Labirintul cochiliei de melc

"plouă leneș/ fericirea cade alene pe vitraliul-inimă/ am o pânză de lumină în suflet/ păianjenul/ stigmatizat cu o cruce/ are un singur ochi/ nu clipește/ așa L-am închis pe Dumnezeu în mine". (Sabina Daniela Penciu, păianjenul)

 

Ion Avram : "Aș împărți textele prezentate în două categorii. Din prima

categorie sunt textele care mi se par meditative, un pic filozofarde, facile, dar îi fac bine. Din a doua categorie sunt textele cu ritm interior în care apare autorul pe care-l cunoaștem noi într-o formă de clasic modern cu mult lirism ".

Andrei Velea: "O încurajez să se desprindă de poezia căutată și îi sugerez

să caute inspirația în jurul ei, în palpabil.  "păianjenul" este cel mai reușit text, original, are o parte metafizică într-un cadru frumos".

Tudor Neacșu : "Am găsit materie poetică, cadre poetice destul de

personale ; mi se pare că e bine, dar mi-aș fi dorit să prezinte mai multe texte".

Stela Iorga : "Autorul nu-și pune întrebări numai din universul apropiat, nu

copie pe nimeni, are intuiție artistică și ai spune că scrie de multă vreme; textele au mesaj, limbaj propriu, te marchează, sunt scrise cu o sinceritate covârșitoare".

Nicoleta Onofrei : "Nimic forțat, nu mai este directă, spune atât cât

trebuie ; își păstrează personalitatea și pentru aceasta îți trebuie inteligență."

Anca Șerban-Gaiu : "Mi-aș dori să renunțe la timiditate în scris, poate să

dea mai mult, pare o poezie cuminte, sinceră și sensibilă".

Cristina Dobreanu : "Sunt expresii comune, există atmosferă, cuvinte

spuse direct care par să nu spună nimic, poți spune că-i banal, totuși reușește să treacă de banal, nu cade în simplism ; sunt de părere că a citit texte mai puternice".

a.g.secară : "E o tensiune creată de îndoiala existenței lui Dumnezeu,

pare a fi o tensiune de neon de  spital care pâlpâie, este limpede, dar nu se vede nimic, parcă lipsește fiorul liric, încearcă un fel de metafizică".

Octavian Miclescu : "N-aș vrea să dau verdicte dacă există poezie, par   

texte fade ; s-a spus că autorul se salvează, dar n-am găsit unde, cred că și-a propus prea mult, nu s-a ridicat la nivelul pe care-l cunosc de scurtă vreme".

 

                                                                             A consemnat,

                                                                                                                    Simona Toma
P.S. Astăzi ne va citi, tot la orele 18 trecute fix, la sediul Cotidianului "Viaţa Liberă", Laurențiu Pascal.

POEZIA NU SUPORTĂ REŢETE

Elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional Alexandru Ioan Cuza din Galaţi, Maria Horghidan a fost remarcată în Cenaclul Noduri şi Semne ca un spirit sensibil, cu oarece veleităţi literare, încercările sale poetice recomandând-o ca pe un viitor membru al cenaclului – dacă va dori şi va şti să persevereze întru ale scrisului şi, îndeosebi, întru ale cititului – aşa cum au observat şi au sfătuit-o colegii de cenaclu.

Poetul Andrei Velea, de exemplu, constată că „există în textul Mariei Horghidan elemente promiţătoare pentru a scrie cursiv şi relaxat literatură” şi că „fiind la început, are timp să evolueze pentru că nu este ancorată într-un limbaj învechit - cum s-ar putea crede la prima vedere, ci este destul de modernă” şi-i recomandă să vină în continuare la cenaclu.

Poeta Anca Şerban Gaiu generalizează aratând că, pentru poezie, nu există reţete şi că fluxul poetic al Mariei Horghidan ar „curge de undeva dintr-un dat, care trebuie slujit şi înmulţit cu o perseverenţă dusă până la încăpăţânare, până la ardere lăuntrică.”

„O poezie a clipei, lirică şi muzicală care denotă sensibilitate şi trăire intensă” – observă Gelu Ghemiş.

Deşi are rime facile şi textul pare o joacă de puzzle, Ana Maria Panagatos recunoaşte o puritate şi un har care o recomandă ca poetă în devenire, dacă nu abandonează această cale.

Cristina Dobreanu declară scurt şi concis că „textul prezentat are atmosferă, are căldură şi seninătate.”     

Poeta Stela Iorga îi recomandă „să nu-şi mai caute cu atâta cerbicie rimele, pentru că aceasta îi alterează fluxul liric.” „De stângăciile specifice vârstei şi facilităţile ieftine din text, poate scăpa prin multă lectură şi printr-o bună prezenţă la cenaclu”, a mai adăugat poeta.

„Nu are imagini izbitoare; să citească mult. O aşteptăm în continuare, cu încredere în posibilităţile sale întru ale scrisului” - o încurajează Sabina Penciu, iar Nicoleta Onofrei îi recomandă să evite truismele şi să-şi lărgească paleta de culori, pentru că textul său creează un tablou cam sumar colorat - imaginile devenind, astfel, obositoare.                                

Ion Avram

Cronică Elena Donea și Ioana Andrada Tudorie

„În oraşul meu interior mi se permite să locuiesc/ din când în când/ şi câteodată să joc şotron/ şi să mă ţin cu el de mână” – Elena Donea: Oraşul meu interior

„Sub noi pocneşte ploaia aceasta mocnită/ de parcă am fi elefanţi/ ce se dizolvă/ în ceasurile potrivite fără cusur” – Ioana Andrada Tudorie: De pe-o umbrelă ne prelingeam

Prima şedinţă din an – primele două poete, care s-au întrecut într-ale versurilor, spre plăcerea celor prezenţi.

Andrei Velea spune că Andrada este un Dalí mai liniştit, încă tentată de aglomerarea de imagini, pe care reuşeşte mai bine decât înainte să le ţină în frâu. Elena refuză prin textele sale să treacă din adolescenţă în maturitate, jucându-se din nou pe aceeaşi temă a refuzului de a deveni femeie – ceea ce nu este neapărat bine, din perspectiva evoluţiei autoarei.

Poate că cel mai bine a spus Stela Iorga, după care Elena încearcă şi nu prea reuşeşte să adere la un lexic mai matur; de aceea pare puţin discursivă, puţin preţioasă, puţin livrescă – puntea dintre adolescenţă şi maturitate este doar una exterioară. Andrada, în schimb, şi-a păstrat simplitatea discursului, propunând chiar o mică mitologie „într-o coajă de pâine”, frumos, curat, aproape perfect.

Andrada e de părere că Elena fuge către copilărie, în timp ce Elena spune despre Andrada că scrie cu bun-simţ şi căldură asumată.

Nicoleta Onofrei observă că oraşul interior al Elenei este prea încărcat, iar Drugan Bogdan salută autoironia din aceleaşi texte, care ar putea fi la fel de bine un manifest feminist.

Eu nu spun nimic că nu mă pricep.

Săptămâna aceasta, tot vineri, tot la Viaţa Liberă, tot de la aceeaşi oră „potrivită fără cusur” citeşte Florin Buzdugan.

Eu sunt Alexandru Maria şi vă mulţumesc.