vineri, 28 aprilie 2017

Pe drumuri literare



Tecucene... Fiind prezenţi mai peste tot unde se ascută versuri, mai mulţi membri ai Cenaclului literar „Noduri şi Semne” au petrecut un sfârşit de săptămână literar bogat, în deplasare, la Tecuci şi Brăila.

Mai întâi, joi, 20 aprilie, a însemnat lansarea volumului de versuri al poetului Gabriel Gherbăluţă – „Bestiarum Vocabulum”, Editura Tracus Arte Bucureşti. Profesor de Română la liceu, regizor pentru elevi, redactor radio, colegul nostru de cenaclu a fost primul pe afişul unui eveniment dublu, organizat de Casa de Cultură Tecuci şi cenaclul „Calistrat Hogaş”, din aceeaşi localitate, tecuceanul autor al cărţii „Pe drumuri de munte” fiind tot atunci omagiat. Cu poezie modernă, în vers alb, dar şi clasică, inclusiv cu sonete, autorul a ţinut să respingă probabilele trimiteri la poezia gen Foarţă şi Ujică de la celebrele „Cantafabule” deşi, elev fiind, gălăţeanul a repetat un an de liceu pentru că „a fugit” cu trupa „Phoenix”, pe care a ajutat-o la bagaje. Poetul fiind inspirat de desenele pictoriţei Beatrice Bernath, o româncă trăitoare de patru decenii în Israel, cartea ilustrată de aceasta participând la o expoziţie mondială a mitului universal. Actorul  Gabi Enache i-a recitat versurile în Sala Studio, plină, a Casei de Cultură. Printre cei care au vorbit despre poet şi carte s-a numărat istoricul literar şi criticul Ionel Necula.

Brăila undergound. Vineri seara, într-un local elegant, situat sub pământul istoric al Brăilei, la „The Music Pub”, pe strada Eminescu chiar, câţiva dintre noi am avut şansa să citim din poeziile proprii la spectacolul de lectură publică organizat de Filiala S-E a Uniunii Scriitorilor din România, condusă de poetul Corneliu Antoniu. Alături de apreciaţi scriitori din Galaţi şi Brăila, au putut urca pe podium pentru a citi din suflet şi a fi aplaudaţi  pe măsură poeţii Anca Şerban Gaiu, Simona Toma, Andrei Velea.
Şi a (mai) urmat: ieri, 27 aprilie, poetul Leonard Matei şi-a lansat volumul de versuri „În dialog cu al treilea” -  Editura Grand Godot, alături de alţi autori, în cadrul Salonului literar „Axis Libri” al Bibliotecii „V. A. Urechia”.

Astăzi, de la ora 18,30, va citi prozatorul Paul Budeanu. Flash-ul literar va fi prezentat de subsemnatul.

Victor Cilincă  

Gabriel Gherbăluță și Acad. Ene Dinga, la Tecuci





Lansarea volumul „În dialog cu al treilea”, de Leonard Matei, la Biblioteca „V.A.Urechia”-Galați
 
Corneliu Antoniu și Andrei Velea, la Brăila


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu