deauville-ul Stelei Iorga

o vară indiană


vine într-o zi moartea la mine
cu dinţi din seminţe de bostan
cap de dovleac
şi culori de crizanteme
ce ai vrea tu stela
anume
pentru ce te lupţi
o fărâmă de iubire
pentru aceea mai trăiesc
cum să nu iubesc aşa nebunie de fată
zice moartea
ghiduşă
şi mă mai lasă să mai trăiesc preţ de o
vară indiană
de la ea.


zgomote


clinc
lasă-mă să-ţi cânt
zice clopoţelul iubirii
clinc
suflet înfăşurat în argint
împlătoşat
clinc
şi din el
cade greu greierul amintirii.


song

marile iubiri nu se întâlnesc niciodată
decât în romanele care se vând în piaţă
printre tarabe de flori decapitate
şi ţeline bune de pus la murat
gospodinele adevărate
le pipăie
şi apoi se vând florarilor
doamne ce tragedie
iubirea mea pentru tine
înecată într-un borcan de murături
pe care tu le sorbi ca pe scoici
din vârful buzelor
cu care mă sărutai
vai.


globuri de crăciun

nimeni nu m-a văzut
nici eu măcar pe mine
nu mă văd
nu am oglinda şi perechea în care să mă privesc
dumnezeul meu este prea sus
pentru mine
ca unele globuleţe în pomul de crăciun
la care ca să ajungi
trebuie să te spargi.



blues


sufletul ţi-a fost ucis
de cuvintele marii mele iubiri
care ca o ghilotină
te-au descăpăţânat
iar capul s-a rostogolit sângerând de moarte
adânc în ocean
la celălalt ţărm
l-am prins eu
şi ţi-l sărut încă pe buzele reci
duhnind a apă sărată
fac coroniţe de cuvinte
şi îl împodobesc
şi azi
scriind poveşti neadevărate despre el.



stacatto

am spart geamul cuştii
în care mă ţinea prizonieră
marea iubire
astăzi moarte suntem amândouă
ce cântec ritmat întrupăm
ca zbaterea unei frunze de nuc
pe o stradă pustie.



ce zicea acordeonul

muzica rememorează
deauville aşa
cum era
când mă iubeai
era soare
nu era nici un nor
albatroşii zburau la joasă înălţime
totul era un tablou
din care lipsea hokusai
dar mai cu seamă pensula mea nu era.



unele iubiri

ţâşnesc din apele oceanului
şi mă târăsc pe ţărm
în patru labe
apoi mă întind obosită
şi las să mă bată apa
asta mi-e toată viaţa
o luptă cu oceanul
dar câtă bucurie
şi ce dragoste de viaţă
am eu
aşteptându-mi
zilnicul înec.



dans macabru

oasele îţi cădeau unul câte unul
închipuiau
un castel pe ţărmul oceanului
la care se jucau copiii
neştiind pe ce pun mâna
şi tot aşa reclădeau
mii de castele
la deauville
din oasele tale
tu un străin erai
în propriul tău
sine
aşa cum te vedeam eu mereu
nedespărţit de mine.



pe chei


val după val
oceanul aduce la mal
capul tău lipsit de viaţă
ochii au rămas larg deschişi
privesc undeva
dincolo de mine
spre deauville
de unde eu am plecat
spre altă zare
mai înmuiată de soarele amiezii
val după val
un alt deauville se scrie în mine
mult mai tragic şi mai final.



mică romanţă


cât te-am iubit
numai perla poate spune
din adâncul scoicii
mută
şi perfect albă
dusă de ocean
ici colea
până la un ţărm
numit deauville
unde zăcea pe plaja pustie
printre albatroşi
ciugulind meduze
vai mie
ce mută e o perlă
cam cât de albastru vânăt
e oceanul.


**


bărbaţii mei iubiţi veneau
tăiaţi
de la capete în jos
nimic nu mai era
o mare de capete ei erau
o mare de capete ei veneau
ah toţi la mine veneau
numai eu veşnic udă eram
şi plecam
fără a întoarce capul
cu care-i decapitam.



ce a spus albatrosul


cineva scrie poveşti mari de iubire
şi toate se întâmplă numai ieri
apoi se duce în soare
se topeşte acolo
se transformă
într-o ploaie
la deauville
totul e simplu
ca un cântec de dragoste
din trei cuvinte
nu te iubesc.



deauville


în deauville
totul este simplu şi perfect
începând cu focile iubăreţe
care saltă jucăuşe pe plajă
şi terminând cu moartea
care se iubeşte pe sine.