Poezii de Gabi Ghimpu

                                    DIXIT!  

            Nu mă voi vinde pe un pumn de-arginţi,

            Deşi un pumn de-arginţi mi-ar prinde bine,

            Căci port pe ramuri fructe prea cuminţi

            Ca să le vând en-gros la orişicine!

            Nu mă voi pune-n galantar de-a rândul

            Cu numere şi sorturi de sezon –

            Sezonul meu nu-i de cuprins cu gândul

            Acestor târgoveţi cu gust cazon.

            Nu sunt politic, nu sunt apolitic,

            Nu-s mercantil, ci doar atemporal:

            Mi-e spiritul de gloată paralitic,

            Şi nu dau la prezent extemporal!

            Număr curent, de cont, sau etichetă

            Nu port – şi la ego nu fac rabat.

            Port inimă, şi-o fire mai discretă,

            Şi nu bat câmpii, câmpul când străbat.

           

            Nu sunt cuminte, nu sunt necuminte;

            În cataloage nu mă regăsesc;

            N-am standard, n-am nivel, şi n-am cuvinte

            De-acoperire-atunci când mai greşesc.

            Nu mă voi vinde pe un pumn de-arginţi

            Şi nici pe toţi arginţii din cuprins -

            Port doruri, taine, vise prea fierbinţi;

          Nu sunt o marfa, nu mă vând – AM ZIS!

Fără urmări

Atinge-m-aici(!) – îmi ziceai,

            ascunzându-ţi privirea

            într-un păienjeniş de gene...

            Habar nu aveai

            cât de-nsetat de privirea aceea

            între ape pluteam...

            Haine tentacule algele

în juru-mi ţeseau,...

ochi febrili de peşti fosili

îmi tăceau spre-adormire,...

un tsunami de sare acoperea definitiv,

cu solzi de neputinţă,

orice urmare.

Iar tu... habar n-aveai

cât de timid te doream(!)

         Cum am câştigat Premiul Nobel?!

Pe nedrept!

            Lumea zâmbeşte cu subînţeles,

            Când afirm că

            N-am nicio treabă cu fizica particulelor,

            Cu biochimia şi alte alea...

            În urmă cu trei ani,

            Am cumpărat, de la un bătrân,

            O servietă tip diplomat,

            În piaţa de vechituri a oraşului.

            Încuiată (cheile nici nu le mai avea)

            Şi destul de grea(!)...

            Am întrebat ce conţine

            Şi mi-a răspuns că „nimic de valoare”.

            Conţinea un dosar voluminos

            Intitulat:

            „Transformarea CO2 în zaharuri”

            Şi întocmit, se pare,

            Pentru O.S.I.M.  

            După ce l-am frunzărit, într-o doară,

            I-am schimbat titlul

Şi, cum şade bine unui nebun cumsecade,

            M-am înfiinţat cu el la O.S.I.M. – 

            Surpriză! – 

            A fost brevetat la urgenţă 

            Şi aplicat cu finanţarea guvernului,

            Iar acum,

            Toată lumea mă omagiază

            Ca părinte al

            „Fotosintezei industriale”,...

                        sunt dezolat!

                                              Oups(!)

                       

                                   Percep o vibraţie tainică...

                                   Mmm, nu!!!
                                   Am sentimentul că 

                                   Percep o vibraţie tainică –

                                   Aproape benefică –

                                   De jur-împrejur.

                                   Un halo de pulberi aurii

                                   Cât cupinsul.

                                   Baie de har, aş numi-o,

                                   De n-ar fi această culoare,

                                   De n-ar avea nicio culoare,

                                   Sau – mai degrabă –

                                   De-ar însuma toate culorile

                                   În cel mai pur şi strălucitor

                                   Alb!

                                   Dar, nu!

                                   Auriul acesta mă pune pe gânduri...

                                   Hopa!

                                   Ce tot debitez eu aici?!

                        MĂRTURIE
                          (mi se rupe)

            Dau aici mărturie că mă doare în cot

De aceeaşi Marie cu-alt batic şi capot

Şi vă zic mi se rupe de-europa şi berd

De-ale nato-ului trupe tot ce n-am pot să pierd

Cu atâtea partide şi atâţia săraci

N-am ce pune în blide n-aduc câinii colaci

N-am nevoie de banii unui fals dumnezeu

Pot să treacă toţi anii sunt acasă sunt eu

Şi nu dau socoteală la vechili şi bancheri

Pentru mica ciupeală dintre mâine şi ieri

Sunt puţin apolitic şi chiar atemporal

Dar rămân mioritic şi în scris şi oral

N-am cu nimeni nimică nu sunt drac dar nici zeu

Lumea asta-i prea mică pentru sufletul meu

                     Rânduri pentru nepoată-mea

                        Europa-mi trimite

                        Scrisori cu răspunsul plătit!

                        I-aş scrie că mă bucur de ea,

                        Dar nu e o fată frumoasă

                        Şi nici bună-mea.

                        O invit, deci,

                        Să se-nscrie la rând –

                        Am pe-agendă

                        Probleme majore :

                                   A răsărit soarele ;

                                   Trebuie să ud florile ;

                                   Cafeaua are, iar, iz de mucegai ;

                                   Azi noapte mi-a stat ceasul !