Cronică de cenaclu

Treburi literare

Într-o îndelung aşteptată seară de primăvară, Nicoleta Onofrei ne-a prezentat trei texte ca un hibrid lirico-narativ. Dacă primul text, Aşteptări, a înclinat mai mult înspre poezie, celelalte două (Valuri şi Treburi filozofale) oferă scurte incursiuni narative în conştiinţa a două personaje delicat conturate.  

Dacă Aşteptări a fost considerat un text reuşit de majoritatea celor prezenţi vinerea trecută la cenaclul nostru, textul Treburi filozofale a fost cel mai discutat, atrăgând atenţia încă din primul paragraf. 

Stela Iorga a deschis sesiunea aprecierilor critice, observând că textele sunt „introvertite, de reflexivitate, în care sunt aruncate ca într-o mişcare centrifugă bucăţi de sine în univers”. Stela consideră că textele sunt excelente din punct de vedere stilistic, sincere şi dublate de o fineţe şi ironie surprinzătoare pentru vârsta autoarei. Cu toate acestea, Stela i-ar recomanda scriitoarei o schimbare a perspectivei naratoriale şi lirice. De asemeni, la capitolul reproşuri s-ar putea înscrie şi cruzimea căutată, de un patetism care tinde să fie prea puternic conturat în texte. „Acest mod de percepţie cosmică a unei lumi micuţe place, textele au o curgere bună, ca un spasm”, a încheiat Stela, forţându-ne să ne imaginăm cum poate un spasm să fie cursiv.

Dumitrie Lupu a susbscris la părerile Stelei, mutând totuşi accentul pe primul text al Nicoletei, Aşteptări, pe care îl consideră superior prin faptul că este împlinit, complet, oferind şi o rezolvare, pe când „celelalte sunt doar momente dintr-un parcurs interior al unui inadaptat”. Dimitrie Lupu consideră că prozele sunt foarte bine realizate, căderea în realitatea obiectuală simţindu-se ca o povară. Minusurile textelor ar fi cele câteva greşeli de exprimare, lipsa unei „rezolvări”, iar cel mai slab text ar fi Valuri, care este prea explicit.

Ion Avram este de acord că Aşteptări pare un text complet, realizat, în care tensiunea şi ritmul interior vin dintr-un mod reuşit de a doza paralelismul sintactic. Treburi filozofale este o lucrare inspirată, modul de a vedea universul al personajului Alexuţu este plăcut, textul are o tentă nostimă dar cu accente grave.

Ion Zimbru consideră că primul text spune foarte multe despre perspectivele Nicoletei ca autor, deşi poezia este perfectibilă pe alocuri. Celelalte două texte sunt însă de umplutură în viziunea lui Ion Zimbru, care a văzut în ele o paradă de diminutive, o ironie ieftină, o punctuaţie defectuoasă şi nu în ultimul rând un umor năclăit în lucruri parazitare.

Cristinei Dobreanu i-au plăcut Treburile filozofale, care alcătuiesc o parabolă frumoasă, nu neapărat ironică, mai degrabă contrastantă. Sfârşitul este mai detensionat decât textul în sine (cu alte cuvinte, Nicoleta foloseşte tehnica anticlimaxului). Textele, deşi nu sunt lucrate prea mult, sunt scrise fin, deşi le-ar trebui probabil mai multă detaşare şi limpezime. Una peste alta, scriitura Nicoletei este plastică, artistică, deci plăcută.

Monicăi Harhas nu i-au plăcut finalurile textelor Valuri şi Treburi filozofale, dar a observat construcţia ambivalentă a acestora: un plan de suprafaţă, naiv şi infantil, dublat de un plan profund şi dureros. Textele sunt închegate, cursive, sigure şi antrenante, cu mici minusuri.

Nona Tatiana Ciofu observă că Aşteptările reuşesc să transmită sentimentul care se vrea transmis, în timp ce celelalte texte nu. Nona îi recomanda Nicoletei mai multă atenţie la detalii şi consideră că Treburile filozofale sunt scăpate din frâu din cauza neglijenţei faţă de text.

Mihaela Boboc consideră că textele sunt atrăgătoare şi pun lectorul pe gânduri, iar autoarea comunică mult mai bine pe partea de poezie. În Treburi filozofale sufletul copilului este perceput cu toată naturaleţea şi sinceritatea disponibilă iar elementele emergente universului construit sunt bine închegate în jurul protagonistului.

Majoritatea discuţiilor nu mai pot fi transcrise din acest punct, polemica referitoare la folosirea diminutivelor şi a celorlalte elemente narative din Treburi filozofale fiind purtată mai degraba prin tehnici oratorice falacioase sau pur şi simplu prin argumente fizice.

Ultimul mohican al serii, Adrian Haidu, pornind de la premiza că orice text care stârneşte discuţii atât de aprinse are ceva bun în sine, a precizat că indiferent dacă textele sunt slabe sau nu, sunt mai bune decât destul de multe alte texte care s-au citit la cenaclul nostru. Astfel, Valuri trimite la o patologie care guvernează de la început şi până la sfârşit povestirea, ca în romanele lui Blecher, dar într-un stil mai light. Dialogul creat în Aşteptări aduce aminte de filmul A serious man, atât prin prismă filosofică dar şi religioasă. Totuşi, textul Treburi filozofale se distinge de celelalte, poate şi datorită faptului că are un ceva catchy, şi de aici vine şi impresia de kitsch. Decizia de a folosi preponderent diminutivele este discutabilă,  chiar condamnabilă. Ne putem gândi la câte a avut de îndurat poeta Simona Popescu din cauza utilizării prescurtărilor copilăreşti de cuvinte. Un contraexemplu în acest sens ar fi, poate, calea poetică aleasă de Nina Cassian, care, optând tot pentru această viziune naivă a poeziei, a găsit un motor liric foarte creativ via limba spargă. Poate că acesta ar fi modelul pe care Nicoleta ar trebui să-l urmeze. Alte discuţii teoretice legate de tehnica folosită de autoarea Treburilor filozofale s-ar putea lansa în jurul romanului Cum mi-am petrecut vacanţa de vară, a lui T. O. Bobe, care, iarăşi, ar fi un model bun pentru Nicoleta.

Adrian Haidu respinge reproşul lui Dimitrie Lupu, care consideră textele „nerezolvate”, deoarece Haidu vede în acest reproş idee aristotelică a reprezentării întregului în artă, pe motiv că nimănui nu-i place un lucru incomplet. Tot respectul pentru Aristotel, dar e greu de crezut că mai crede astăzi cineva în genurile pure sau în mimesisul aristotelian. De altfel, e greu de precizat ce este incomplet în textele Nicoletei. Poate că dimensiunile reduse ale acestor texte creează falsa impresie de nefinalizare, sau poate chiar tehnica anticlimaxului. Studiind mai atent Treburile filozofale, ajungem chiar la concluzia că textul are o încheiere circulară: filosofia se termină în momentul în care copilul este chemat la masă, proiectând astfel teoria piramidei nevoilor umane a lui Maslow, conform căreia filosofia (cu care începe textul) se situează pe cea mai înaltă treaptă a nevoilor, iar nevoia de a mânca (cu care se încheie textul) pe cea mai de jos treaptă.

Una peste alta, a fost o seară palpitantă. Vinerea viitoare ne va citi Claudia Samoilă.

Cronică de Adrian Haidu