Rezultatele primelor runde
Prima fază a atelierului nostru literar s-a încheiat. Astfel, din cei şase participanţi, patru s-au calificat în faza superioară a concursului (doi se vor lupta în finală iar doi în finala mică, pentru locurile trei şi patru). Alegerea finaliştilor s-a făcut ţinând cont de numărul de voturi obţinute, dar şi în funcţie de alegerea juriului Noduri şi semne.
Grupa 1
Din grupa 1 (în care au activat Claudia Samoilă, Cristina Sava şi Florin Buzdugan) s-au calificat Claudia şi Cristina. Deşi voturile publicului au înclinat înspre Claudia, opinia juriului nostru a fost favorabilă Cristinei. Iată şi argumentele care au dus la această decizie:
Opţiunea Claudiei de a ilustra întâlnirea de cenaclu pastişând Geneza a părut din start puţin cam deplasată şi, din păcate, cam lipsită de imaginaţie. Alăturarea semantică dintre „creatorii” cenaclului şi Creatorul lumii nu a fost cea mai reuşită legatură, dar a avut darul de a relativiza lucrurile îndeajuns de mult pentru a le literaturiza până la urmă – ceea ce e poate mai mult decât a reuşit Florin. Că tot veni vorba, nu ne-a plăcut Florin în primul rând pentru că a mers pe o idee prea apropiată de cronica de cenaclu, în al doilea rând pentru că nici exprimarea propriu-zisă nu a fost atrăgătoare.
Cristina în schimb a atras atenţia prin faptul că a ales să scrie un text şi mai liric. Şi nu mică ne-a fost mirarea să observăm că textul s-a îndreptat uşor înspre un pamflet. Din acest motiv folosirea numelor reale ale personajelor/persoanelor nu a părut deplasată, ci chiar bine-venită. Oricum, textul Cristinei a fost cel mai relaxat şi creativ.
Astfel, în lupta pentru finala mică s-a calificat Claudia, iar pentru finala mare, Cristina. Florin va trebui să pândească inspiraţia.
Una peste alta, textele din această grupă au fost destul de slabe. Ne aşteptăm la rezultate mai bune data viitoare.
Grupa 2
Din această grupă (în care s-au întrecut seniorii Radu Vartolomei, Alexandru Maria şi Gabi Ghimpu) lupta pentru primul loc a fost aprigă. Dacă votul majorităţii s-a îndreptat înspre Alexandru Maria, juriul Noduri şi semne a avut o zi grea, pendulând între Radu şi Alexandru. Gabi Ghimpu nu prea a intrat în ecuaţie.
Atât textul lui Radu cât şi cel al lui Alexandru s-au încadrat foarte bine în tema dată, dar Radu a părut să ofere un răspuns mai natural, mai bine jucat decât Alexandru – care s-a îndreptat mai mult înspre filosofie. Astfel, juriul a considerat că Radu a făcut îndeajuns cât să-l învingă pe Alexandru, al cărui text a mers pe o idee interesantă, dar prea vag schiţată, în timp ce Radu şi-a concretizat şi şi-a carnalizat foarte bine ideea.
Astfel, din această grupă Alexandru Maria se califică pentru finala mică iar Radu Vartolomei va concura pentru finala mare a atelierului nostru literar.
URMĂTOARELE MECIURI: | ||
FINALA MICĂ | CLAUDIA SAMOILĂ vs. | ALEXANDRU MARIA |
FINALA MARE | CRISTINA SAVA vs. | RADU VARTOLOMEI |
astept si tema
RăspundețiȘtergereana
pese: te-ai angajat, juriule?
pai tema o stabilim maine la cenaclu. nu, nu m-am angajat. m-am intors la galati.
RăspundețiȘtergeream castigat! Am castigat! URA!!!!Stai asa....ce am catigat?
RăspundețiȘtergere:))
apropo...poate va tentez si cu astalalt blog
http://aliosca.blogspot.com/
afisati tema sa incep si eu munca
ce frumoooos :)
RăspundețiȘtergere@radu: ai castigat faima, femeile si sampania or sa vina in scurt timp daca o tii tot asa.
RăspundețiȘtergereo sa afisam si tema in curand.
@serban: da.