Poezie de Alexandru Maria

puncte-puncte



în noaptea aceea –
pe grătar câteva bucăţi de piele fumegau, pe masă
o sticlă mare de vin roşu era goală, între degete un aproape
muc de ţigară încă mai sfârâia.
tu plecaseşi cu el de câteva ore bune, să cumpăraţi oarece,
noi stăteam
eu stăteam pe un scaun de paie, îi dispăream pe ceilalţi în fumul albăstrui –
ei păreau că dansează, că îşi unduie corpurile unul lângă altul,
sau că
în covulsii încearcă să despovărarea de suflete,
să fie doar nişte carcase
care încearcă să gonească ţânţarii.

v-aţi întors într-un târziu, zâmbind –
nu cumpăraserăţi nimic,
nu aveaţi nimic în mâini,
nu aveaţi nimic pe corp,
aveaţi doar un zâmbet.
tu ai venit din spate, ai şerpuit pe lângă mine
şi te-ai întors.
ai clipit de câteva ori – câteva clipe
în care îţi simţeam căldura cum iese
prin pişcăturile de ţânţar, prin cutele pielii mototolite,
prin ochi, prin gură, prin urechi,
ş.a.m.d.
punct.

un foc din mijlocul lumii mi-a înmuiat oasele
şi mi-a oprit sângele – am ridicat de pe scaun,
ca un epileptic.

iar acum
ţin minte că era destul de frig în noaptea aceea