Lectură Florin Buzdugan, Cronică de cenaclu

Cum am așteptat sfîrșitul lumii

“să ne trăim ultima noapte de dragoste); moartea este singura femeie care te iubește încet, fără patimă, fără ardoare,/ rece ca o noapte de iarnă.”( F.Buzdugan)

A fost 21 decembrie și nu s-a petrecut sfîrșitul lumii pentru că dacă se întîmpla nu s-ar mai fi povestit despre textele lui Florin Buzdugan. Proaspătului debutant cu intenții serioase i-au scăpat unele ziceri care vor rămîne cu siguranță în memoria colegilor și mai apoi folosite ca citate în coversațiile lor la locul șezătorile tihnite din a doua parte a întîlnirilor noastre cenacliste.

“femeia de lîngă mine, voluptoasă ca o prostituată, doarme, sînii ei tresaltă, liniștiți, așa cum plantele marine se lasă duse în voia lor de apa mării, apa oceanului, apa din mine, care curge la vale/ fără oprire.”(F.Buzdugan)

          Ion Avram a spus că autorul “are un amestec de texte inspirate unde pare sincer și texte unde se vrea meditativ cu inadvertențe care nu țin de logica imediată, expresii care încarcă inutil și de aceea textul suferă”.

“îți pune o cravată foarte frumoasă, din aceea pe care/ nu/ ai mai purtat-o din copilărie” (F.Buzdugan)

          Anca Șerban Gaiu a găsit foarte multă poezie, dar, a spus ea, autorul greșește lăsîndu-se condus de poeme cînd ar trebui să fie tocmai invers.

“toți ochii ăștia care ne dezbracă rînd pe rînd de haine, gînduri, oase, ipseitatea- cuvînt pompos pentru noi- a noastră (și cred că după colț o s-o las să meargă singură înainte, eu o să mă opresc, o să mă chircesc și)/ o să crească un copac aici, zicea”. (F.Buzdugan)

          Viorel Ștefănescu, după ce a manufacturat cu marker-ul verde un colaj din textele lui Florin Buzdugan aducînd la lumină părțile bune, ne-a arătat un mesaj ascuns printre versuri și,  referindu-se la primul text, ne-a explicat că “înjurăturile sunt blesteme desacralizate, dar o înjurătură sacralizată tot înjurătură rămîne. Se vrea un monolog interior și, dincolo de umor, autorul ratează atunci cînd e vorba de poezie, restul e proză neinspirată.”

“îmi face cu ochiul, mă năucește efectiv, iar sexul ei,/ o oază/spre care mergeți cu toții, mă cheamă și pe mine, să mă înham la jugul vostru/ fără oprire.” (F. Buzdugan)

                                                                   A consemnat Simona Toma

 

P.S. Cronică apărută în 28 decembrie 2012.

Lectură Octavian Miclescu, Cronica de cenaclu

"O femeie nu este estetică, iar eu nu iubesc tocăniţa de cartofi" 

 

Veni Octavian Miclescu la cenaclu să ne citească din “Decojitul cerului, peisaje şi alte povestiri”. Și, cum se întîmplă de 29 de ani încoace, cum spun fondatorii, la cenaclul Noduri şi Semne “lipseşte cine nu trebuia să vină”, noi, ascultătorii vorbitori pe texte, am venit aproape toţi; mai vorbitorii pe texte au rămas pe la casele lor sau înzăpeziţi prin parcuri. Veni şi Ion Zimbru să ne dăruiască o sacoşă plină de poezie pe limba sa și numele ei de botez “Mireasa mirelui moldav sau ultimele clipe ale poeziei pe pământ”. Apoi, din întîmplarea debutului la Junimea, Florin Buzdugan (nepurtător de sacoşă) ne-a scos din raniţă cîte un exemplar la fiecare din “mai mult de trei cuvinte”. Ne-am tot aşteptat unii pe alţii pînă aproape de orele 18 trecute fix, pînă cînd Octavian Miclescu a aprins o ţigară de foi și ne-a lecturat  cele 11 plus 1 poeme despre care Zimbru a spus că  “ sunt foarte frumoase, dar sunt prea lipite de hîrtie, domnule, fă-le să fugă din pagină ! ”, “nu am ce să-i reproşez, dar dacă n-ar fi existat Marin Sorescu înaintea lui Miclescu, aş fi spus că poezia autorului din această seară este excelentă”. Anca Șerban Gaiu intrînd în atmosfera singurei sale vineri din săptămînă a făcut schimb alert de replici cu Zimbru şi el a dat șah la regină cu “o femeie nu-i estetică, iar eu nu iubesc tocăniţa de cartofi”. Laurenţiu Pascal a început cu “eu ce să zic?” şi a isprăvit cu “dacă Octavian îşi propune să ne arate cum se scrie poveşti, a reuşit, dar dacă-şi propune să ne arate poezie, nu are ce să ne arate”. Florin Buzdugan n-a rezonat, dar i-a plăcut simplitatea, firescul lucrurilor care duce la Sorescu sau la “Maidanul cu dragoste” de Zamfirescu. a. g. secară a liniştit spiritele prin concluzia că “probabil ambiguitatea l-a iritat pe Zimbru” şi privindu-l în ochi pe Miclescu i-a spus “ca şi cum ai muncit o vară în grădină, ai scos castraveţi frumoşi și i-ai adus la oameni care au castraveţi din tată-n fiu”.

 

                                                                   Simona Toma

P.S. Cronică din 21 decembrie 2012.