Aşa e ea
Fularul încă mai miroase a tutun de alaltăieri. Nu fumez dar agreez mirosul. Nu ştiu ce, dar mă atrage ceva la el. Are o forţă nevăzută asupra-mi.
Fularul mi-l simt sub buricele degetelor şi-l respir încă o dată şi cred totuşi că mă ademenesc mai mult parfumul pe care l-am folosit atunci şi savoarea timpului pe care îl aveam petrecut cu mine. Doamne, cât mi-aş dori să fiu bărbat. Ca femeie nu-mi plac, dar mă gândesc de foarte multe ori cum aş fi precum sexul puternic.
Nu ştiu ce are fularul ăsta dar mă înnebuneşte. Are o aromă de o intensitate sublimă. Se simte un imens bărbat puternic, ochi duri, dar totodată misterioşi, braţe violente, dar în acelaşi timp dulci ca un cer înstelat plin de plăceri trupeşti. Ce corp - mi-l şi imaginez cum vine încet spre mine. Mă priveşte. Cât aş vrea să fiu în locu-i - să mă privesc prin ochii lui. Păr blând, mâini timide, sâni duri, şolduri late. Cât îl invidiez. Să mă descopăr prin alţi exploratori – sună tentant.
Încep din ce în ce să-mi pun sub observaţie trupul. Mă joc cu degetele-mi şăgalnice coborând pe nesimţite. De pe umărul stâng mă deplasez cu o curioasă durere plăcută. Mă deschid din ce în ce mai mult la nou. Ajung pe coapse, şi încet, încet până aproape de extremitate.
Mă trezesc... ah. „Interesant”! Mi-am aţintit ochii asupra unui lucru neimportant – o poză cu noi de când eram „mici copii”.
Când mă uit la tine îi văd pe toţi ceilalţi bărbaţi pe care i-am refuzat pentru a fi o „sfântă”.
Ah! Ce efect are pentru mine fularul alb – acum gri, fiind de prea multe ori purtat şi de prea puţine ori spălat. Dar ce contează? Pe mine începi să mă saturi – tu împreună cu toate lucrurile josnice pe care mi le faci.
I.
- Salut!
- Ce faci?, îl întreb fără prea mult interes.
- Uite, ce să fac? Bine. Îmi este dor de tine... Tu?
- Bine.
- Aha...
Aud ceasul. Secundele sunt apăsătoare. În urechi mi se împrăştie tăcerea.
- Şi?... mai ai altceva să îmi spui? Pentru ce m-ai sunat?
- Géminis, mi-e dor de tine. Te iubesc foarte mult.
- Aha. Bine. Altceva?
Linişte. Îmi mut privirea de pe un lucru neimportant pe un altul identic. Continui:
- Ok, bine atunci. Hai că eu te-am lăsat. Pa.
Şi îi închid telefonul.
Sunt vechea eu. Am în esenţă tot ce am fost împreună cu tot ce sunt. Doi într-unul – un bărbat şi o femeie. Sunt tot ce mi-am dorit întotdeauna să fiu – Géminis.
Păşesc încet şi leneş. Ciorapii maron striviţi de podea mă fac să îmi îndrept privirea mult mai în sus – picioarele.
Mi-aş dori să fiu un bărbat şi în acelaşi timp să fiu şi eu – mi-aş dori să mă adulmec lent, dar sigur.
Mi-aş dori să mă simt, să mă ating, eu – ca bărbat, pe mine - eu, ca femeie.
Ciudată dorinţă. Nu ştiu ce am... mi-a venit aşa deodată.
Reped pasul pentru a-mi lua gândul de la ce mi se pare incomod. Ating domol marginea patului cu o parte sensibilă a corpului – piciorul.
Idei peste idei îmi invadează capul. Iarăşi tu? Ah! Te urăsc.
De fapt, nu ştiu ce simt pentru tine. Dar nici nu vreau să ştiu. Îmi umbli atât de uşor prin minte - parcă ai fi la tine acasă. Înţelege-mă, nu mai simt nimic pentru tine, şi gata!
