Dicţionar de fleacuri şi nimicuri eterne

Ludic (cine-şi mai aminteşte de Marin Sorescu?), ironic (poate nu precum Kierkegaard), mereu îndrăgostit (ehei, Brumaru, Brumaru!), religios quasi metafizic (ultraexistenţialist?), Poetul Ion Zimbru ne reaminteşte că suntem contemporani cu unii oameni care transformă tot ce ating în poezie. Chiar şi satira ori critica socială!

Cele „cinci poeme de post” (după cum le descria succint autorul, cu bonomie moldovinească) prezentate în vinerea dinaintea Floriilor ( 6 aprilie ) confirmă acest miracol al zilelor noastre literare, primele două („Nu merg la judecata cea înaltă” şi „Şi cuiele de cruce sunt puţine”) stând sub semnul hotărârii de a nu se învăţa a muri vreodată…

Al treilea ( „Dicţionar de cuvinte rare”) se raportează la o călărire fantastică (şi în zori, şi pe-nserat, şi dincolo de timpuri), a tuturor cailor din lume pe pereţi… Al patrulea este un mic tratat şăgalnic, dar profund, oximoronic despre „Fleacuri şi nimicuri eterne”. Ultimul poem, fiind în săptămâna dinaintea Sfintelor Paşti, se preaocupă de o „Lucrare de control la curăţenie”… Măcar câte un vers antologic în fiecare dintre textele care au purtat o pecete zimbriană inconfundabilă (stilistic care va să zică!), după cum au sugerat mulţi dintre iubitorii scrierilor lui I.Z. prezentaţi la cenaclu, această observaţie fiind făcută în fel şi chip, după cum urmează. Victor Cilincă: „Ion Zimbru călare pe un alt… Zimbru” (Mai exact: „Se pare că I.Z. se îndreaptă spre un alt I.Z., melancolic, filosofic…”). Ion Avram: „ La prima vedere, de fiecare dată I.Z. mi s-a părut un poet accesibil. Dar numai la prima vedere…” Radu Vartolomei: „La acelaşi nivel din totdeauna. Sunt atât de la fel, încât parcă au mai fost (prezentate la cenaclu)”. Cristina Bălan: „dacă data trecută reproşam aceeaşi linie literară, acum este o schimbare. Nu neapărat de evoluţie. Ironia se păstrează, dar simt o mutaţie sufletească.” Elenea Donea: „Unele texte mi-au plăcut mai mult”. Violeta Bobe, cu nonşalanţă, vorbeşte despre o voce îmbătrînită a Eului liric (din „Nu merg…”), schiţând câte o părere despre fiecare poem în parte, nemaiapucând să concluzioneze…Nicoleta Onofrei: „Sunt expresii la care aş fi renunţat. (…) Pare mai puternic…” F.Buzdugan: „Stil rafinat, aşezat.”

Preluând ideea lui V.Cilincă, unele versuri chiar merită a fi încrustrate în piatră: „o puzderie de nimic nou sub soare!”; „pedeapsa dumneavoastră nu-i uşoară: iubiţi un om care nu vrea să moară”. Mai reţinem o autentică declaraţie de amor: „La prima întâlnire te fac dicţionar/ şi caut toată noaptea cuvântul cel mai rar” şi o definiţie quasiinvoluntară (poate) a Poeziei: „numai fleacuri şterse mereu de târziu…”

Azi, 13 aprilie, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, citeşte poezie Tatiana Nona Ciofu.

a.g.secară