Memoria păsărilor

Memoria păsărilor este noul ciclu de poezie al scriitoarei Stela Iorga, un ciclu promiţător care reuşeşte să creeze o atmosferă în acord cu tema şi să se aproprie de structura textului stănescian (Ion Avram). Cât despre temă, o ştim prea bine din grupajele trecute: o împletire a morţii cu iubirea neîmpărtăşită. Clasic pentru Stela Iorga. Însă, în ciuda tristeţii pe care ţi-o imprimă (Carmen Neacşu), a intensităţii şi a profunzimii, trăirea nu este susţinută de modul de expresie (Anca Şerban Gaiu).

ochiul meu mort miroase a parfum franţuzesc vechi/ de pe vremea când era întors numai spre tine/ ca o floare de soare/ astăzi ochii mei miros numai a păsări oarbe/ care nu îşi găsesc drumul în cer

În definitiv, cum poate fi un text de-al Stelei dacă nu o autoironie colocvială, cu imagini tari, pătrunzătoare (Victor Cilincă) şi puternic interiorizată (Ioan G. Tofan)?

De data aceasta  nu mai este prezent sentimentul de duritate într-atât de mult, este de părere Leonard Matei iar A.G. Secară observă încercarea autoarei de a esenţializa în detrimentul unei dinamici, emoţia lipsind ca substanţă metaforică.

Întâi şi întâi de toate/ se cere iertare păsării/ că am murit şi nu i-am cerut/ şi ei voie/ apoi se ia sufletul şi se sălăşluieşte/ cu voia păsării chiar în ea/ apoi se poate muri de-adevăratelea/ liniştit/ până la a doua pasăre de iubit

Acum, depinde şi de modul de raportare. Dacă o citeşti pe Stela Iorga pentru prima oara vei fi la fel de încântat ca domnul Mihail Botez. Cei care îi cunosc lucrările publicate anterior vor observa că abordează aceeaşi temă respectând aceleaşi tipare; nimic nou (Cristina Dobreanu). Iar dacă ai încerca să citeşti textele alături de o coloană sonoră, Bach – oricâte proteste am provoca în stanga şi-n dreapta – ar fi cel mai nepotrivit deoarece scoate în evidenţă unele disonanţe ale textului.

Stela Iorga sfidează de data aceasta ADN-ul poeziilor din trecutul său „acvatic”, autopastişându-se cu lejeritate, melancolică după momentele în care prindea moartea în cadrul fotografic al versurilor ignorând puţin ceea ce era în jurul ei.

Ştiind că experienţa o va susţine pe Stela Iorga în regăsirea substanţei metaforice şi în calibrarea focusului, vă aşteptăm şi în seara aceasta la sediul Viaţa Liberă, începând cu ora 18:00, pentru a-l asculta pe Ioan G. Tofan.

Octavian Miclescu

Arhitectura timpului pierdut á la Grama

Într-un interviu Jan Švankmajer susţine faptul că pentru un artist este un lucru fundamental ca lucrările sale să fie formate din morfologia sa mentală, fapt ce poate fi regăsit şi în recentele texte ale lui Marius Grama: un scurt ciclu de poeme în spatele cărora se ascunde o tandreţe ce trece prin filtrul intelectului (Anca Şerban Gaiu).

Ion Avram le caracterizează printr-o mare putere de imaginaţie care ne sugerează o realitatea discretă dar fermă, a căror ludic îmbină tragicul şi sobrietatea lui Bacovia cu autoironia şi sarcasmul sorescian, în timp ce Stelei Iorga textele îi dau o senzaţie de disconfort prin lipsa de implicare sufletească a autorului, acesta fiind prea cerebral.

Stapân pe construcţie, înarmat cu o senzualitate în materia cuvântului (Victor Cilincă) şi pictând prin versuri (Carmen Neacşu) autorul te face să te simţi confortabil în textele sale, iar poezia lui vine asemeni unei suflări de păpădie (Simona Toma).

Aşa îţi antrenezi răbdarea/ cu genunchii strânşi la piept/ îngrămădit în spaimele propriilor vise/ cu privirea fixată într-un punct pe care îl numeşti viitor/ copil pierdut în rostogolirea cercului

Andrei Velea este de părere că, deşi Marius Grama are inteligenţa textului, îşi desfăşoară prea mult liricul fără a avea rădăcini adânci iar discursul extensiv din textele anterioare îi era mult mai util.

Lui Cezar Amariei îi pare a fi gratuită imaginea subterană a morţii şi-i acordă lui Marius Oscarul doar pentru coloana sonoră, nu şi pentru scenariu; iar Cristina Dobreanu e de părere că „poezia se naşte mai mult din virtuozitatea discursului şi nu are profunzime”.

Revenind la teoria suprarealistului Švankmajer, poemele din şedinţa trecută apartin morfologiei metale a autorului fără doar şi poate, mai ales prin alegerea, abordarea şi dezvoltarea temei, poeme care îi completează imaginea de poet (Tudor Neacşu) a lui Marius.

Acestea fiind spuse, vă aşteptăm şi astăzi, de la ora 18:00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, pentru a o asculta pe Stela Iorga.

Octavian Miclescu

De la mâna Sandei până la cultura naţională

foto: Iulia Kelt

Ultimele două texte prezentate de către Simona Toma în şedinţa trecută, „Cu talentu’ peste ochi” şi „De rîs, împreună”, sunt complet diferite. În timp ce primul este o schiţă  în care festivismul lumii literare este criticat cu ironie şi umor (Cristina Dobreanu), cel de-al doilea text surprinde atmosfera satului cu desfăşurări în stilul Tarantino (Victor Cilincă) susţinute de tente de o adevărată poezie (Ion Avram).

Datorită diferenţelor clare de stil şi de temă dintre cele două texte, s-a creat o stare de partizanat oarecum uniformă, ca şi cum ai fi pus braţ la braţ Le huitième jour al lui Jaco Van Dormael cu Die Hard al lui John McTiernan.

Cu toţii ne-am înghesuit să apreciem curajul Simonei în a alege tema textului „Cu talentu’ peste ochi”, însă uneltele folosite nu au fost luate chiar de la cel mai bun magazin din domeniu, suferind astfel de superficialitate (Ion Avram), artificialitate şi fracturare a personajului (Stela Iorga), rezultând un text plat care nu surprinde cu nimic (Anca Şerban Gaiu) deoarece îi lipseşte o poveste (Tudor Neacşu), o intrigă. Din punct de vedere teatral, textul este valoros însă simţi nevoia de a motiva textul (Vlad Matei Ajder).

Să nu se înţeleagă că autoarei îi lipsesc realismul personajelor, umorul absurd în stilul lui Băieşu (Victor Cilincă) – dar nu în tuşele groase ale maestrului, Simona dorind să fie mai preţioasă (Viorel Ilişoi) – şi stăpânirea ştiinţei dialogului (Ioan G. Tofan).

„De rîs, împreună” te face, într-adevăr, să zâmbeşti în colţul gurii. Un zâmbet scurt, trist, ce-ţi aminteşte de personajele din „La lilieci”. Este un text valoros şi autentic (Ion Avram), cu un sfârşit poetic (Victor Cilincă) construit din imagini puternice (Viorel Ilişoi), cu dialoguri savuroase (Tudor Neacşu).

Acestea fiind spuse, vă aşteptăm şi astăzi, de la ora 18:00, la sediul cotidianului Viaţa Liberă, pentru a-l asculta pe Marius Grama.

Octavian Miclescu