 |
| Sabina Penciu |
Acesta
pare să fie legământul Sabinei Penciu, cu ea însăși și cu Dumnezeu: o
căutare tensionată, dar răbdătoare, a poeziei, a răspunsului ultim,
revelator de ''noi clarități''. Nimic nu merită a fi scris înainte de
vreme, oricât de insuportabile ar fi împunsăturile îndoielilor. Poetul,
spune Rainer Maria Rilke în Scrisori către un tânăr poet, din
care Sabina ne-a prezentat un fragment, trebuie să-și iubească
singurătatea și să-și îndure nerodirea ca și când ar avea veșnicia în
față, fără spaime și fără graba de a curma tensiunea întrebărilor.
Poezia ca revelație, ca adevăr ultim al ființei, ca intensitate maximală
a trăirii, nici nu mai are nevoie de o ars poetica, de aduceri
din condei meșteșugite și de metafore migălite. Sinele adânc nu se poate
exprima decât în forma poeziei desăvârșite.
Nu
e nevoie de cantitate pentru a exista calitate, crede poeta Anca
Șerban, apreciind posibilitatea Sabinei Penciu de a scrie concis, clar
și expresiv. Marius Grama ar fi dorit ca Sabina să aducă mai multe
poezii, concizia unora dintre texte fiind resimțită ca o insuficiență a
elanului creator. Diana Balmuș găsește că tonul Sabinei este mai senin
decat de obicei, nu lipsesc imaginile dure, dar zbatarea pare să fie mai
ușor acceptată, iar pentru Stela Iorga motivele recurente,
substantivele tari (păianjen, mizerie, sânge, abator) dau seama de un
univers poetic personal, transgresat însă cu luciditate și candoare: ''
într-un cheag de sânge/ acolo am strâns toți păianjenii și celelalte
resturi ale mele/ eu sunt propriul meu abator/
așa mi-am zis/ în timp ce tiranic număram în cearcăne/ câte morți au
trecut prin palmele astea mici/ de care numai eu mă tem/ când Dumnezeu
mă scapă din ochi.'' (introspecție de rutină)
Mâine, 10 februarie, ora 18:30, la sediul cotidianului ''Viața Liberă'', ne va citi poeta Stela Iorga.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu