Decât una prinsă,
În mirajul pământesc.

 Luptătoare

 În față privesc păsind cu putere

Cutremur priviri iubind în tăcere.
Luptătoare în gând, luptătoare în vise,
Luptătoare în fapte, toate – n adevăr scrise.
Nici în vânt nu mă clatin
Nici în ceață nu mă pierd
Când un univers întreg,
Îmi şopteşte să tot merg!

Raza – mi bate-n colț de ochi,
Ne atinge pe noi toți.
Câți din noi mai observăm?
O putere atât de mare…
Cu iubire dăm valoare.
Luptătoare, am fost şi sunt!
În adevar lupt.
Pentru mine, pentru El,
Pentru ce vrea Dumnezeu,
Cu o inima de leu.

 O singură ușă

Totu-i dulce de jur împrejur,
Unii sunt prinşi într-un nevrotic contur.
Prinşi p-afară, într-o hipnoză vizuală,
Departe de uşa interioară.                

Adevărul este gol,
Cuprins de-un foc mântuitor.
Vârful e acoperit în zel,  
Să nu-l atingă vre-un mişel.
Când atingi împărăția,
Are loc armonia.

Oile

Oile au şi ieşit
Peste câmpul vestejit.
N-au cioban, da lupii-s mulți.
Stau la pândă instruiți
Printre munții asupriți.
Urlă, urlă, oile…
Cin-le-aude domnule?

Pomul neroditor

Mă lasă cu gura seacă
Rădăcinile uscate
Prinse-n bătaia
Vorbelor fără de cap.
Îngreunate de fructe neroditoare
Aruncate-n zadar, precum pietre.  

E o durere ce merită doar linişte. 
Linişte și tăcere,
Rugăciune si dizolvare.
Căci altfel se împrăstie ca o infecție
Ce ar vrea să te prindă
În dansul vântului purtător
De vorbe stricate.

Mai bine laşi vântul să îți usuce buzele,
Decât fructele.

 Praf de stele 

O să-mi întind într-o zi pe masă, praf.
Praf de stele!
Îl voi strânge-ntr-un săculeț roşu şi-am să-mi fac drum către grădină…
Acolo unde stelele sunt rătăcite, zâmbitor îndurerate, aplecate. La suprafață atât de frumoase, gata să se-nşele chiar pe ele.
Dar tu, tu vezi în adânc, că a lor strălucire s-a rătăcit. S-au ascuns sub imagini perfecte, atât de imperfecte.
Şi te doare când le vezi, rătăcite prin livezi.
Aşa că speri, speri că praful le va reaminti. Şi îşi vor aminti… un cuvânt, o vorbă, o alinare, dulcea alinare...
Iubirea e ca un praf, o împrăștii în aer şi ea va fi inhalată.
Ca o căldură pudrată ce curge ca un râu parfumat,  interiorizat.
Îşi face loc printre plămânii putreziți de la atâta durere strânsă-n nicotină.
Şi-i desface, îi curăță, îi masează cu un iz luminos. E ca o reacție chimică ce străpunge zidurile cu lumina prezentului.
  Şi revine, îşi aminteşte, de sine, de ea, de adevăr.

 Regăsire

Prin perdeaua ce se-ntinde
În lungul înfățişării noastre,
M-a învățat să privesc
Ușor, timid, cu ezitare.

Rătăceam în priviri,
Prinse-n vizual.
Adâncite-n minciuni,
Prinse-n scandal.
De durut… a durat!
Şi cât a durat, a şi durut.    
Adânc, adânc, căutam…
Şi parcă nu mai găseam
Glasul iubirii, ce cândva îl aveam.
  
Dulcea copilărie cu mustățile de lapte,
Crucea de lemn, lacrimile învolburate.                          
El mereu a fost, este și va fi
Doar eu mă plimbam, prin erezii.

Și poetul cântă

 Şi poetul cântă,
Muzica lăuntrică ce el o iubeşte,
O pune pe foaie, şi-o dăruiește.
Cel ce caută, acela o doreşte!
Căci Domnul m-a-nvățat
Că doar cine caută găseşte.
Iubire mare, scrisă-n adevăr.
E cufărul dăruinței,
Şi nu-i întâmplător.

Solitudine

În solitudine păşesc grațioasă,
Dansând cu cortina trasă.
Aplauzele nu le aud,              
Nici nu-mi trebuie…
Le simt crescând din interior ca o avalanşă.
Îmi parcurg în tot corpul ca nişte  furnicături vibrante.
Sărut frunzele copacilor și mă las mângâiată                      
De globul luminos ce străbate pântecul cerului.
Sunt aici, pe șcena ocupată de milioane de artiști.     
Caut, păşesc și mă avânt în ritmul nesigur ce îl pătrund.
Depăşesc înfruntând!
Scenariul e sigur pentru cel ce ascultă
Sunetul iubirii ce doar prin inima cântă.