Cât de bine este să te întinzi când eşti tolănită în pat. Numai să stai şi să visezi la... lucruri frumoase.
- Pot să aprind o ţigară?
- A?
Un tip dur, bărbatul misterios de care aveam nevoie [ – alt eu – ] ca să uit de tot şi de toate. Nici nu mă interesează mai multe despre el.
Îmi repetă întrebarea doar îndreptând spre mine ţigara din mâna stângă şi are o mimică expresivă.
- Da, cred că poţi.
Mă ridic din pat, leneşă, dar încerc să fac o impresie delicată celui de lângă mine. Mă îndrept către fereastră şi o deschid. Un ger înţepat intră în cameră. Părul de pe mâini mi se ridică instantaneu.
- Cu pijama la ora asta?
Ah, ce ghinion! Bărbatul mă găseşte îmbrăcată cu o rochiţă de noapte. Două bretele subţiri o mai ţin legată de mine. E destul de largă şi destul de scurtă – roşie.
Tutunul mi se imprimă direct în piele. Parcă aş fi etichetată, dar nu spun că nu-mi place.
Mă face să mă simt bine în prezenţa lui. Este înalt, are nişte ochi mici, ca două migdale negre. Părul castaniu, în diferite părţi îmi dă impresia că a fost atins de mii de femei – esenţa geloasă din mine se răsfrânge asupra imaginii lui. Mărul lui Adam este proeminent şi îmi place mult asta. Îşi ţine ochelarii fumurii cu rame argintii în mâna stângă. Între degete îşi are şi ţigara. Jacheta neagră ce îl acoperă nu-mi dă voie să îi descopăr braţele, însă i le simt deja parcă controlându-mi faţa şi ducându-se-n jos, către gât.
E o prezenţă interesantă şi totodată enigmatică, dar cu toate astea mă nelinişteşte oarecum. Din cauza asta las privirea în jos. Îl simt totuşi. Aerul ce vine din exterior are acum o mireasmă prea dulce pentru mine. Îl simt păşind. Încet. Cu calm. Căutând ceva ce parcă nu e de găsit, se apleacă şi rămâne aproape, lângă mine. Aş vrea să-mi ridic privirea însă mi-e teamă că voi fi mult prea aproape de el. Mi-e frică, şi se simte asta în aer.
- Ţi-e teamă?, îmi încântă auzul cu o întrebare.
Acum mi-e frică şi mai mult. Îi simt degetele puternice sub bărbie. Mi-o ridică. Îl privesc în ochi pentru câteva momente infime.
Însă iar [totul] a fost o iluzie – dispare. Dar ce-n... ahh! Ce am? Nu pot să-mi vin în fire... vreau să-l am, să mă atingă doar. Şi pe lângă asta, roşul sângelui nou-venit în obraz - mi-e ruşine de mine însămi acum. Ce dracu' am?
Fereastra e închisă, eu sunt întinsă în pat.
II.
Nu ştiu ce am de la un timp. Când vreau ceva ştiu că mereu mi se va acorda – ori prin muncă proprie, ori prin a altora. Acum este la fel, însă nu ştiu cum să obţin măcar acel vis, iluzie sau ce-o fi. În fiecare zi încep să mă cunosc mai mult – esenţa a ceea ce reprezint. Un iz de tutun mi se răspândeşte prin nări. Am nevoie de o ţigară. Vreau să îl simt măcar aşa.
III.
Fumez. Din gât, din plămâni, nu ştiu cum. O fac oricum. Nu mă interesează cât rău îmi provoacă. Eu însămi am nevoie de o senzaţie plăcută de la el, de orice care vine din partea lui. Memorii, întâmplări haioase cu tine îmi trec prin minte. Tu eşti un copil, inocent, pur. Nici nu ai de unde să ştii că mie, Géminisei, îi trec astfel de lucruri – nici nu ştiu cum să le numesc – ruşinoase poate, prin minte. Mi-e oarecum jenă de ceea ce ai putea spune despre iubita ta, dacă ai să auzi zicându-se acestea.
