În textele prezentate şedinţa trecută, poetul Ioan Dan Pintilie alternează starea de
meditaţie cu cea de satiră, dezvăluind totodată (nu într-un mod evident – n.n.)
influnţe din Păunescu, Dinescu ori din Ioanid Romanescu (Ion Avram).
Aştept un tren în
fiecare noapte/ un tren lipsit de roţi şi de vagoane/ şi sunt singura umbră a
liniei ferate/ în halta fără lacrimi şi peroane
A.G. Secară este de părere că umorul nu-i foloseşte
autorului întotdeauna, având pe ici, pe colo, câteva construcţii nefericite
care potihnesc discursul liric, iar Marius Grama exemplifică momentele în care
lui Ioan Dan Pintilie îi “scapă” ba ritmul, ba rima, ceea ce conduce la
apariţia unui zgomot de fond (Carmen
Neacşu).
Soldatul nu există
plumbul nu există/ Şi vara şi iarna coboară odat-amândouă/ Puşca soldatului
acum e foarte tristă/ Iar eu sunt şi zăpadă şi rouă
Anca Şerban Gaiu observă faptul că autorul nu se înscrie
în acelaşi registru de la început până la sfârşit, oscilând între versuri pline
de melancolie şi cele băşcălioase în care rareori apare sclipirea poeziei.
Aplecarea către filosofie, deşi nu abordează teme majore, nu-l avantajează, dar
reuşeşte atunci când dă dovadă de sinceritate (Stela Iorga).
Toată copilăria am
căutat/ Un cuib de ciocârlie/ Pe care nu l-am găsit/ Niciodată
În poeziile sale, publicate în volumul Tărâmul cuvintelor (Editura Sinteze,
2012), Ioan Dan Pintilie porneşte îndrăzneţ, cu forţă de expresie, înarmat cu
emoţie, însă pe drum, pe undeva, tensiunea se risipeşte din dorinţa autorului
de a explica şi de a înlătura astfel orice dubiu de interpretare a mataforei.
Acestea fiind spuse, vă aşteptăm şi astăzi, de la ora 18:00,
la sediul cotidianului Viaţa Liberă, pentru a-l asculta pe A.G. Secară.
Octavian Miclescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu