“(…)Iubiţi-i pe idioţi/Nimic nu-i întâmplător/Judecata de apoi/E răsplata tuturor!//Noi nu judecăm pe nimeni/Acum faptele vorbesc/Şi deştepţi, şi idioţi,/De acum ei se unesc!(...)” (Camelia Năstase, Idiotul şi deşteptul)
„(…)E mintea tuturor/Poporului român/E meritul trudirii/Încă din vechi străbuni!//Să nu fim muritori/Şi nici oameni de rând/Că suntem norocoşi/Pe ăst pământ şi sfânt!(...)” (Camelia Năstase, Viaţa la ţară)
A fost o seară grea seara de 24 iunie la Cenaclul Noduri şi Semne, când în cadrul şedinţei de cenaclu a citit Camelia Năstase. Asta nu pentru că ne-au dat textele bătăi de cap ci pentru că s-a dat propriu-zis o luptă între a nu-l răni pe celălalt, care vine sincer cu eul, sau cu textul ca o oglindă a eului, pe masă, şi ceea ce este literatura, chiar dacă fiecare dintre noi (şi aici mă refer la membrii cenaclului) e într-o continuă căutare a ceea ce ar putea însemna scrisul şi literatura. Gelu Ghemiş a deschis discuţiile prin a spune că de mult n-a mai văzut aşa de multă sinceritate. Acesta a încadrat textele într-o poezie de stare cu accente patriotice şi cu un ton şcolăresc, încheind cu observaţia că autoarea textelor pur şi simplu nu are mijloace. Victor Cilincă a vorbit cel puţin 20 de minute încercând pe de o parte să găsească poezia, sau ceva expresii curăţate de naivitate şi de şablon - i-a placut găselniţa “minte bătătorită” -, pe de alta încercând să afle ce poeţi sunt în lista de lectură a Cameliei Năstase, pentru că textele sunt pline de lozinci. “De ce scrieţi, sau de ce credeţi că vreţi să scrieţi?” a întrebat-o Stela Iorga la un moment dat pe autoare, semn că odată ce te apuci de scris e musai sa-ţi ridici şi nişte semne de întrebare, adică nu-i chiar de ajuns să faci versificaţie sau rime şi nici aşa de uşor. Au mai fost remarcate lipsa de vocabular (a.g. secară), de metaforă (Radu Dragomir) şi de alonjă interioră (Stela Iorga). În rest, variaţii subtile pe aceeaşi “temă”.
Nicoleta Onofrei
Vineri, la ora 18.00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, citeşte Florin Buzdugan.
