vineri, 10 octombrie 2014

DECÂT DUZINE







În textul prezentat şedinţa trecută, Duzina căpşunei albastre, autoarea, Andreea Violeta Bobe, se referă frecvent la putreziciune, la Samael şi la tot ce-i mai întunecat în această lume şi dincolo de ea. Nimic ieşit din comun, veţi spune, aducând felurite argumente din vasta istorie a literaturii universale. Însă, aşa cum observă şi Ion Avram, singura tehnică folosită este aceea a unei înşiruiri de propoziţii fără noimă, formând un text sado-maso, chiar horror.

negrul este aurul morţii în cetatea Lunii negre / e podoaba de la gâtul lui Lilith

Haosul (Ana Maria Panagatos), lipsa de logică (Cristina Dobreanu), de coerenţă (Marius Grama), truismele (Victor Cilincă) pe care le foloseşte – aşa cum foloseau pe vremuri romanticii stelele şi luna – nu fac altceva decât să-l îndepărteze pe cititor de text, fie el (textul)  şi publicat în vreo revistă ori între copertele vreunei cărţi. Pentru cei alarmaţi că ar fi o nedreptate: inechităţile nu sunt străine de istoria literaturii (a se vedea „cazul” lui Constant Tonegaru).

dincolo de Cosmos materia se află-n stare de plasmă/banii nu pot cumpăra valoarea culturală a cunoaşterii

Autoarea încearcă o forţare a stării de filosofare (Leonard Matei) – o filosofie de rit nou, una kitschoasă – pe care o expune prin formulări terne (Stela Iorga), reuşind astfel să creeze doar o atmosferă incoloră, inodoră şi insipidă (Simona Toma). De aici până la verdictul lui Marius Grama, „Nu este poezie!”, nu este decât un singur pas, chiar dacă Ioan Dan Pintilie mai îndulceşte smoala privind textul drept o poveste cu inserţii biblice şi cu umor involuntar.

cu negru s-au vopsit giuvaerurile de pe porţile Purgatorului şi Iadului/nici Lucifer nu poate să-l privească/lumina lui Samael păleşte-n lacrimi

Această controversă uniformă (Tudor Neacşu), lipsită de muzicalitate (Carmen Neacşu), nu are nimic în comun cu horror-ul din debutul acestei cronici, căci am face o mare nedreptate Corbului lui Poe sau Apocalipsei după Isaia.

Iar pentru că veni vorba de Edgar Allan Poe, haideţi să rememorăm o strofă din Corbul în frumoasa traducere a lui Doinaş:

Într-un sumbru miez de noapte când, sleit şi slab, în şoapte,
Cercetam doctrine stranii strânse-n  jerpelit  cotor,
Şi picam de somn, – de-odată, auzii o foarte-nceată
Lovitură repetată-n uşa mea izbind uşor.
„E vreun călător”, şoptit-am, „care ciocăne uşor, –
                                                Doar atît – un călător.”

Acestea fiind spuse, vă aşteptăm şi astăzi, de la ora 18:00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, pentru
 a-l asculta pe Ioan Dan Pintilie.

Octavian Miclescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu