Cenaclul merge mai departe

„în fiecare dimineață/ pisica/ lasă o dâră albicioasă/ pe parchetul cald/ mă îmbrac după/ chipul și asemănarea ta/ de la furtuna de aseară/ ni s-au amestecat dinții/ cămașa miroase/a transpirație de negri-/ negrii striviți  la metrou/ de tonele de bumbac”. (Anca Șerban-Gaiu)

Cenaclistul își îmbracă hainele de lectură. Cronica semnată de el a anunțat în ziar că azi citește în cenaclu. Își împrăștie textele cu cerneala de imprimantă încă umedă. De obicei ia autobuzul până la Parfumul Teilor, dacă-i frumos, merge pe jos. Ajunge în holul ziarului „Viața Liberă”. Ceasul de pe perete arată șase și cinci. Aprinde becuri, apasă toate întrerupătoarele. Împinge canapeaua mare din vinilin negru până la măsuța pe care stă lipit cu scotch anunțul cu fumatul interzis. Împinge și fotoliile. Se așază la măsuța tăcerii și își așteaptă colegii recitind textele în gând, cu intonație. Ceasul de pe perete a trecut de șase jumate. Nimic nu se mișcă, nimic nu pleacă, nimic nu vine, doar de pe strada Domnească, prin ușa închisă, se aude câte-un troleibuz. Cenaclistul știe că trebuie să înceapă ședința, așa cum scrie în fiecare cronică de vineri. Se ridică, împrăștie pe masă cele zece exemplare ale textului, își aranjează hainele, își drege vocea și începe să citească. Măsuța tăcerii îl ascultă, anunțul cu fumatul interzis se ascunde sub foi. Încheie lectura cu mulțumesc. Se așază și canapeaua din vinilin scoate un scârțâit. Apasă butonul pixului și un pocnet mic răsună în văzduhul holului. Începe să scrie, taie cuvinte, își scrie singur cronica. Împăturește hârtia și o vâră în buzunar. Împinge canapeaua și fotoliile la locul lor. Pleacă trăgând după el ușa masivă a redacției. Ajunge pe Domnească 52, pe terasă o masă liberă, tăcută. Cere o bere, încă o bere, pentru fiecare coleg care n-a venit. Scoate din buzunar cronica neterminată și adaugă „astăzi, de la orele 18,00, citesc eu”.  

          Vinerea trecută a citit Anca Șerban-Gaiu. N-a fost singură, au mai ajuns la cenaclu: Ion Avram, Stela Iorga, Andrei Velea, Marius Grama, eu. Am fost destui cât să încăpem într-un selfie, pe care l-am și făcut. Textul Ancăi a fost bine primit de colegi. I s-a spus că e mai curajoasă, mai jucăușă (I. Avram), că reușește ca întotdeauna metafore inedite, dar parcă prea multe (A. Velea), că se vede o înclinație spre meditație (M. Grama).

          Astăzi, de la orele 18,00, citesc eu. Vă aștept la sediul Cotidianului „Viața Liberă”. Dacă nu puteți veni, am cronica deja scrisă mai sus.

Simona Toma

Marius Grama, Andrei Velea, Ion avram, Stela Iorga, Anca Șerban-Gaiu, Simona Toma

 

CAVALERUL DE LA VIAȚA LIBERĂ

Fiind programat să prezinte un fragment din romanul polițist Bushido pentru caralii precum și    flash-ul literar, scriitorul Victor Cilincă – punctual de felul său – se urcă într-un autobuz la fel de punctual. Când se pregătește să coboare din autobuz, vede că unei bătrâne i se face rău, fiind gata să se prăbușească. Cavaler din fire (fiind, de altfel, și necăsătorit), colegul și prietenul nostru se oferă, fără a ezita, să o sprijine și s-o conducă acasă, cu cele două sacoșe cu tot. Bătrâna merge greu și încet. Victor merge, evident, la fel de încet și cu ochii pe ceas - din cauza punctualității. În acest timp, noi îl sâcâim cu telefoanele. Când ajung în fața casei bătrânei, deschid poarta și intră în curte, unde îi întâmpină, dând vesel din coadă, un cățel de talie mică, foarte frumos, în timp ce el se așteaptă să apară și vreo nepoată de-a bătrânei, de talie mijlocie, care, observând ce cavaler este, să-i mulțumească clipind des din niște gene lungi. Când ajunge la cenaclu, prezintă scuze și ne povestește ce v-am spus. Apoi, am trecut la ale noastre.

În cadrul flash-ului literar, ni s-a prezentat, la propriu, o colecție de biblii, corane și alte texte sacre pe care le avea în geantă și pe care le-a catalogat drept texte de referință și surse de inspirație literară. Bibliile, majoritatea în format mic, sunt dintre cele aduse în mod clandestin (fiind interzise în comunism) de vameși și sunt scrise în franceză, engleză, rusă și română (unele – chiar ilustrate). Cea în limba română, apărută după revoluție, cu binecuvântarea IPS Teoctist – cum ne-a informat Victor Cilincă – de la care am mai aflat că, în Istoria literaturii românești din 1929, Nicolae Iorga se referă la Biblia lui Dosoftei, pe numele său adevărat Dimitrie Barilă, născut în 1624 – lucrare în care găsim o  încercare, foarte complicată, a lui Dosoftei de a scrie psalmii românești, psalmi ai lui care nu sunt deloc o traducere exactă; nu numai ca text nu este exactă traducerea, dar nici măcar scrisul nu este exact. Și, poate, tocmai aceasta îi face frumusețea: recunoști în psalmii lui Dosoftei o poezie populară – și, de aceea, Dosoftei ar trebui să intre în orișice antologie și, aș zice, potrivit cu timpul lui, căci ar părea altfel un blasfem să capete un loc pe care Alecsandri nu are dreptul să i-l dispute.   

Flash-ul a culminat cu selecții din Cântarea cântărilor și Surele – poezie/ literatură de înaltă clasă din care s-au inspirat mari scriitori precum Bulgacov, Dostoievski, Stefan Heym, Faulkner etc.

Din lipsă de timp, fragmentul din romanul polițist s-a propus  să fie citit și analizat on-line.             

      

Ion Avram

Astăzi, la ora 18,30, citește poeta Anca Șerban Gaiu.

ZIARISTUL ROMÂN – EL ESTE

Viorel Ilișoi

Vinerea trecută, cenaclul Noduri și Semne s-a implicat în prezentarea cărții Cele mai frumoase reportaje a lui Viorel Ilișoi, apărută în 2017 la Editura GRI din București. Evenimentul s-a desfășurat în sala de festivități a Casei Serfioti, sub bagheta moderatoare a lui Cezar Amariei și cea comentatoare a lui Andrei Velea și Victor Cilincă, secondați îndeaproape de autorul protagonist care, cu verva-i bine cunoscută, a ținut un veritabil curs de reporteristică, iar povestirile și observațiile sale, condimentând întâmplarea, au declanșat hohote de râs, aplauze și chiar lacrimi,     demonstrându-ne spusele criticului literar Daniel Cristea-Enache din prefața cărții: Domnul Ilișoi este un om fericit. E atât de pasionat de ce face, încât suportul (dacă nu beneficiul) material al activității profesionale a devenit irelevant. Un adevărat jurnalist nu scrie pentru bani; pentru avantaje materiale; pentru resurse și putere. Un jurnalist scrie pentru că nu poate face altfel. Viorel Ilișoi e atât de înrobit meseriei lui, încât și-a modelat viața cu ea. Ziaristul român – el este.        

Întâmpinând cartea, Andrei Velea s-a arătat, printre altele, frapat de calitatea scriiturii și de literatura din reportaje, iar Victor Cilincă a subliniat că Viorel Ilișoi este catalogat ca fiind cel mai bun ziarist de reportaj din România, asemuindu-l cu Dickens, Defoe sau Hemingway și menționând că multe reportaje au fost preluate și în străinătate: Franța, Germania, Italia, Israel etc.   

Poetul Cristian Pavel a ținut să arate că, dincolo de umor și spontaneitate, Viorel Ilișoi are multă veridicitate, flash-uri din realitate culese, realizate și transmise cu măiestrie și nu se cantonează într-un stil anume.  

Membrii cenaclului prezenți – Anca Șerban Gaiu, Simona Toma, Victor Cilincă, Marius Grama, Stela Iorga, Cristina Dobreanu, Gelu Ghemiș, Leonard Matei, a.g. secară, Andrei Velea - și grupul de fani ai autorului au solicitat autografe și au participat direct la întreținerea unei atmosfere de eveniment cultural autentic.

Ion Avram

Astăzi, la ora 18,30, lectură și flash literar: Victor Cilincă.

Viorel Ilișoi, Victor Cilincă, Andrei Velea

Viorel Ilișoi, Victor Cilincă, Andrei Velea și Cezar Amariei