Ce frumos râdeam împreună.
Iarăşi tu? Ce am păţit? Nu te mai vreau în mintea mea. Vreau să te visez până la capăt, pe tine, un bărbat în toată firea. Un iz a tine îmi intră în sânge; îmi curgi prin vene şi apoi prin tot corpul.
IV.
Ţin din nou fularul în mâini. Îl plimb peste tot – îmi ating buzele, pieptul, dulcile iluzii care mă obsedează. Ajung cu privirea la trandafirii uscaţi, prăfuiţi, tăiaţi şi aruncaţi într-o pungă veche pentru totdeauna – de la tine sunt – au fost.
De ce te amestec pe tine cu cel ce este un adevărat bărbat? Ce treabă mai ai tu în mintea mea? De ce nu mă laşi să îmi văd de-acum de viaţa mea?
Simt pe umerii goi două mâini acaparatoare. Iar tu.
- Te aşteptam, zic acum cu mult mai mult curaj; de ce să nu recunosc că îmi place?
- Ştiu. Pentru mine, ceea ce gândeşti tu nu este un secret. Te cunosc atât de bine pe cât
te cunoşti şi tu. Doar că din afară, cum ţi-ai dorit, nu?
- Cum adică?
- Trăiesc de când trăieşti şi tu. Gândesc la fel ca tine, simt aceleaşi lucruri pe care le simţi
şi tu, privesc la fel lucrurile – doar că eu le văd din afară. Eu te privesc ca femeie. La tine este total invers, Géminis - tu mă observi ca pe un bărbat.
Nu înţeleg ce vrea să spună. El este geamănul din mine? Dar cum de are viaţă? Oare o să par ridicolă dacă îl întreb?
- Géminis, eu trăiesc pentru că tu mi-ai dat viaţă cu ajutorul imaginaţiei tale. Eu voi trăi
atat cât vei trăi şi tu.
- Dar pentru ce?
- Pentru ce vrei tu.
Dar acum se schimbă situaţia... dacă mă cunoaşte atât de bine pe cât mă ştiu şi eu, atunci nu mai are rost să-mi doresc nimic de la el.
- Dar de ce?
- Poftim?
- De ce nu mai are rost?
- Adică?
- Géminis, nu te poţi ascunde de mine, ştiu tot.
La naiba. De ce aş fi creat aşa ceva?
- Eu ştiu pentru ce, dar şi mie, ca ţie de altfel, mi-e ruşine să o spun.
- Eşti la fel ca mine? Acelaşi caracter?
- Da, suntem identici – suntem gemeni, Géminis!
O, da! Asta e bună! Am un geamăn. Toate lucrurile pe care mi le imaginam mi se par atât de îndepărtate, aproape invizibile acum.
- Întotdeauna mi-a plăcut să am un frate.
- Ştiu.
- A. Bine atunci.
Las privirea în jos. Mă simt goală în prezenţa lui – mă cunoaşte complet.
- Şi eu de ce nu îţi pot citi, atunci, gândurile?
- Pentru că nu îţi doreşti cu adevărat asta, sau... , însă nu îl las să termine – prea curioasă.
- Ba da, îmi doresc cu adevarat!
- Mă poţi lăsa, te rog, să termin?, mă întreabă el cu un calm atât de sâcâitor.
- A. Mă scuzi.
- Voiam să continui aşa – sau nu îţi doreşti lucrul ăsta în scopuri bune.
- Adică?
- Ştii la ce mă refer. Vrei să ştii alte lucruri din mintea mea, nu lucruri normale. Uite, aşa a
fost şi la mine. Începutul e mai dificil. Apoi poţi afla tot ce vrei.
„Ah. Nu înţeleg de ce o ajut. O să îmi răscolească prin minte şi prin memoriile mele.”
- Te-am auzit!
- Ce? – nu se aştepta.
