vineri, 26 septembrie 2014

TRAGISM, SINGURĂTATE, CĂUTARE



trupul tău/ cald încă/ îngropat în cearşafuri/ artefacte ale iubirii/ paşii tăi treceau prin mine/ şerpi cu clopoţei// peretele alb se usucă/ absenţa ta/ ia forma încăperilor// spinarea firelor de iarbă/ se îndreaptă/ norii se întredeschid/ cuvintele cad/ ram pam pam pam/ precum un asfalt/ împrăştiat în organele muribunzilor (...)     
 (Anca Şerban Gaiu – Marină)

„În grupajul prezentat, Anca Şerban Gaiu nu a reuşit să iasă din atmosfera volumului său de poezie «Octombrie cu fulgi de metal»; se vede că are talent - dar, în aceste texte, slujeşte cam mult banalul; alternează pasaje reuşite cu pasaje mai puţin reuşite; nu-i depistez mesajul; atenţie la plasarea gerunziului; ştie să transmită o stare, să creeze un decor - dar, e un tablou sec, fără mesaj.” (Marius Grama)
„Poeziile sunt descriptive; păcătuiesc printr-un oarecare schematism; sunt specifice Ancăi, au tragism puternic; are şi zone detensionate; pe alocuri, imaginile nu susţin o idee şi sunt lipsite de un dramatism intrinsec – ceea ce presupune că autoarea numai a înregistrat, nu a şi participat; există o obsesie lirică în spatele textelor; imagini frumoase, care i-au izbit retina şi sufletul; crochiuri lirice scrise de o mână bună; nu are tramă.” (Stela Iorga)
„Mi se pare cam explicativă; vrea să ne transmită ceva important, dar nu-şi găseşte cheiţa; are şi zone tensionate, sensibile, descriptive; atenţie la discrepanţele de timp ale verbelor.” (Ana Maria Panagatos)
„Nu are o unitate a textelor; alternează pasaje frumoase cu pasaje mai puţin reuşite.” (Florin Buzdugan)
„Imagini deosebite; are încărcătură emoţională.” (Sabina Penciu)
„Se apropie de tematica din cartesenţe «jpg-uri».” (Violeta Bobe)
„Tragism, singurătate, căutare; este, oarecum, inedită.” (Gelu Ghemiş)     
                                                                                                                      Ion Avram



Astăzi, la ora 18,00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, citeşte Stela Iorga.        

Moartea, un imbecil în rochie neagră



“Cum să nu mierlești” este o piesă în două acte semnată și citită săptămâna trecută la noi de Paul Albert Berenștain. Titlul pare un răspuns dat lui Boris Vian la “N-aș prea vrea ca s-o mierlesc” (“Je voudrais pas crever”), dar, după lectură, îți dai seama că e doar o apropiere întâmplătoare. Ion Avram a spus că e o piesă suficient de modernă, savuroasă și plină de vervă; i-a adus aminte de Ivan Turbincă, are tot ce-i trebuie pentru a fi primită cu bine de cititor sau publicul din sală, că limbajul este influențat de stilul englezesc, un umor subtil în replică. Stela Iorga a fost uimită și mulțumită de vioiciunea, cadența și rapiditatea replicilor, are o vagă afiliație americană și, pentru că apare și un cor „grecesc”, i-a adus aminte de Woody Allen, probabil de aici apare și concluzia ei că “miza textului e hollywoodiană”. Carmen Neacșu a fost fascinată de îndemnarea deosebită de care dă dovadă autorul. Anca Șerban Gaiu a remarcat inteligența textului prezentă în toate textele citite de Paul. Cristina Dobreanu zis-a că e o piesă cursivă, dinamică, că există umor, dar totuși lipsește literatura; e o piesă ușurică. Anei Maria Panagatos i-ar plăcea să vadă piesa și a observant că proza citită de Paul, de până la această dată, a fost doar o cale spre dramaturgie. Radu Dragomir i-a sugerat să mai scoată niște replici din actul doi (yep!). Gelu Ghemiș a observat că piesa a început să treneze spre final și Ionuț Vasile a declarat că autorul este talentat, pentru că are o îndemnare a scrisului care se dobândește în timp, “parcă ar fi scris de-o viață, ceea ce nu poți spune, dacă îți amintești vârsta lui”.
Paul Albert Berenștain are umor în scris și a reușit din nou să ne binedispună. El știe să construiască, adică știe ce să scrie și cum să scrie. Piesa, care a făcut subiectul ședinței de săptămâna trecută, ar mai putea continua, pentru că unele replici dau, prin repetiție, un suspans care nu duce spre o finalitate, nici măcar una intuită. Aș mai zice că e prea multă mișcare scenică și că personajele își spun replica scurtă și parcă ar pleca din scenă prea devreme; cum Moartea cheamă “un ajutor” prin telefon și acesta nu apare sau se prea poate să-I lipsească o scenă,  dar Paul știe mai bine ce are de făcut. Succes!

                                                                                  Simona Toma