Lorena Sorina Naltabar

CRONICĂ DE CENACLU: Scrisul ca fotografie suprarealistă

Vinerea trecută, Luminiţa Potârniche ne-a citit o serie de poeme ce ne-au amintit de Marin Sorescu prin epicitatea şi prin forma lor, apreciază Ion Avram. Acesta observă ironia subtilă din spatele tragicului şi crede că poeta este un fin observator/simţitor al lumii înconjurătoare. Carmen Neacşu se arată încântată de texte, spunând că sunt profunde şi că propun imagini dintr-una într-alta. A. G. Secară nu contestă maturitatea artistică a poetei, rafinamentul şi forţa cu care introduce lectorul în atmosfera poemelor, dar spune  că ar trebui să fie mai atentă la termenii pe care îi alătură, pentru că unele neologisme au o rezonanţă deranjantă; topica ar trebui modificată, deoarece curgerea pe verticală poate deveni obositoare. Octavian Miclescu este de părere că scriitoarea se foloseşte de un suprarealism oniric. Atmosfera apăsătoare conturează rememorarea unui timp pierdut. Deşi descrierile sunt seci, umorul fin, dar trist, din spatele lor, aduce poemele într-o lumină inedită. Sorina Naltabar crede că poeta are o constantă pozitivă, caracterizată de melancolia poemelor, aşadar de stare, însă şi una negativă, şi anume aceea că este posibil ca atenţia cititorului să se îndepărteze de textul în sine. Stela Iorga e de părere că, exceptând anumite poeme, celelalte sunt prolixe, lungi şi obositoare. Aceasta a remarcat abundenţa verbelor de emoţiune, aproximativ 25 într-un singur poem, care ucid lirismul. Ele nu slujesc metaforelor şi nici ideii finale din texte. În opinia lui Victor Cilincă, atmosfera poemelor vine chiar din tripticul "Grădina desfătărilor umane" de Hieronymus Bosch. El observă jocul şi persiflarea din texte, consideră că rima este naturală şi crede că Luminiţa Potârniche se manifestă în scris ca un aparat de fotografiat. Acesta adaugă şi faptul că poeta se foloseşte de paradoxuri cultivate, că există o anumită temporalitate, prin care este croşetată povestea unui obiect.

Astăzi, începând cu orele 18,00, la sediul cotidianului "Viaţa liberă", citeşte Lorena Sorina Naltabar.

A consemnat Sabina Daniela Penciu

CRONICĂ DE CENACLU: De-a bâjbâitelea în universul creştin

Ilie Răpcianu, elev în clasa a VIII-a la Şcoala Generală Nr. 19 “Ludovic Cosma” din Galaţi, a debutat, în cadrul cenaclului, cu cinci poezii care par a fi scrise de un om în etate, având în vedere temele abordate, nespecifice vârstei fragede a autorului, dar şi stilul, care vine cu ecouri din epoca elisabetană, a remarcat Victor Cilincă. Acesta a apreciat faptul că autorul nu s-a limitat la versificaţia clasică şi că a folosit cuvinte armonioase, care, din păcate, au început să dispară. El a mai observat şi o asemănare a textelor cu poezia bisericească, dar şi faptul că tânărul are un instinct fabulous şi că reuşeşte să creeze atmosfera de epopee. Ion Avram a fost de părere că Ilie Răpcianu doreşte a fi poet, textele sale având un retorism caracteristic poeziei romantice. Acesta a văzut în tânărul scriitor o fire sensibilă şi crede că acesta are un filon de proză care îl reprezintă, luând în considerare numeroasele prozaisme prezente în texte. Anca Şerban-Gaiu a constatat că autorul este cerebral, versurile sale având o tentă socială. Ea a spus că acestuia nu îi lipseşte talentul, că are mână, dar că încă nu stăpâneşte condeiul, ceea ce este normal pentru vârsta sa. În opinia Stelei Iorga, Ilie Răpceanu este artificios, asta pentru că universul pe care ni l-a dezvăluit nu este marcat de o amprentă personală, ci propune o lume necunoscută însuşi autorului. Cristina Dobreanu a menţionat şi ideea conform căreia universul propus este unul cu o tematică creştină, că se filosofează pe teme grave, mari şi a identificat, prin intermediul textelor, gândirea articulată a scriitorului. Ea l-a sfătuit pe acesta să rămână la un orizont mai aproape de vârsta lui. Părerea Simonei Toma a fost că tânărul scriitor are de-a face cu o dezorientare: se joacă cu nişte simboluri pe care nu le înţelege.

I s-a recomandat, din partea mai multor cenaclişti, o serie de lecturi individuale, pe care să le folosească drept suport în evoluţia sa scriitoricească.

A consemnat Sabina Daniela Penciu.

Astăzi, începând cu orele 18.00, la sediul cotidianului "Viaţa liberă", citeşte Ion Avram.