Gabriel N. Mihăilă întors |
Săptămâna trecută ne-a citit Gabriel Mihăilă, poet care a
debutat editorial luna trecută cu volumul “Între mine e alb, negru şi tu la
mijloc”.
Textele prezentate sunt evaluate de către Ion Avram drept “poezii suficient de ample şi de stufoase, unitare
ca limbaj şi ca retorică, dar care suferă din punctul de vedere al omogenităţii
formei şi a stilului. Sunt pasaje care te duc cu gândul la André Gide, iar
altele la Marin Sorescu. În ciuda faptului că are pasaje cu poezie şi cu
incursiuni psalmice, nu reuşeşte întotdeauna să «semantizeze», să se aşeze pe
text”.
Stela Iorga le-a recepţionat ca pe “interferenţe
lirice dintre poezie şi proză, texte pedante şi pline de truism, cu inserţii de
scenariu de film, cu tensiuni nu întotdeauna bine susţinute”, iar Cristina Dobreanu suţine punctul de
vedere al Stelei Iorga, “inserţii lirice, expresii poetice dar şi pasaje
redundante”.
“Un îndrăgostit foarte talentat, care nu şi-a găsit însă
forma în care să se simtă cel mai confortabil”, vine caracterizarea lui Marius Grama, apoi “în volumul de debut
are un joc inteligent, însă aici foloseşte o filosofie sterilă, este sfătos, dă
sentinţe, lucruri ce conduc textele spre eseistică, lipsind astfel poezia de
profunzime”.
“Vrea să fie un cronicar al timpului modern”, ne spune Gelu Ghimeş.
“Un autor talentat, care face abuz de şiretenie în textele
sale pentru a ne păcăli. Compune texte cu o încărcătură puternică însă le
cosmetizează prea mult” (Tudor Neacşu).
“Îţi dă impresia că este un singur text alcătuit dintr-un strat de muzică şi
unul de zgomot, cel de-al doilea umbrindu-l pe primul” (Carmen Neacşu).
“Există un gen de texte care, dacă sunt interpretate în
stilul lui Gălăţanu, pot smulge foarte multe aplauze spectatorilor” e de părere
Simona Toma (care consideră că?) “Autorul foloseşte multe
clişee, textelor lipsindu-le «poanta» iar pe alocuri poezia transpare din uşurinţa
scrisului”.
Anca Şerban Gaiu, o fană declarată a
autorului, este “convinsă de faptul că acesta va învăţa să se autocenzureze” şi
va evolua negreşit în modul său de expresie.
Fănica Dumitrache este de părere că
autorul face un pas spre viitoarea sa nuvelă iar Ana Maria Panagatos conchide: “are un talent de necontestat, dar
are şi scăpări, autorul fiind un om nehotărât în modul de exprimare”.
Acestea fiind spuse, vă aşteptăm şi astăzi, de la ora
18:00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, pentru a o asculta pe Carmen Neacşu.
Octavian Miclescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu