vineri, 13 ianuarie 2017

CRONICĂ DE CENACLU : Din umbra lăturişului


Discret, retras, de fiecare dată, în umbra unui lăturiş, Paul Budeanu devine, în ciuda acestei atitudini, tot mai prezent în activitatea cenaclului Noduri şi Semne, cu texte de inspiraţie spontană, scrise, parcă, pe capota unui automobil, care i se potrivesc mult mai bine - şi lui şi cititorului - decât scrierile elaborate cu care ne-a obişnuit. Astfel, după savuroasa proză scurtă Meşterul, a venit cu Omida gălăgioasă - o compoziţie scrisă pentru copii - care ni-l dezvăluie pe Paul Budeanu ca pe un fin observator al naturii înconjurătoare, dar şi ca pe un meşter în alegorie şi bun mânuitor al metaforei.
(…) O vrăbiuţă nesuferită se lăsă din zbor chiar peste marea lor adunare şi cu pliscul căută să le înhaţe. Fugiră unde văzură cu ochii; mai repede - cele sprintene şi mai încet - cele greoaie. Numai omida cea dolofană rămase încremenită de frică şi abia reuşi să strige:
- Ajutooor! Mă mănâncă vrăbiuţa!
Din casă, fata cea sărmană auzi gălăgia, ieşi repede cu o mătură şi alungă pofticioasa înaripată. Apoi luă omida cea dolofană, îi bandajă picioruşele şi o puse pe pervaz în bătaia soarelui, sub o frunză de dud, să doarmă liniştită. Şi se aşeză şi ea în pat.
Până ce soarele ajunse la asfinţit, au vorbit şi şi-au povestit fiecare despre soarta vitregă de care avuseseră parte. Fata - cum a rămas orfană şi a crescut din mila sătenilor, iar omida - cum a fugit  de la o fermă de viermi de mătase. (…)
(Paul Budeanu - Omida gălăgioasă)    
”Orice poveste este bine să aibă morală şi umor, dacă se poate, iar Paul Budeanu a reuşit o compoziţie frumoasă, care are şi morală şi umor. Are candoare şi naivitate în genul copiilor de la Cucuteni, renumiţi pentru pictura naivă.”, a comentat Victor Cilincă.
”Deşi autorul ne avertizează că textul citit e doar un fragment al poveştii la care lucrează, acesta e coerent în sine, da capo al fine. Apoi, explicaţia de la final, oarecum obişnuită poveştilor pentru copii, are deopotrivă o semnificaţie estetică şi etică.” (Liviu Cocei)
Astăzi, la ora 18,00, va citi Ion Avram; flash literar - Victor Cilincă. 
Consemnat de Ion Avram

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu