Sala de așteptare a gării CFR din Galați a fost prea mică pentru lectura publică de vinerea trecută. Organizată sub egida cenaclului, dar din inițiativa și sub bagheta poetei Simona Toma, întâlnirea, intitulată „Sala voastră de așteptare, asta sunt eu”, a strâns împreună, de 8 martie, opt poete și o cantautoare, Maria Magdalena Dănăilă. Printre flori, bomboane și admiratori, cele opt voci lirice care s-au auzit la microfon au fost: Alina Simona Dragomir, Carmen Neacșu, Ana Maria Panagatos, Luminița Potîrniche, Amalia Rodian, Anca Șerban Gaiu, Veronica Teodoru și Simona Toma. Aplauzele și râsetele au curs în valuri la fiecare întrerupere a difuzoarelor CFR, care anunțau, cu tonul specific, trenuri care veneau și plecau din gară. Seara s-a încheiat cu un concert folk în toată regula, Maria Magdalena Dănăilă a provocat audiența să cânte împreună cu ea, fapt care a strâns ciorchine la ușa micii săli de așteptare publicul de călători de la acea oră.
Am fost sceptic în momentul în care Simona Toma mi-a spus că vrea să facă o seară de poezie în sala de așteptare de la etajul gării. O idee frumoasă, moartă în cazul unui capăt de linie, unde cei care vin sau pleacă nu au de ce să mai intre în acea încăpere, mi-am zis. Pe 8 martie, opt autoare de poezie și cântăreața Maria Magdalena Dănăilă m-au contrazis: în sală nu mai era loc pe scaune, se stătea și în picioare. Am intrat sceptic, am ieșit încântat pentru că a fost, pur și simplu, magic! (Cezar Amariei)
Interesant dialog al Spiritului liric feminin, al Vocilor, în special al Vocii Mariei Magdalena, cu Spiritul oricărei Gări de cale ferată (cu inserții ale unei alte voci feminine, a crainicului care tot anunța nemurirea poeților și Poeziei…. oricărei Anna Karenina); felicitări Simonei Toma pentru proiect și realizarea lui! (Adi Secară)
Într-o nu știu care țară, / într-o nu știu care gară, / sub o nu știu care zare, / într-o sală de-așteptare... ceea ce se anunța drept o lectură publică de 8 Martie s-a transformat într-un moment înălțător la care au contribuit opt dintre poetele zonei metropolitane Galați-Brăila, universala Maria Magdalena Dănăilă, dar și doamna dispecer a cărei voce (plăcută) a anunțat, din difuzoarele gării, trecerea trenurilor. Nu a fost sărbătorită doar feminitatea. Au fost onorate, deopotrivă, poezia, muzica, prietenia, bunul gust și armonia existenței în comuniune cu universul. Iar noi, ceilalți, am încercat să ne aducem contribuția cu aplauze, flori și ciocolată. Atât s-a putut! Ca-n gară! (Marius Grama)
Vineri, 15 martie, orele 18, sediul „Viața liberă”, ne va citi Cezar Amariei.
Andrei Velea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu