joi, 11 noiembrie 2010

TALENT, ERUDIŢIE, OBSESIE, DELIR




(...) A face dimineaţa câte-o rugăciune şi zece cruci, înseamnă a avea credinţă straşnică; când ei aveau credinţă straşnică, puteau face, dimineaţa, câte-o rugăciune şi zece cruci; când făceau, dimineaţa, câte-o rugăciune şi zece cruci, puteau bea, apoi, câte-o ţuică cu agheazmă, puteau apoi face mişcări de gimnastică; când făceau mişcări de gimnastică, şi se spălau ei înşişi, puteau bate covoarele; când băteau covoarele, după ce mutau mobilele, numele lor răzbătea dincolo de uliţa lor. (...)
(Mirel Floricică – Pregătirea asfinţitului)



„Un prozator care surprinde prin cantitatea de fantezie, fascinantă dar şi cam prea nestăvilită; s-o mai strunească; încrengătura textului afectează claritatea mesajului; aceasta poate fi şi pentru că pare prea încifrat.” (Stela Iorga)
„Se remarcă printr-un soi de unitate balcanică ce duce cu gândul la filmele lui Emir Kusturica.” (Radu Vartolomei)
„Un scriitor baroc cu stilul apropiat de al prozatorilor sud-americani şi cu un univers balcanic; ar putea fi o carte de referinţă.” (Tudose Tatu)
„Drumul spre proza lui Mirel Floricică este cam îngust; pare prins într-un flux delirant; textul pare un tablou fantastic.” (Cristina Dobreanu)
„Texte-avalanşă, pline de forţă, cu personaje pline de viaţă, cu un suflu lăuntric puternic, bine creionate.” (Daniel Brădeanu)
„Redescopăr un mare erudit, cu un umor sănătos; îmbină fantezia cu absurdul; poate fi o carte de librărie.” (Paul Sânpetru)
„Un univers extrem de bogat şi halucinant; are o logică în afara obişnuitului; pare obsedat / posedat de personaje; limbaj bogat, naturaleţe în exprimare, dar şi o lipsă de unitate între capitole; pare bulversat de câte are de spus; prea multă erudiţie poate deranja într-o carte.” (Andrei Velea)

Ion Avram

Vineri, la ora 18:00, la sediul cotidianului “Viaţa Liberă”, citeşte Stela Iorga.
(Relaţii privind activitatea cenaclului Noduri şi Semne – tel. 0746167284; http://nodurisisemne.blogspot.com)




7 comentarii:

  1. Textul citit la cenaclu de către Mirel Floricică, noi l-am cerut pentru publicare pe blog, dar nu l-am primit (încă, poate) - asta pentru cei care ar fi vrut să citească fragmentul şi să vadă cu ochii lor despre ce este vorba.

    RăspundețiȘtergere
  2. A fost o seara reusita. Mirel Floricia e un prozator autentic, cu un simt desavarsit al limbii. Insa i-ar trebui si un editor pe masura! Sala plina, spectacol total. Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc, in numele Artei, tuturor celor prezenti: Oameni, cinste, seriozitate, frumusete, ordine, respect, buna-cuviinta! Am avut publicul-prieten pe masura, se stie! Altfel, lumea carturarilor galateni, este perversa ca pe Tg. Ocna... Textul nu l-am mai expediat in format elctornic pentru ca o gripa nu-mi permite lectura sa finala, in scopul verificarii. Si, oricum, nimeni nu citeste pe un blog asa ceva...

    RăspundețiȘtergere
  4. ba cred ca da, sunt si membri ai cenaclului care nu sunt in galati si poate ar fi fost curiosi sa citeasca textul, si nu numai membri de cenaclu. odata ce eu citesc o cronica sunt impulsionata sa vad si textul care a demarat diferitele discutii.

    RăspundețiȘtergere
  5. Oamenii se grabesc, nu au timp de lecturi, mai ales pe un blog... Daca doreste cineva textul, in word, il poate obtine, direct, de la mine, pe messenger sau e-mail... Oricum, nu-mi aduc aminte cine esti, si daca ai participat la intreaga seara... Si cred ca aveai si poze mai reusite, macar imi cereai...

    RăspundețiȘtergere
  6. nu am fost omule la sedinta de cenaclu. iar poze...astea le-ai trimis cristinei cand ti-a cerut. si aia interesati de lectura sunt interesati sa citeasca chiar si pe blog. e un cenaclu, se citesc texte, iar asta e blogul cenaclului, mi se pare normal ca textele care sunt citite in sedinta sa apara si pe blog. daca vrei il trimiti, daca nu, nu. nu este nimeni obligat sa-si dea textul catre publicare, este decizia lui. Au mai fost texte citite in cenaclu care nu s-au postat pe blog pentru ca asta a fost decizia autorului scrierilor. dar sunt oameni care nu te cunosc si nu iti stiu adresa de mail, poate nici nu o vor, vor doar sa vada literatura care se face, daca se face la cenaclu. (ti-a cerut cristina pentru ca te avea in lista si e membra a cenaclului, suntem o echipa, nu e numai un om care poate cere poze sau texte pentru blog). sanatate si spor la scris!

    RăspundețiȘtergere
  7. Nici un om serios nu scrie cu litera mica dupa inevitabilul punct. Textele pot fi obtinute de la autor, foarte usor. Este greu de crezut ca acei posibili lectori, au stiinta de a naviga pe blog, dar nu pot afla id-ul meu. Pur si simplu, asa cum am mai scris, o gripa nu ma face in stare sa vad textele inainte de a le posta pe aceasta nazdravanie de pagina. De altfel, la ce bun sa citesti despre niste personaje care filosofeaza si ironizeaza pe teme mari (A'quino, Schopenhauer, Goethila, Shakesperila, origenism, neo-platonism), daca nu ai habar de acele teme... Oamenii destepti au venit la cenaclu sau citesc in treaba lor mult mai mult decit bietele mele scrieri. Allah sa lumineze pe oamenii buni!

    RăspundețiȘtergere