- Şi ce dacă mă ajuţi? Suntem gemeni, nu? Am tot dreptul sa fiu ca tine.
- A. Ok...
V.
Timpul trecea nespus de repede cu el. La un moment dat aud nişte bătăi în uşa de la intrare. Crezând că sunt ai mei, am deschis-o repede.
- Tu? Ce cauţi aici?
- Am venit să te văd. Îmi era dor de tine.
- Dar ce naiba? Doar ţi-am spus de mii de ori să nu vii la mine acasă neinvitat! Ce dracu’?
este casa ta? `ai las-o moartă! Poate că e cazul sa o terminăm! Pa.
Şi îi închid uşa fără să-mi pese de nimic altceva.
- Ok, suntem gemeni, ştiu ce gândeşti, ştiu cum te simţi în general şi mai ales ce simţi
pentru el. Dar asta nu se face! Asta nu, Géminis. Şi în plus, mai mult te-a deranjat faptul că a venit neanunţat, decât că a venit să te vadă.
Nu ştiu de ce, dar îl ascult. Îmi place să îl aud vorbind, cu toate că detest să mi se dea sfaturi.
- Géminis, observ că ţie încă îţi mai place de tipul ăsta. De ce îl ignori?
- Ah... ce naiba ai? Nu vrei să ţii cu mine, ai? Uite, ştii care e treaba? Din moment ce mă
uit şi vreau şi îmi place să privesc alte persoane de sex masculin, cred că nu îmi este de ajuns, aşa-i?
Nu răspunde. Ştiu că am câştig de cauză.
- Da, şi tăcerea este un răspuns. Ştiu că am dreptate. Întotdeauna am!
- Uite Géminis, aici nu! Nu te uita la faptul că ai mai multe nevoi. Nu te gândi la nimic
altceva - uită-te în inimă. Lasă toate celelalte lucruri şi doar simte.
- Frate, eu am în mine o geamănă nu o inimă! Adică din asta rezultă că fac ce vreau!
- Şi asta înseamnă că îl vei lăsa pe tip să stea în uşă?
Nu răspund.
- Până când?
- Până când va pleca! Nu-mi pasă!
Începe să mă enerveze şi el. Mă îndrept nervoasă către camera mea şi trântesc uşa după mine.
VI.
Nu mai ştiu ce să cred. Sunt sigură de un singur lucru – nu-l iubesc. Mă gândesc acum că dacă l-aş fi iubit, m-aş gândi în fiecare clipă la el, şi m-aş simti altfel, oricum. Îmi vin în minte lucrurile drăguţe pe care le-am făcut împreună căci am petrecut mult timp noi doi şi este imposibil ca doar într-o zi să uiţi totul. Dar se va întâmpla în curând asta... bine, lucrurile frumoase nicicând, dar aşa, în general, va fi totul ceva atât de vag.
Va fi ceva uşor pentru mine. Am mai trecut prin asta şi nu mi se pare atât de dificil. Pot să spun cu tărie că nu am iubit niciodată. Doar m-am prostit, poate. În fine, acum tot ce vreau este să-mi continui jocul.
O iarnă plăcută afară - cerul e gri închis căci nu este soare. Dar asta nu contează. În braţe am din nou fularul îmbibat cu aroma tutunului. Am nevoie acum mai mult decât oricând de cineva. Nu ştiu. Aproape oricine, cred.
- Sunt aici, Géminis.
- Da. Şi mă bucur, pe faţa mea apare un zâmbet dulce şi totodată un zâmbet ce poate
pune stăpânire pe cine vrea.
Oare să încerc?
- Ce?
- N-o face pe nevinovatul! Am nevoie de cineva puternic! Eşti de acord?
El nu spune nimic. Doar îşi scoate o ţigară, şi-o aprinde cu mişcări leneşe – doar ştie cât de mult mă înnebuneşte. Oricum s-ar mişca, el mă priveşte încontinuu cu acei ochi ca două migdale negre, cu un zâmbet şăgalnic, care vrea să intensifice ceva anume, iar părul...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu