"Copilă fiind/ Am învăţat înserarea să se joace cu mine/ Să îmi ţină stelele, cerul şi sticla cu lapte/ Înserarea şi-a pus plapuma peste copilăria mea/ Din care m-am trezit/ Aproape femeie/ Aproape prea târziu/ Mâinile îmi crescuseră deja/ Şi din tălpi îmi curgeau zile întregi." (Carmen Cristina Neacşu, Poezia întîi)
Vinerea trecută, Carmen Cristina Neacşu ne-a prezentat, de-a lungul a şapte poeme, o trecere de la o stare de nostalgie asupra copilăriei la o stare de confesiune aproape dură a maturităţii notată direct, la persoana a doua singular, aproape imperativ.
"Îţi dau ţie/ Cântecul din miezul de pâine/ Şi ultimul galop de cal ucis/ Mugurii crescuţi pe morminte de păsări/ Şi plânsul ţi-l dau/ Să speli de pe ochii lumii/ Nepăsarea.”( Poezia Şapte)
Ana Maria Cheşcu a remarcat “unele versuri frumoase”, că există sensibilitate, dar “parcă lipseşte ceva”. Lui Costel Crângan i-au plăcut textele “pentru că nu sunt dintr-un tipar” şi a simţit parcă nevoia folosirii, de către autoare, a unor cuvinte mai dure. Anca Şerban Gaiu a găsit “o stare conturată cu foarte mare delicateţe, cu multă curăţenie, şi a declarat textele ca fiind pentru a fi citite printre rânduri”. Stela Iorga le-a văzut inegale, caline, că “merge să mai lucreze cu sinele, nu ratează lirismul”. Cristinei Dobreanu i-a plăcut delicateţea, a remarcat şi ea un “un bun simţ care ţine autoarea în cadrul poeziei”. Matei Leonard a văzut emoţia din texte şi că “la nivel artistic stă bine, dar mai trebuie lucrat la nivelul tehnicii”.
Simona Toma
P.S. Astăzi, de la orele 18 trecute fix, la sediul cotidianului “Viaţa liberă”, ne citeşte Andrei Velea. Flashul literar va fi prezentat tot de Andrei Velea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu