(…) Un corp însângerat… Ţipătul unei femei pe o
“stradă” laterală. Se produce oarece zarvă. Sunt greu de descris feţele celor
doi trecători carese apropie. Lumina este difuză. Dar înspăimântătoare sunt
nişte obiecte ascuţite care ies din loc in loc din carnea cadavrului. Tiberius
rămâne ţintuit. Mă apropii nevăzută. Nu sunt mică de statură, dar adulţii au
alte preocupări mai importante decât cea de a mă îndepărta pe mine din zonă. E
prima dată când văd un corp neînsufleţit. E un corp de femeie străpuns de
cioburi de sticlă care oglindesc lumina. Mă întorc spre locul unde mi-am lăsat
prietenul şi vomit. El nu mai este acolo. Nu l-am mai găsit în ziua aceea.(…)
(Marius Chiru – TILDE)
Marius Chiru a prezentat un fragment dintr-o proză scurtă
de factură science-fiction, „un SF interesant cu subiect atrăgător” – aşa cum
observă Gelu Ghemiş.
„I-aş recomanda să scrie textul la persoana a treia -
pentru că, la persoana întâia, filtrul este prea complicat; construieşte o lume
complexă din foarte multe detalii şi prea multe informaţii care ar mai trebui
periate; textul a fost mitraliat şi nu povestit şi scris” – afirmă Radu
Vartolomei.
Simona Toma constată că „nu stăpâneşte specificul
timpului pe care-l are în vedere şi că i-ar mai trebui nişte detalii care să
constituie suportul material al epocii momentului în cauză.”
„Scrie bine, dar foarte rece, didactic şi exact; din
acest punct de vedere - pare, mai degrabă, un reportaj despre o anume lume şi
nu o lucrare literară” – declară Anca Şerban, iar Simona Vartolomei îi
reproşează autorului că nu are autenticitate şi că merge pe o tehnică de
artificiu literar care nu atrage cititorul.
Octavian Miclescu radiografiază scurt textul, arătând că
Marius Chiru „dă nişte definiţii/ explicaţii care sunt redundante şi prea dese.
În spatele unei scrieri SF trebuie să stea o documentare tehnică foarte bine
pusă la punct. Fragmentul prezentat este un text prea uşurel; trebuie să-şi
asume multe trăiri ale personajelor, fiind scris la persoana întâia.”
a.g. secară îl vede pe Marius Chiru ca pe „un scriitor
foarte grăbit, cu lucrări terminate – ceea ce este un lucru bun – dar are nişte
repetiţii care deranjează.”
În final, autorul a ţinut să ne asigure că fragmentul
prezentat este unul de start şi că, pe măsură ce vom intra în text – care este
finalizat – observaţiile vor cădea de la sine, întrucât lucrarea, în întregul
ei, răspunde tuturor exigenţelor şi inadvertenţelor aduse în discuţie.
Ion Avram
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu