vineri, 1 februarie 2019

Cronică de cenaclu: Cenaclul face un tur al librăriilor


Dorim să ieșim din sfera strâmtă a cercului de cunoscători într-ale literaturii și să venim mai aproape de public. Așa că ultima ședință de cenaclu din fiecare lună se va ține într-o librărie. Vom renunța la momentele de critică literară și vom lăsa loc lecturii textelor colegilor de cenaclu, dar și lecturii textelor publicului. Să ne bucurăm împreună de literatură!
Situată într-o clădire superbă din oraș, librăria "Alexandria" este cel mai tânăr loc de evenimente culturale. După cum am avut surpriza să constatăm, la mansardă este amenajat și un spațiu care permite expunerea de picturi. O atmosferă plină de cultură, de căldură și de lumină!
S-au citit texte din toate genurile literare. Ne-au încântat cu poezie Gabriel Gherbăluță, Marius Grama, Andrei Velea, Gabi Ghimpu, Anca Șerban Gaiu, Sebastian Golomoz, Carmen Neacșu, Matei Leonard, Octavian Miclescu și Adi Secară. Dar nu a lipsit nici proza, reprezentată cu succes de către Tudor Neacșu și Cezar Amariei. Nici teatrul nu s-a lăsat mai prejos, prin vocile lui Victor Cilincă și Iulian Mardar. Iar prozatorul Ioan Gh. Tofan ne-a încântat cu o cronică de carte la unul dintre romanele lui Dostoievski.
Librăria "Alexandria" a fost prima gazdă a proiectului nostru. Ne așteaptă cu drag și la alte evenimente, destinate publicului între "0 și 90 de ani". Mulțumim frumos pentru primire, ne-am simțit extraordinar!
Vineri, 1 februarie, membrii cenaclului sunt invitați, prin vocea lui Adi Secară, la orele 17,30, la librăria "Alexandria", acolo unde poeta Diana Corcan își va lansa cea mai recentă carte de poezii. După lansare, vom continua, ca de obicei, cu o ședință de cenaclu la "Viața liberă". Ne va citi poezii Valentin Dragoș.
Andrei Velea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu