„Instantaneu” se numește povestirea lui Cezar Amariei, adică povestirea pe care a ales să o citească în ședința de cenaclu de vinerea trecută. După lectura autorului, „instantaneu” părerile au început să curgă, aș zice eu, pe aceeași idee. Un debut bun, în cazul lui Cezar Amariei cu romanul „Zilele noastre mărunte”, Polirom, 2018, vine ca un termen de comparație la care se raportează cititorul atunci când scriitorul încearcă să lucreze la alte construcții literare. Mă gândesc la multe din ședințele cenaclului din trecut în care se tăiau săbiile în păreri contrare, de data aceasta nu s-a petrecut tocmai așa. Cuvântul central, care se plimba de la un coleg la altul, a fost „miza”. Are miză textul? N-are miză textul, așa s-a concluzionat. Marius Grama a zis că povestirea putea fi spusă, la o masă, oriunde, când cineva cu umor ar fi putut să relateze o întâmplare oarecare asemănătoare celei din text. Aici se face, a mai spus Marius Grama, distincția dintre o simplă povestire și literatură. Cei prezenți, cu mici excepții, au dorit mai mult de la povestire, de la autor, dar n-au uitat să rostească și reușitele. Că a prins multe într-un spațiu mic de desfășurare (ceea ce nu-i la îndemâna oricui), limbajul e savuros, are ritm, că e un exercițiu bun cu personaje credibile, că e talent, inteligență. Poate că nu-i întâmplător faptul că în acest sfârșit de săptămână am trecut prin Mizil, pentru că m-a făcut să recitesc cu mare plăcere „175 de minute la Mizil”, de Geo Bogza. Oare ce s-ar fi spus despre reportajul lui dacă l-ar fi citit în cenaclu. Are sau nu are miză? Poate că nu-i nevoie de miză mereu. Așa a spus și Cezar Amariei, îi dau și lui cuvântul aici, chiar dacă una din regulile cenaclului este aceea că autorul n-are dreptul să rostească nimic despre textul său.
Colegii care au mai cuvântat în discuții au fost: Andrei Velea, Adi Secară, Anca Șerban-Gaiu, Stela Iorga, Ioan Gh. Tofan, Nelu Păcuraru, Cristina Dobreanu, Carmen Neacșu, Ionuț Vasile, Iulian Mardar și Octavian Miclescu.
Astăzi ne citește Anca Șerban-Gaiu, tot la sediul cotidianului „Viața liberă”, ca în fiecare vineri, pe la orele 18 trecute fix.
Simona Toma
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu