Cum
am așteptat sfîrșitul lumii
“să ne
trăim ultima noapte de dragoste);
moartea este singura femeie care te iubește încet, fără patimă, fără ardoare,/
rece ca o noapte de iarnă.”( F.Buzdugan)
A
fost 21 decembrie și nu s-a petrecut
sfîrșitul lumii pentru că dacă se întîmpla nu s-ar mai fi povestit despre textele
lui Florin Buzdugan. Proaspătului debutant cu intenții serioase i-au scăpat
unele ziceri care vor rămîne cu siguranță în memoria colegilor și mai apoi
folosite ca citate în coversațiile lor la locul șezătorile tihnite din a doua
parte a întîlnirilor noastre cenacliste.
“femeia de lîngă mine, voluptoasă ca
o prostituată, doarme, sînii ei tresaltă, liniștiți, așa cum plantele marine se
lasă duse în voia lor de apa mării, apa oceanului, apa din mine, care curge la
vale/ fără oprire.”(F.Buzdugan)
Ion Avram a spus că autorul
“are un amestec de texte inspirate unde pare sincer și texte unde se vrea meditativ
cu inadvertențe care nu țin de logica imediată, expresii care încarcă inutil și
de aceea textul suferă”.
“îți pune o cravată foarte frumoasă,
din aceea pe care/ nu/ ai mai purtat-o din copilărie” (F.Buzdugan)
Anca Șerban Gaiu a găsit
foarte multă poezie, dar, a spus ea, autorul greșește lăsîndu-se condus de
poeme cînd ar trebui să fie tocmai invers.
“toți ochii ăștia care ne dezbracă
rînd pe rînd de haine, gînduri, oase, ipseitatea- cuvînt pompos pentru noi- a
noastră (și cred că după colț o s-o las să meargă singură înainte, eu o să mă
opresc, o să mă chircesc și)/ o să crească un copac aici, zicea”. (F.Buzdugan)
Viorel Ștefănescu, după ce a
manufacturat cu marker-ul verde un colaj din textele lui Florin Buzdugan
aducînd la lumină părțile bune, ne-a arătat un mesaj ascuns printre versuri și,
referindu-se la primul text, ne-a
explicat că “înjurăturile sunt blesteme desacralizate, dar o înjurătură
sacralizată tot înjurătură rămîne. Se vrea un monolog interior și, dincolo de
umor, autorul ratează atunci cînd e vorba de poezie, restul e proză
neinspirată.”
“îmi face cu ochiul, mă năucește
efectiv, iar sexul ei,/ o oază/spre care mergeți cu toții, mă cheamă și pe
mine, să mă înham la jugul vostru/ fără oprire.” (F. Buzdugan)
A
consemnat Simona Toma
P.S. Cronică apărută în 28 decembrie 2012.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu