„în fiecare dimineață/ pisica/ lasă o dâră albicioasă/ pe parchetul
cald/ mă îmbrac după/ chipul și asemănarea ta/ de la furtuna de aseară/ ni s-au
amestecat dinții/ cămașa miroase/a transpirație de negri-/ negrii striviți la metrou/ de tonele de bumbac”. (Anca
Șerban-Gaiu)
Cenaclistul își îmbracă hainele de lectură. Cronica
semnată de el a anunțat în ziar că azi citește în cenaclu. Își împrăștie
textele cu cerneala de imprimantă încă umedă. De obicei ia autobuzul până la
Parfumul Teilor, dacă-i frumos, merge pe jos. Ajunge în holul ziarului „Viața
Liberă”. Ceasul de pe perete arată șase și cinci. Aprinde becuri, apasă toate
întrerupătoarele. Împinge canapeaua mare din vinilin negru până la măsuța pe
care stă lipit cu scotch anunțul cu fumatul interzis. Împinge și fotoliile. Se
așază la măsuța tăcerii și își așteaptă colegii recitind textele în gând, cu
intonație. Ceasul de pe perete a trecut de șase jumate. Nimic nu se mișcă,
nimic nu pleacă, nimic nu vine, doar de pe strada Domnească, prin ușa închisă, se
aude câte-un troleibuz. Cenaclistul știe că trebuie să înceapă ședința, așa cum
scrie în fiecare cronică de vineri. Se ridică, împrăștie pe masă cele zece
exemplare ale textului, își aranjează hainele, își drege vocea și începe să
citească. Măsuța tăcerii îl ascultă, anunțul cu fumatul interzis se ascunde sub
foi. Încheie lectura cu mulțumesc. Se așază și canapeaua din vinilin scoate un
scârțâit. Apasă butonul pixului și un pocnet mic răsună în văzduhul holului.
Începe să scrie, taie cuvinte, își scrie singur cronica. Împăturește hârtia și
o vâră în buzunar. Împinge canapeaua și fotoliile la locul lor. Pleacă trăgând
după el ușa masivă a redacției. Ajunge pe Domnească 52, pe terasă o masă
liberă, tăcută. Cere o bere, încă o bere, pentru fiecare coleg care n-a venit.
Scoate din buzunar cronica neterminată și adaugă „astăzi, de la orele 18,00,
citesc eu”.
Vinerea trecută a citit
Anca Șerban-Gaiu. N-a fost singură, au mai ajuns la cenaclu: Ion Avram, Stela
Iorga, Andrei Velea, Marius Grama, eu. Am fost destui cât să încăpem într-un
selfie, pe care l-am și făcut. Textul Ancăi a fost bine primit de colegi. I s-a
spus că e mai curajoasă, mai jucăușă (I. Avram), că reușește ca întotdeauna
metafore inedite, dar parcă prea multe (A. Velea), că se vede o înclinație spre
meditație (M. Grama).
Astăzi, de la orele
18,00, citesc eu. Vă aștept la sediul Cotidianului „Viața Liberă”. Dacă nu
puteți veni, am cronica deja scrisă mai sus.
Simona Toma
 |
| Marius Grama, Andrei Velea, Ion avram, Stela Iorga, Anca Șerban-Gaiu, Simona Toma |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu