vineri, 18 martie 2016

CRONICĂ DE CENACLU/ Cercurile chimerei

Vinerea trecută, Victor Cilincă ni l-a prezentat pe Marin Sorescu, personalitate marcantă în literatura română pentru poezia, proza, dar şi teatrul său postmodernist, în care se îmbină armonios umorul şi suprarealismul. Acesta a citit fragmente din cartea intitulată "La lilieci", mai exact "Dumneata", "Rânduiala" şi "Datul în jujeu", pe marginea cărora s-au împletit dialoguri livreşti.
Cristina Dobreanu ne-a prezentat o hermeneutică reuşită, consistentă şi bine argumentată a cărţii "chimera între ziduri" de Nicoleta Onofrei, conform părerii lui Matei LeonardStela Iorga apreciază textul ca fiind o analiză la cuţit, abordarea făcându-se pas cu pas, astfel că motivele şi laitmotivele principale ale cărţii sunt identificate și argumentate treptat cu validări de text. Din punct de vedere critic, textul este tensionat, însă ordonat, apropiindu-se oarecum de eseu. Victor Cilincă susţine că lucrarea este o proză de calitate, scrisă într-o manieră elegantă şi cu încărcătură poetică.  Există un anumit ritm, concluzia este foarte bine construită, cuprinzând esenţialul, iar opulenţa liricului face din text o critică poetică. De asemenea, Victor Cilincă observă felul în care Cristina Dobreanu construieşte în jurul fiecărui vers al Nicoletei Onofrei propria poezie, astfel că publicul cititor ţintit este cel avizat. Carmen Neacşu spune că textul a prins-o şi că a putut vedea poezia Nicoletei dintr-o perspectivă mai profudă. Tot în acest sens, Ana Maria Panagatos adaugă faptul că datorită acestei interpretări se poate apropia de universul criptic al chimerei. Din punctul meu de vedere, cronica realizată de Cristina Dobreanu este foarte bine structurată şi scrisă, reuşind să ofere o cale de acces în cercurile concentrice ale chimerei. Deşi se observă că textul nu este conceput de un filolog, eu cred că el reprezintă un real suport pentru cei care au curaj să pătrundă în universul poetic al Nicoletei Onofrei.
Astăzi, începând cu orele 18,00, la sediul cotidianului "Viaţa liberă", citeşte prozatorul I. Gh. Tofan, iar flash-ul literar va fi prezentat de Liviu Cocei.
A consemnat Sabina Penciu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu