CRONICĂ DE CENACLU : Un păpuşar dibaci

dragostea asta de paralitici/ de oameni fără mâini şi picioare/ de orbi rătăciţi în memoria lui borges/ ori într-un deşert mai mare ca sahara// raţiunea ţesând ca un păianjen/ legi noi ale iubirii/ în care se învie şi lemnul copacului care a visat crucea// arhivarul crezând că iubirile nu se omoară unele pe altele (a.g. secară - Praşila care n-a fost)

”O poezie de lectură, captivantă; are o eleganţă a lui şi un fel de ludic teatral; parcă ar juca un spectacol pentru copii foarte maturi; se simte că a încercat gazelul şi scrisul în metru antic; aş putea spune că a.g. secară a clipocit în această seară creând o atmosferă caldă, plăcută chiar şi acolo unde este comic.” (Victor Cilincă)

”Foarte multă butaforie intelectuală; multe elemente care creează o aglomerare de simboluri; acolo unde acestea îşi pierd valoarea de simbol, apare universul liric al lui a.g. secară; lirica lui are şi detensionări datorate lungimii textelor; balansul între ironie şi nonironie, între cerebral şi ludic caracterizează grupajul de astăzi; există un mic exhibiţionism de care face paradă - la modul inteligent, atent la efecte; mesajul se constituie din simboluri pe care le foloseşte ca un păpuşar dibaci, inteligent.” (Stela Iorga)

”Toţi artiştii sunt nişte histrioni şi, atunci când s-ar forţa să nu mai fie, nu ar mai fi ei; însuşi actul de expunere a ceea ce faci - poezie, proză, teatru, pictură etc. - este o formă de histrionism; am remarcat la a.g. secară o formă de neo-neomodernism, dar şi un soi de romantism care a sunat bine.” (Gabriel Gherbăluţă)

”Cred că-şi face un deserviciu prin textualismul cultivat în mod automat; aglomerând astfel cuvintele, poate pierde din ceea ce vrea să transmită.” (Cristina Dobreanu)

”Un dicteu liric care te lasă fără suflare; conduce coerent discursul; multe simboluri biblice: al şarpelui, al potopului etc.; este vorba despre dragoste şi căderea în păcat.” (Anca Şerban Gaiu)

”În acest grupaj, a.g. secară îşi câştigă uşor cititorul; creează atmosferă, dar nu pare o carte pentru marele premiu; are o relaţie furtunoasă cu poezia.” (Marius Grama)     

Astăzi, la ora 18,00, va citi Gabriel Gherbăluţă; flash literar - Anca Şerban Gaiu. 

Ion Avram

CRONICĂ DE CENACLU | Noir liric ( fără detectiv şi şoim maltez)

„Cine a omorât-o pe Lola, se va întreba cititorul…”, aşa a început Stela Iorga grupajul de texte, fragmente din „11 feluri în care a murit Lola”, o proiectată plachetă de versuri non-conformiste, experimentale, în seara de 10 februarie. Stela Iorga se joacă (întotdeauna serios) de-a Alfred Hitchcock, de-a Boris Vian, Gellu Naum, Michaux, propunând un pseudo-policier noir (nu prea am mai întâlnit aşa ceva în poezie), cu un personaj căruia mie mi-ar fi plăcut să i se spună Lola Poppins Braun, nu numai Lola Braun, cum a ales autoarea. Deoarece este ceva supercalifragilisticexpialidocious în acest excurs printr-o Floridă căzută pradă îngheţului de decembrie sau, şi mai exact unui „cold case” ( caz nerezolvat!)… încă din punct de vedere literar, spre ciuda poliţiei critice şi, poate, a zidului lui Trump!

Celor prezenţi Textul li s-a părut „abstract” (Paul Budeanu), „instructiv” (Gabriel Ghimpu), „gândit aproape matematic” (Marius Grama: „Propune o enigmă, cu mesajul că drumul contează, nu deznodământul.”), „gotic” (Liviu Cocei: „Lola pare să moară, dar de fapt CEILALŢI sunt morţi…”), „neobişnuit” ( Laurenţiu Pascal: „E cu totul altceva decât poezia pe care o ştiam la Stela Iorga!”)…

Poate Lola este un pic şi un alter ego al autoarei: „obiectele ei de suflet i se aşază de-a curmezişul şi nu o lasă deloc să trăiască, iar cele mai fioroase dintre toate cărţile ei, cărţile Lolei de suflet, care o devorează zilnic pe Lola, laolaltă cu toată colecţia ei de pantofi fermecaţi, care o duc fix la Marele Vrăjitor din Oz, astfel că de fapt Lola Braun nici măcar nu există în afara cărţilor ei, de parcă ar fi o banală literă, pe o plajă cu lei odihnindu-se la soare.”

Relaţia Lolei cu cărţile este de urmărit: „Din oasele translucide ale Lolei ţâşneau mii de cărţi, care zburau înspre ceruri, (…), unele ajungeau în diverse colţuri de lume, unele uitate şi de el, altele pline de biblioteci uluitoare…”

Astăzi, 17 februarie, la orele 18.30, citeşte A. G. Secară. Poezie sau teatru. 

Scris de  Luca H. Leone

Răbdarea este totul

Sabina Penciu

Acesta pare să fie legământul Sabinei Penciu, cu ea însăși și cu Dumnezeu: o căutare tensionată, dar răbdătoare, a poeziei, a răspunsului ultim, revelator de ''noi clarități''. Nimic nu merită a fi scris înainte de vreme, oricât de insuportabile ar fi împunsăturile îndoielilor. Poetul, spune Rainer Maria Rilke în Scrisori către un tânăr poet, din care Sabina ne-a prezentat un fragment, trebuie să-și iubească singurătatea și să-și îndure nerodirea ca și când ar avea veșnicia în față, fără spaime și fără graba de a curma tensiunea întrebărilor. Poezia ca revelație, ca adevăr ultim al ființei, ca intensitate maximală a trăirii,  nici nu mai are nevoie de o ars poetica, de aduceri din condei meșteșugite și de metafore migălite. Sinele adânc nu se poate exprima decât în forma poeziei desăvârșite. 

Nu e nevoie de cantitate pentru a exista calitate, crede poeta Anca Șerban, apreciind posibilitatea Sabinei Penciu de a scrie concis, clar și expresiv. Marius Grama ar fi dorit ca Sabina să aducă mai multe poezii, concizia unora dintre texte fiind resimțită ca o insuficiență a elanului creator. Diana Balmuș găsește că tonul Sabinei este mai senin decat de obicei, nu lipsesc imaginile dure, dar zbatarea pare să fie mai ușor acceptată, iar pentru Stela Iorga  motivele recurente, substantivele tari (păianjen, mizerie, sânge, abator) dau seama de un univers poetic personal, transgresat însă cu luciditate și candoare: '' într-un cheag de sânge/ acolo am strâns toți păianjenii și celelalte resturi ale mele/ eu sunt propriul meu abator/ așa mi-am zis/ în timp ce tiranic număram în cearcăne/ câte morți au trecut prin palmele astea mici/ de care numai eu mă tem/ când Dumnezeu mă scapă din ochi.'' (introspecție de rutină)

Mâine, 10 februarie, ora 18:30, la sediul cotidianului ''Viața Liberă'', ne va citi poeta Stela Iorga.

Poezie în alb

Anca Șerban-Gaiu

Vinerea trecută, gazda momentului literar a fost Paul Budeanu, care ne-a vorbit despre Sylvain Tesson şi al său jurnal de călătorie, ,,În pădurile Siberiei". Cartea relatează experiența autorului francez, care a petrecut şase luni pe malul lacului Baikal.

Mai departe, Anca Şerban Gaiu a citit şase poeme, despre care Andrei Velea spune că sunt reuşite, deşi ar trebui şlefuite, eliminând versurile care nu susțin discursul poetic. Victor Cilincă găseşte o tentă apocaliptică într-unul dintre poeme, precum şi câteva expresii uzate, în timp ce Cristina Dobreanu vede un ton mai aşezat, interiorizat şi e de părere că poemele degajă o atmosferă melancolică. Ana Maria Panagatos observă o metaforizare intensă şi o stare comună de apăsare în texte, adăugând că nu există o fluctuație prea mare între ele. Simona Toma remarcă faptul că poeta Anca Şerban Gaiu are mult curaj, făcând nişte asocieri bizare, care nu spun nimic şi, prin urmare, pe care nu le poate vizualiza mintal. Despre poeme, Alexandru Valentin Petrea zice că au o structură metaforică subtilă şi aduce în atenție permutările între registrele imagistice şi lexicale, care dau savoare şi scot poemele din anonimat.

Astăzi, 3 februarie, de la ora 18.00, la sediul cotidianului ,,Viața liberă", voi citi eu, iar flash-ul literar va fi prezentat de Simona Toma.

Sabina Penciu

Paul Budeanu